Nu avem motive să-l sprijinim, politic, pe „președintele” României, pe care nici nu-l mai considerăm, de fapt, ca: Președinte al Statului, deoarece a fost demis, prin referendum, de către Electoratul statal, care este reprezentantul constituțional și legitim al Poporului Român, care, la rândul său, este deținătorul, exclusiv, al Suveranității naționale, dar a fost reinstalat, în mod samavolnic, ca „președinte al Statului”, de către conducerea Uniunii Europene (UE), prin acceptarea „Dictatului de la Bruxelles”, în mod „înalt-trădător”, de către primul-ministru, actual, al României, cu complicitatea, corespunzătoare, a celorlalți conducători ai instituțiilor de putere, de Stat, fiind, astfel, de fapt (dar nu și de drept): „guvernator” statal.
Însă, în legătură cu declarația sa, recentă, referitoare la neconstituționalitatea revizuirii Constituției României, în modul în care procedează Comisia de revizuire a Constituției, din cadrul Parlamentului României, ne considerăm datori să luăm atitudine publică și să declarăm că, în acest caz, are dreptate, cu precizarea că, la rândul nostru, am semnalat și reclamat, public, la vremea respectivă, faptul că actuala coaliție politico-partidică, majoritară în actualul Parlament al României, a comis un dosebit de grav abuz constituțional, de: uzurpare de Suveranitate națională, prin faptul că: a ignorat hotărârea exprimată de către Electoratul statal, prin referendum, de a revizui Constituția României, pentru a introduce Parlamentul unicameral, cu 300 parlamentari, stabilit ca urmare a desfășurări referendumului, în cauză.
Spre deosebire, însă, de declarația „președintelui”, de fapt (căci, de drept, nu mai este, în aprecierea noastră), opinia noastră este aceea că „președintele”, în cauză, nu a expus, în cadrul declarației sale, recente, menționată anterior, în totalitate, situația constituțională și legislativă în care se află, în prezent, România, ca urmare a acceptării, de către actualul prim-ministru, al României, a „Dictatului de la Bruxelles”, respectiv a nerecunoașterii hotărârii exprimate de către Electoratul statal, prin referendumul evocat anterior, cu privire la transformarea care trebuie efectuată asupra Parlamentului României, precum și a consecințelor constituționale și legislative, care decurg din situația statală actuală, dezastruoasă, de drept, a României, ca urmare a abuzurilor constituționale, comise, menționate anterior, și anume:
1. Alegerile parlamentare care s-au desfășurat pentru constituirea actualului Parlament au fost realizate pe o bază, de fapt, neconstituțională și, ca atare, sunt: nelegitime.
2. Toată activitatea actualului Parlament este, în consecință, neconstituțională și, ca atare, nelegitimă.
3. Desemnarea actualului Guvern al României a fost, în consecință, neconstituțională și, ca atare, nelegitimă.
4. Toată activitatea actualului Guvern al României, de la învestire și până în prezent, a fost, în consecință, neconstituțională și, ca atare, nelegitimă.
5. România, ca Stat, de drept, se află, de fapt, într-o: situație de anarhie constituțională și legislativă, referitoare la activitatea Parlamentului, respectiv a Guvernului.
6. Există motive, deosebit de serioase, pentru a aprecia că: nici ultimele alegeri districtuale, respectiv locale, nu au fost corecte, deoarece s-au desfășurat fără o informare corectă și deplină, bazată pe o: anchetă, oficială, asupra numărului, real, al membrilor Electoratului statal, situație pe care asociația noastră a semnalat-o și reclamat-o, public, la vremea respectivă.
În situația existentă, descrisă anterior, însă doar într-un mod succint, deoarece nu s-au luat în considerare tate consecințele constituționale, respectiv legislative, la nivel societal, datorate situației, în cauză, apreciem ca fiind de importanță fundamentală, pentru ieșirea, de drept, din respectiva criză statală, organizarea unui nou referendum (cum a propus și „președintele” țării), în care Electoratul statal, în calitate de reprezentant, abilitat constituțional, al Poporului Român (deținător, exclusiv, al Suveranității naționale, în conformitate cu prevederile Articolului 2, aliniatul 1, din actuala Constituție a României), să desemneze un: Guvernator statal, provizoriu, care să fie împuternicit să conducă Statul, în mod guvernatorial, o perioadă limitată, ce urmează a fi stabilită tot în cadrul referendumului, preconizat a se organiza (exemplu: 6 luni), timp în care, Guvernatorul statal, astfel ales și desemnat, să organizeze noi alegeri (parlamentare și prezidențiale, sau și districtuale, respectiv locale, după cum se va hotărî, tot prin referendumul respectiv, propus a fi organizat), pentru a se readuce, de drept, dar și de fapt, România la ordinea constituțională prevăzută a exista, în conformitate cu actuala Constituție a României.
Avertizăm că, dacă nu se va acorda Poporului Român dreptul să hotărască, în cadrul unui referendum, prin intermediul Electoratului statal, cum trebuie rezolvată actuala criză constituțională, existentă în România, respectiva criză prezintă riscul de a provoca degenerarea Statului Român într-un Stat dictatorial, sau poate motiva declanșarea unor revolte, sau chiar a unei revoluții, sau chiar putând motiva o intervenție armată, externă, care ar putea avea, ca și consecințe, dezmembrarea statală, respectiv dezetnicizarea populațională!
(Mișcarea Civică „Mihai Eminescu”)
Lasă un răspuns