Rechiziţionarea prin social-democraţie?!

Desen de Octavian BourCând a spus că România este greu de guvernat, „ponthusenul” nu s-a aruncat într-o coridă cu partenerii de guvernare. El a luat în coarne poporul român. Acesta este greu de guvernant căci mai are încă neobrăzarea de a se raporta la valorile şi libertăţile cucerite în Decembrie ’89! Şi nu se lasă uniformizat de către o putere sovromist-socialistă, la nivelul salariilor şi veniturilor, a nivelului de viaţă şi a posibilităţilor de acumulare (nu înavuţire, că aceasta e de domenul lilicitului!). Şi nu e vorba că doar „social-democraţii” s-au dezvăluit sub flamura roşie a celui mai perfid şi nesimţit „socialism” insinuant. Ci şi liberalii care au trădat, pentru a câta oară în cei 24 de ani de „democraţie”?, doctrinele înaintaşilor lor. Aceşti liberali care, deşi crâcnesc chipurile a împotrivire, de fapt, stau la baza multor idei de „rechiziţionare” a mediului privat. Inclusiv prin măsurile ministăresei gr(o)apini de la IMM-uri, turism şi alte servicii de factură privată.

Încă de când s-au instalat şi apoi au acaparat puterea, prin minciună şi manipulare, liberal-„socialiștii” au pus ochii pe mediul privat. Pe confiscarea plusvalorii realizate de acesta. Iar după cum merg lucrurile în adoptarea unor măsuri, este probabil ca înainte de a avea un management privat la companiile de stat să ajungem cu un management de stat la companiile private! Iar totul a devenit posibil şi din cauza lipsei de reacţie a mediului privat după primul furt calificat pus la cale de putere prin intermediul impozitului forfetar, acum guvernanţii neavând decât să forţeze lucrurile chiar şi spre o confiscare făţişă.

Or, prin recenta adoptare a ordonanţei de urgenţă privind impozitarea indemnizaţiilor consiliilor de administraţie, dar şi a salariilor şi altor instrumente financiare compensatori (și) din mediul privat, puterea a făcut cel mai violent pas de intruziune peste firme. Geaba se jură acum premierul că a fost o eroare de scriere la Monitorul Oficial. La acea instituţie pe care a trecut-o în subordonea sa directă tocmai pentru a nu mai aparea „erori”! Şi tot degeaba se caută un acar păun şi se promite îndreptarea lucrurilor la calandele parlamentare. Căci asta a promis Victor Ponta şi în cazul abuzivei ordonanţe vizând audio-vizualul, corectarea aberaţiilor de către legislativ, dar „aleşii” nu s-a atins nici măcar de un rând, adoptând slugarnic ceea ce s-a dictat de la guvern. Iar povestea cu „funcţionarul” care ar fi produs eroarea este o poveste de copy-paste, omul cel mai apropiat premierului pe sfera economică, consilierul Blănculescu ieşind la rampă cu un întreg discurs despre necesitatea impozitării cu 85 la sută inclusiv a mediului privat pentru că şi acolo există „un obraz gros”. Abia apoi, înghesuit de presă, a inventat Victor Ponta scuzele lamentabile despre funcţionarul care ar fi umblat la draftul corect!

De fapt, Blănculescu-movilescu rămâne referinţa acţiunii voite a felului în care s-a dorit supraimpozitarea cu 85 la sută inclusiv a mediului privat, principla dovadă fiind însăsi argumentele acestuia prin care sugera clar scopul ordonanţei asupra mediului privat: încercarea de a împiedica companiile, care sunt gata să închidă afacerile în faţa valului de impozite şi, mai ales, în faţa tsunamului nepredictibilităţii fiscale a actualilor guvernanţi, să nu „salvgradeze” capitalurile prin ieşiri financiare legale sub forma plăţilor compensatorii şi a plăţilor la sfârşit de contract.

Şi chiar dacă a fost prezentată drept o „eroare”, dar care va produce efecte până va fi modificată de către Parlament (o abureală sinistră, guvernul putând pur şi simplu să anuleze ordonanţa, nu să aştepte ajungerea ei în forul aleșilo, probabil în timpul vacanţei parlamentare!), ordonanţa supraimpozitării se poate dovedi doar o primă filă din „opisul” unei naţionalizări atent configurate. Una care vizează, în această fază, „ieşirile” financiare ale privaţilor şi care va avansa spre miezul afacerilor, poate chiar prin „convingerea” privaţilor, când vor decide să-şi închidă afacerile, să abandoneze pur şi simplu ceea ce au construit, lăsând puterii plăcerea de a numi manageri de stat în companiile private!

Şi este un scenariu mai apropiat decât am vrea să credem, fiind suficient să ne reamintim că o încercare de acaparare a patrimoniului mediului privat s-a manifestat relativ recent, în mandatul de la Educație a ministăresei „abraburici”. La vremea respectivă, „intruziunea” a trecut neobervată graţie perdelei de fum generate de isteria supralicitării în presă a listelor de studenti de la învăţământul la distanţă. Atunci, universitatea luată în vizor a fost pusă pe coji de nuci nu din cauza inflaţiei de studenţi, ci pur şi simplu pentru că nu a acceptat condiţiile şi pretenţiile instituției conduse de ministăreasa abramburită de a transfera, în schimbul acreditării, baza de învăţământ (cu clădiri cu tot!) în patrimoniul ministerului.

Astăzi, presiunea împotriva mediului privat nu numai că a fost reluată, dar este şi mai acerbă, mecanismul ponthausian copiind (cum altfel?!) nemulţumirea lui Ion Iliescu din anii ’90 împotriva „burghezilor” din mediul privat, dar şi împotriva acelora care reclamau dreptul la proprietate, axioma iliesciană, „proprietatea este un moft!”, fiind înlocuită de dictonul pontanian: ceea ce e al statului, e al statului, ceeea ce nu e (încă) al statului, va fi al statului!

De aceea, pentru a pune la adăpost patrimoniul RAAPS, Parlamentul a extins lista benficiarilor de drept de imobile de la stat! Într-un asemenea cadru trebuie să privim şi recenta măsură de expropiere în interesul statului (motivarea acțiunii prin construcţia peste noapte de autostrăzi, de parcă ar fi din piese „lego”!, fiind doar un paravan de fundamentare). Şi tot în acest context trebuie să privim şi standardele de cost care se croiesc prin ministere la adresa firmelor private, „norme” menite a sufoca firmele până la abandonarea de către acestea a managementului şi a patrimoniului către instituţiile de „management” ale statului.

Iar astfel de acţiuni de acaparare a mediului privat vor avea din păcate susţinerea populistă din partea unei populații care, prin sărăcire şi manipulare, a fost ţinută departe de înţelegerea mecanismelor mediului privat. Şi să nu ne mire dacă vom constata că mentalitatea de astăzi a „vulgului” faţă de patroni nu este prea departe de cea din anii ’90!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*