În cele de mai jos, vom reda cântece de jale culese la 23 decembrie 1971 de la Stănciulescu Gheorghița din Bârda, născută la 24 februarie 1904. Primul cântec se cântă în fiecare dimineață la casa mortului, înainte de înmormântare; Cântul steagului se cântă la tineri, cât timp fetele și băieții îi împodobesc steagul; Cântul țărânei se cântă în timp ce groparii acoperă sicriul cu pământ. Ultimele două cântece au fost culese la 27 dec. 1971 de la Gheorghe Pârvănescu din Colibași, născut în 1891. Iată-le:
Cântul Zorilor
,,Trei cocoși negri cântară
Și zorile se vărsară.
Surioară, surioară,
Stați încet, nu vă siliți,
Că nici noi nu ne-am gătit
Nouă cuptoare de pâine,
Nouă oale de legume
Și numai opt buți de vin
Și rachiaș mai puțin…
Și pe-acelea le-am făcut
Și pe drum (N) le-a pornit!”
Cântul steagului
,,Steagule, steguțule,
Pentru cine te gătești?
Pentru (N) ca să-l umbrești
De la cap pân-la picioare,
Ca să-i faci și lui răcoare.
Când vor bate vânturile,
Să-ți apleci crenguțele,
Să-i acoperi brațele.
Când vor ploia ploile,
Să te ridici în picioare
Și să strigi la vântu-al mare.
Vântu-al mare va bătea
Și vârful ți-o apleca
Și pe (N) l-acoperea!”
Cântul Țărânei
,,Țărână, țărână,
Lasă-te blajină,
Ca vița de lână!
Tămâioară, tămâioară,
Lasă-te ușoară,
Ca fir de mătasă
Peste (N) te lasă.
Când va bate vântu-al mare,
Se scoală (N) în picioare
Și se uită drept la vale.
Vântu-al mare când o bate
Dă țărâna la o parte!”
Foaie verde margarit
,,Foaie verde margarit,
Mi-aduc minte demult
La traiul ce l-am trăit.
Mi-aduc aminte demult,
Cine-am fost și cine sunt!
Ardă-te focul, pădure,
Frumos cântă cucu-n tine
Și eu nu mai am venire
Să mă plimb și eu prin tine
Cu mândruța lângă mine!
– Pădurice, pădurea,
Lasă-mă la umbra ta
Să mă iubesc cu mândra!
– Eu la umbră nu te las,
Că ți-e mândra tinerea
Și faci păcate cu ea!”
Foaie verde de priboi
,,Foaie verde de priboi,
A venit vremea de-apoi,
Să vedeți, copii, de noi,
Cum am văzut noi de voi!
V-am făcut și v-am crescut
Și carte v-am învățat
Și-am bătut negurile
Să vă cresc averile!
Foaie verde mărăcine.
Averea mea cui rămâne?
De-o rămâne la copii,
O mai fi cum o mai fi!
De-o rămâne la vreo fată,
Mi-o aduce câteodată
Câte-un ulciorel de apă!
Și-o veni c-un braț de lemne
De la colțul casei mele!”
Lasă un răspuns