Mă aflam aproape de obeliscul de lângă Liceul ,,Gh. Țițeica” din Tr. Severin. Pe strada Crișan, în segmentul pe care este interzisă circulația mașinilor, defilau elevii de clasa a XII-a de la Liceul Pedagogic. Formau patru grupe organizate sub forma unor patrate. Erau îmbrăcați în robe negre, cu capetele acoperite cu acea ,,căciulă” ciudată cu panglică, pe care o poartă doar academicienii. Fiecare elev avea la gât câte o eșarfă colorată, specifică grupului din care făcea parte. Fiecare grupă reprezenta o clasă de absolvenți: A, B, C și D. Purtau și pancarte cu diferite sloganuri. Am observat și profesori pe lângă grupuri, probabil diriginții claselor respective. Fiecare clasă avea anumite sloganuri de strigat. Am reținut, spre exemplu, la prima grupă: ,,Pedagogic, nu uita,/Noi suntem a doișpea A”. Totul era frumos, lumea se oprea din mers și privea cu nostalgie marșul și fiecare își amintea de anii în care fusese elev. Problema era însă alta. În momentul în care o grupă termina de strigat un slogan ca cel menționat, celelalte grupe, aproximativ 100-120 de elevi, strigau în cor, ,,Huooo!” Striga apoi a două grupă, respectiv clasa a XII-a B, alt slogan, celelalte trei grupe replicau ca un refren: ,,Huooo!” Când grupele ajungeau la capătul segmentului de stradă destinat circulației pietonale a străzii Crișan, întorceau pe celălalt sens de mers și continuau scena și … circul.
Nu știu ce au gândit acei elevi și profesorii lor, când au organizat astfel spectacolul și au introdus în ,,repertoriu” acel oribil ,,Huooo!”, care a stricat totul. Am predat ca profesor de Religie un an la Liceul Pedagogic, în anul 1999/2000, la nouă clase. Erau acolo niște copii excepționali. De aproape un sfert de veac sunt în învățământ, dar nu am întâlnit nicăieri copii mai pregătiți, mai interesați de disciplina pe care o predam. Fiecare oră la clasele lor era o adevărată sărbătoare și un adevărat examen pentru mine. Nu aș fi crezut vreodată că elevii de acolo pot prezenta un spectacol atât de ridicol, ca cel de pe strada Crișan!
Și, totuși, gândind mai atent, îmi dau seama că acei elevi nu erau altceva decât oglinda societății românești din vremea noastră. După o lungă perioadă, în care gurile au fost pecetluite, adevărurile au fost spuse doar în șoaptă, între apropiați și oameni de încredere, bancurile au fost singurele supape menite să dezamorseze tensiunile interioare, am avut dreptul să spunem ce gândim, ce simțim, să ne exprimăm public în ziare, la radio și televiziuni, pe intrenet. Atunci am început să eliberăm gândurile încătușate până aici, speranțele înnăbușite, dar și mizeriile și balastul depus în străfundurile sufletului. Ușor-ușor, ne-am oprit asupra unui cuvânt, unei expresii, pe care am considerat-o mai potrivită să ne exprime trăirile, dorințele, atitudinile: ,,Huooo!” Am auzit foarte des și din toate colțurile țării: ,,Huooo, Ceaușescu!”, ,,Huooo, comuniștii!”, ,,Huooo, țărăniștii!”, ,,Huooo, liberalii!”, ,,Huooo, pesediștii!”, ,,Huooo, Iliescu!”, ,,Huooo, Constantinescu!”, ,,Huooo, Băsescu!”, ,,Huooo, prim-ministrul!”, ,,Huooo, patriarhul!”, ,,Huooo, străinii!” și multe altele asemenea! Toate convingerile și atitudinile noastre s-au sintetizat și s-au concentrat în ,,Huooo!” Oricare om de bine, hotărât să facă ceva pentru binele țării și prosperitatea poporului, a fost întâmpinat de cunoscutul slogan: ,,Huooo!” După un sfert de veac de strigături de acest gen, tragem linie și facem totalul și ne înfricoșăm. Am strigat că nu ne vândem țara și astăzi vedem că am vândut-o bucățică cu bucățică, pe ea, pe noi și pe urmașii noștri pentru multe generații. Bogățiile cele mai de seamă aparțin altora, toată industria noastră de altădată e pe butuci sau la fier vechi, agricultura e la pământ, iar noi importăm tot într-o veselie alimente din Europa, America, Australia, Asia, Africa; tineretul părăsește țara și se îndreaptă spre alte zări să-și caute rostul, medicii sunt tot mai puțini, bolile tot mai multe, mortalitatea a atins procente nebănuite, natalitatea e pe toane. O femeie gravidă e o raritate, femei-siluetă vezi pe toate drumurile. Am ajuns o țară de siluete! Alimentele sunt tot mai otrăvite, iar noi niște cobai de laborator, pe care se fac cele mai nenorocite experiențe de supraviețuire. Batalioane de infractori și de cerșetori au pornit să cucerească Europa și să ne dea în spectacol.
Oameni capabili și de bună credință au fost marginalizați ori puși la zid, nonvalorile au ieșit în față, au format hățișuri de relații bazate pe interese, rudenie, ori alte scopuri. Cultura și arta sunt ca un om handicapat, care se zbate să supraviețuiască. Marii noștri artiști sunt pe cale de dispariție, iar locul lor e luat de tot felul de cocote și paiațe, care ne umplu zi de zi ecranele. La chioșcurile de ziare nu mai găsești o revistă de cultură, ci doar publicații de scandal. Cartea nu se mai citește, ci e păstrată doar ca element de decor în casă, ori ca să vadă musafirii cât de deștepți suntem. Învățământul e într-un permanent picaj de la an la an. Copiii nu mai sunt interesați de carte, de cariere grele, puse în slujba societății, care cer sacrificiu și ani mulți de studiu. Vin cu exemple din actualitate, când mulți analfabeți au ajuns în vârful unor piramide sociale, în vârful unor instituții de prestigiu, întorc banii cu lopata, în timp ce oameni cu carte vând lapte și flori la colț de stradă. Auzim că țara are datorii astronomice, pe care nici stră-strănepoții noștri nu le vor putea plăti. Ne dăm aurul, petrolul, gazele, cărbunele, arama și celelalte minereuri, pădurile, pământul arabil de cea mai bună calitate pe cioburi de sticlă colorată. Bătrânii sunt tot mai mulți, tot mai bolnavi și mai neputincioși. Satele sunt tot mai pustii, tot mai triste, pământurile nemuncite s-au sălbăticit. Așteptăm ca mortul colacul să mai treacă patru ani, să vină iar votările, ca să mai vedem câțiva metri de drum reparat, câteva kilograme de alimente într-o pungă, câteva tone de promisiuni fără acoperire și de povești…
E destul să te gândești la toate astea și la altele asemenea, ca să te trezești tu însuți că strigi, indiferent unde te-ai afla, ca elevii de mai sus: ,,Huooo!” Asta e vremea, asta ne e generația!
Lasă un răspuns