La închiderea televiziunii OTV, mulţi au jubilat, nu s-au distanţat emoţional şi venal de evenimente şi nu au privit lucrurile din perspectiva unui posibil precedent. Nu au reacţionat nici în clipa în care guvernul Ponta, deşi abia ajuns la bucate, îşi făcea de lucru cu o formulă „democratic”-financiară de reprimare a viitoarelor portavoci de presă, adoptând o ordonanţă de urgenţă care avea să decapiteze veniturile din publicitate ale operatorilor de presă. Iar cum „confraţii” de breaslă (care numai ca fraţii nu se au!), nu au reacţionat în faţa intruziunii statului în sfera economică a presei, a fost de-a dreptul firesc ca derapajul CNA, tentat să forţeze o extensie a „competenţele” asupra presei online, prin calul troian al publicităţii pe internet, să treacă nesancţionat. De la bun început, noua putere şi-a impus „criteriile” (financiar-economice, dar, iată, mai nou, şi „deontologice”!) pentru felul în care ar trebui să se exprime pe viitor mass-media. Iar „ţinta” pusă pe jurnalişti a fost clar conturată din clipa în care plagiatorul copy/paste nu a dat nici un semnal că ar intenţiona să dea un „cut” la Strategia Naţională de Apărare a Băselului pe paragraful care include presa între vulnerabilităţile la adresa Statului.
Aşa că, nici nu s-a instalat bine guvernul Ponthausen la Palatul Victoria, că CNA a şi lansat o campanie, cu infiltrări în sfera online, pentru a ne învăţa că gustul se educă (a făcut-o şi Ceauşescu, dar cu soia!). Îndemnul era evident: presa trebuie educată despre ceea ce trebuie şi cum să scrie. Jurnaliştii nu au luat acţunea CNA ca o posibilă intruziune a puterii în sfera editorială, ci au lăsat lucrurile să „curgă”.
Acum, istoria se reptă. Evident, la o un alt nivel şi cu un mesaj mult mai radical, magistraţii fiind trimisi să facă analize de presă. Iar istoria se repetă şi în felul în care „confraţii” de presă îşi freacă debili mâinile de bucurie că poate scapă de concurenţa pe care a pus ochii puterea (la fel s-au bucurat şi când erau destructurate redacţiile presei scrise, iar astăzi nu mai există nici unii, nici alţii!). Negazetarii jubilează că puterea şi-a asmuţit dulăii asupra uneia dintre televiziunile de „concurenţă”. Şi chiar nu contează cum se cheamă instituţia de presă intrată pe făraşul de pe care OTV-ul a fost azvârlit direct în tomberonul istoriei presei postdecembriste! Nu contează nici măcar „culoarea” puterii. Esenţial este faptul că Statul şi-a asmuţit dulăi asupra unei instituţii de presă. Şi nu ne mai aflăm doar în pragul creării unui precedent. Deja lucrurile sunt cu mult mai avansate, iar căluşul pregătit unora, şi care crează starea de fericire a „concurenţei”, s-ar putea să astupe gura întregii media.
Şi este suficient să privim felul în care puterea inserează în propunerile de revizuire a Constituţiei articolele de articulat presa, maltratând libertatea de exprimare cu prevederi ce vizează obligarea oricărui „mijloc de comunicare” (deci nu doar presa clasică, ci şi mediul online) de a preciza atât sursele de finanţare, cât şi structura acţionariatului. Căci, în clipa în care un „mijloc de comunicare” va deranja, nu va mai trebui folosit pliciul de Prigoană al nepromovatelor legi ale presei, ci se va sălta de umeri (discret, dar direct) acţionariatul din spatele vocalizei de presă.
Implicarea Consilului Superior al Magistraturii în intimidarea, hărţuirea şi anchetarea jurnaliştilor reprezintă un grav atac la adresa libertăţii de exprimare. Şi nu este o măsură „punctuală”, aia de care se bucură „confraţii” de presă că poate duce la înlăturarea unui concurent de pe piaţă, ci un avertisment pentru toţi gazetarii neaduşi până acum în canoanele dorite de putere.
Şi era cât se poate de previzibil că se va ajunge aici! Din păcate, la nici 24 de ani de la câştigarea libertăţii… Pentru că, în clipa în care a fost arestat directorul „antenelor”, acuzat că s-a dedat unui şantaj de presă, „proba” irefutabilă fiind un spot TV care anunţa dezvăluiri (pe care nu le-a mai dezvăluit), nici un organism de presă nu a reacţiont faţă de o insinuare care ar putea condamna întreaga presă, de acum, orice ziarist care va mai îndrăzni să-şi anunţe subiectul ca „senzaţional” şi va „ameninţa” cu dezvăluiri, va putea fi acuzat de tentativă de şantaj. Şantaj la linistea de ocârmuire a puterii…
Aşadar, Consiliul Superior al Magistraturii a cerut Inspecţiei Judiciare să efectuze verificări privind posibila încălcare a independenţei justiţiei (!) de către trustul Intact. Să verifice, de fapt, o activitate editorială, iar drumul spre delictul de opinie este mai scurt decât drumul lui Becali spre libertate. Şi este revoltător. Împotriva judecătorilor care i-au condamnat pe zeci de nevinovaţi la ani grei de închisoare, CSM nu a adoptat niciodată vreo „rezoluţie”. Nu a luat atitudine nici în clipa judecătorii au început să-şi fluture în public „şorţuleţele” de masoni. Dimpotrivă, a dat delegare la „zidirea” dreptăţii între cărămizile lobby-ului masonic. În schimb, a făcut-o acum împotriva unui trust de presă, printr-un comunicat demn de vocalizele lui Kim ir Sen.
Dar este oare cu adevărat surprinzător? Ori am uitat despre cine vorbim?! Despre instituţia care a forţat reintroducerea calomniei şi insultei în Codul penal (ba, chiar cu instigări din partea unor membrii care cereau pedepsirea retroactivă, pentru „acoperirea” celor trei ani în care aceste pedepse au lipsit de pe nicovala justiţiei!), despre instituţia care, în urmă cu mai multe luni, spunea despre jurnaliştii aceluiaşi trust (dar într-o notă de generalizare) că „au depăşit limitele admisibile ale libertăţii de exprimare” (pentru o asemenea exprimare, în anii ’90, am fi ieşit în stradă; astăzi, parcă aşteptăm şi reintroducerea pedepselor pentru delictul de opinie).
Aceeaşi instituţie reia acum „tezele” puterii şi asmute inspecţia juridică să lege câinii de pază ai democraţiei. Dar de când sunt redacţiile instanţe pentru a fi supuse testului de potenţă al CSM-ului? Iar comunicatul-rezoluţie este de data aceasta mult mai „tranşant” Nu, nu mai este vorba doar de limitele libertăţii de exprimare, ci de cele „ale disciplinei discursului public”. Şi cine va veni oare să traseze aceste limite? CNA, Parlamentul? Sau ponthausenul cu valenţe paukeriste?! Iar această anatemă nu trebuie lăsată nesancţionată de către opinia publică! Pentru că astfel de „teze” vor putea fi folosite oriunde, oricând şi, mai ales, împotriva oricui!
Lasă un răspuns