Pentru a distrage atenţia de la principala şi singura întrebare esenţială, vor românii o regionalizare a ţării?, pragmaticul boier cap de regiune aruncă pe piaţă felurite subiecte de „dispută”. Mai nou, existenţa (deja!) a unei dispute la nivelul populaţiei din „regiuni” şi cele din „comunităţi” (termen cu dedicaţie strecurat în proiectul noii constituţii) în ceea ce priveşte alegerea unei capitale din lista de nominalizări (de „dânşii” făcută!). Iar aici este o altă manipulare, pe lista nominalizatelor la statutul de capitală sau chiar capitale (într-un multiplu de ordin venit de la putere pentru a da satisfacţe multiplilor de baroni locali) găsindu-se strict propunerile făcute de el, doar el, voievodul regionalizării, cel ce se visează viitor preşedinte al Parlamenului regional!
Dincolo de trasarea numelor pe opisul dorit de baronii regionalizării, extrem de grav este stilul de abordare în „prezentarea” regionalizării. Un stil abrupt de impunere a cel puţin unei decizii deja luate. Aceea de a se face regionalizarea. O decizie care care este expediată alegătorilor la umbra fumigenelor legate de „disputele” orgolioase între cine este mai capitală, la pachet cu aberaţiile promovate de feluritele comisii „civice” şi de specialitate (politică!) sub numele de propuneri pentru modificarea constituţiei.
Şi dăm de o parte aberaţiile „tehnice” prin care puterea încearcă să-şi asigure viitorul despotic, pe linie juridică şi instituţională, fără a se teme că va fi pusă la colţ de comisiile europene pentru că, în subsidiar, ca mod de comunicare pentru ţară, dar ca linie principală pentru interesele Europei, a acelei Uniuni care experimentează în România viabilitatea soluţiei de regionalizare în perspectiva reconfigurării UE ca federaţia Statelor Unite ale Europei, ţinta principală este tocmai verificarea modelului de regionalizare.
Iar dublul tăiş al macetei folosite în decapitarea fiinţei românismului, impunerea unei constituţii care să prevadă inclusiv reorganizarea Senatului sub formula de „Cameră regiunilor”, şi impunerea regionalizării în care românii vor fi chemaţi să se pronunţe doar pe aspectele tehnice, de la „alegerea” capitalei până la, poate, „selectarea” viitorilor regiobaroni.
Astfel, Liviu Dra(c)gnea a creat un adevărat tărăboi din felul în are românii vor alege între diferitele oraşe pentru a stabili capitalele de regiuni. O manipulare pe care nici măcar nu o stăpâneşte din poziţia de sah-mat în care crede că a mutat piesele pe tabla regionalizării, gura păcătosului declarând (singură, independentă de capul de regiune!) că oricum alegerea capitalei „va fi penultima măsură luată în procesul de regionalizare”. Or, dacă este penultima etapă, de ce a fost pusă în faţa căruţei? Oare nu tocmai pentru a crea din tropăitul de presă o perdea care să mascheze dreptul românilor de a decide, înainte de toate, nu asupra capitalelor de regiune, ci asupra unei eventuale hașurări a ţării în acele structuri care îi vor trasa oficial statutul de eurocolonie?
Pentru că, iar aici capul baronului a emis o judecată corectă, stabilirea viitoarelor reşedinţe de regiune va genera cele mai multe patimi, discuţii şi, mai ales, carnea de trai pe vătrai pentru partide, negocierile! O încrâncenare în care vor fi împinși şi cetăţenii astfel încât nimeni să nu-şi mai pună problema principalei şi a singurei întrebări care contează: avem nevoie de regionalizare? Pentru că aici este, de fapt, miezul „disputei” dintre noi şi „ei” şi nu ar trebui să ne lăsăm manipulaţi pentru a-i lăsa tranşeze lucrurile acolo, în triada detractorilor de la „Palatul Penitenciarului – Casa Poporului”, Palatul Victoria şi, evident, Palatul Cotroceni!
Iar într-o etapizare a manipulării, pe care o trăim de mai bine de două decenii, din ciclu electoral în ciclu electoral, pe masă au fost puse şi nelipsitele „sondaje”, arme esenţiale în impunerea unei anumite direcţii. Un fel de „exit-regio” scos din burta unor case de sondare şi creionat cu pixul pe aceeaşi genunchi pe care se trasează şi hotarele viitoarelor regiuni. Hotare de regiuni care vor deveni mai mult decât graniţe între judeţe, tranşând ţara în măcelăria deschisă de locatarii „palatelor” mai sus amintite. Măcelăria de ciorpârţit ţara de la care, evident, nici una dintre javrele politice implicate nu se va fi dat plecată, scandalizată de mârşava ciopârţire a ţării, căci dobitoacele nu vor pleca nici de vor fi primit câte un şut în dos din partea activiştilor-patrioţi care mai reuşesc să protesteze ici-colo.
Un sondaj care se constituie într-o primă afacere bănoasă pe seama regionalizării. Şi, chiar dacă este vorba de mulţi bani, sondajul e făcut tâmp şi strâmb. Căci, deşi face la zecime aritmetica procentelor pentru fiecare propunere de capitală de regiune, nu dă o estimare nici pentru numărul de „participanţi” la acest sondaj, nici pentru marja de eroare (lucru esenţial pentru o statistică respectabilă). Dar acestea sunt lucruri deja banale pentru căprarul care s-a pus la şef la regionalizare, pe care oricum nu-l interesează cine va suporta cheltuielile cu „stabilirea” capitalelor de regiune dacă regionalizarea va fi respinsă de români.
De fapt, atât de bănoasă este afacerea regionalizării că Liviu Dra(c)gnea ar fi în stare să ascută singur ţepele pentru cei i se se opun! Şi cum altfel când vorbim de miliarde?! Asta doar „partea” PSD-ului care se află la principalele butoane, pentru proiectul „Reforma administrativ-teritorială, mai multă eficienţă în administraţia locală a României”, fiind puse la bătaie 117 miliarde de lei vechi! Din care, 90 de miliarde de lei, sunt cheltuiţi doar pentru efectuarea de sondaje de opinie şi plata unor „părălălogi” care să convingă electoratul despre necesitatea regionalizării, dar care să destrame şi impresia generală a megaafacerii de partid din jurul regionalizării.
Lasă un răspuns