Noi restituiri din folclorul din Mehedinți

,, Îndeamnă, murgule, la pas,

S-ajungem disear-acas’,

Că ne-așteaptă mândra noastră

Cu purcelul fript pe masă!

-Tot așa am îndemnat,

Unde-ajung, mă legi de gard

Și-mi dai fân nuielele

Și grăunțe stelele,

Iar tu bei cu mândrele,

Eu îmi rod zăbalele!

Cum ți-e drag cu mândra-n pat

Și mie cu traista-n cap;

Cum  ți-e drag cu mâna-n sân

Și mie cu botu-n fân;

Cum ți-s dragi mândruțele

Și mie grăunțele!”

 

        Blestem de fată

,,Măi, Ionele, păr negruț,

De trei ani mi-ai fost drăguț!

De trei ani și două luni,

De când mă porți cu minciuni

Prin vorbe și prin scrisori

Și-acum vrei să te-nsori!

Dare-ar Dumnezeu cel sfânt,

Să-ți văd iarba pe mormânt,

Pe măicuța ta plângând,

Din ochi negri lăcrimând!

Că maica când m-a făcut

A plouat și-a bătut vânt

Și era o vreme rea,

Bătea vântul și ningea,

Cum îi și inima mea!

Mamă, ți-o fi dor de mine,

Să nu te jelești la lume,

Să te știe lumea-n sat,

Maică după cin-m-ai dat!

M-ai dat, maică, la urât,

Să merg cu capu-n pământ!”

Măi, Ionel, păr retezat

 

,,- Măi, Ionel, păr retezat,

Pe sub pălărie dat,

Să-ți retezi, Ionele, părul,

Că mi-ai secat suflețelul!

-De ți-ar seca inimioara,

Nu tai părul toată vara!

Militar când voi pleca,

Părul eu mi l-oi tăia!

-Zisei verde de grenadă,

Îmi spuneai, Ionel, odată,

Că tu n-ai să faci armată!

Ești băiat de văduvă

Și nu te ia cătană.

Iar când ți-a picat răvașul,

A plecat militărașul

Și pe mine m-ai lăsat,

Suspinând pe lângă gard!

M-ai iubit ca pe-o garoafă,

M-ai lăsat plângând în poartă!

M-ai iubit ca pe-un bujor,

Și-acum m-ai lăsat cu dor!

Mă iubiși ca pe-o copilă,

Mă lăsași ca pe-o străină!

Fie-ți milă, că-i păcat,

Că de la părinți m-ai luat,

M-ai iubit și m-ai lăsat!”

 

Nevasta nefericită

 

,,Foaie verde trei molinți,

Fusei fată la părinți,

Ca lumina-ntre doi sfinți.

Părinții mi s-a-ndurat,

Pe mine m-au măritat

Peste dealuri, peste văi,

La părinți străini și răi.

Străinii mâncau la masă,

Eu  țineam lumina-n casă!

Și de traiul vieții mele

Și lui Dumnezeu i-e jele!

Dumnezeu, de mila mea,

M-a făcut o păsărea

Și m-a trimis la maica.

La mama pe ferestruică

Ajunsei ca păsăruică.

Începui a pâlpăi,

Mama-ncepe-a huciui:

-Huci, tu, huci, tu, păsărea,

Că tu nu ești fata mea!

Că o fată am avut,

Și s-a măritat demult!

-Mamă, nu mă huciui,

Până când m-oi jelui:

Străinii se veselesc,

Eu trai amărât trăiesc!

Mamă, de vrei să mă ai,

Ia căruță și doi cai!

Ia, mamă, și hamuri noi,

Vino, ia-mă înapoi!”