Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş (FCRCHM) îşi exprimă îngrijorarea faţă de o serie de declaraţii ale unor lideri ai formaţiunilor politice etnice, precum şi faţă de ideile lansate de unele publicaţii ale presei de limbă maghiară din România, legate de modificare Constituţiei. Se continuă campania care urmăreşte eliminarea sintagmei de ,,stat naţional”(Art.1, al.1). Se susţine chiar că multe dintre nenorocirile românilor s-au datorat şi se datorează acestui ,,stat naţional”: ,,Statul naţional român a adus pe capul românilor şi organizaţiile de extremă dreaptă, făţiş antisemite şi ultra fasciste”(Toth Sandor – ,,Quo vadis Roumanie?”).
Adversarii statului naţional, negându-l, nu ţin seama de faptul că această prevedere constituţională este tradiţională, prezentă în toate vechile constituţii, cu excepţia celor din perioada comunistă, când nu naţiunea ci clasa muncitoare era forţa conducătoare a statului. Caracterul naţional al statului român nu urmăreşte decât să evidenţieze originile istorice şi continuitatea statului şi a naţiunii române. Prin aceasta nu se poate aduce niciun fel de prejudiciu nici unei persoane care are cetăţenie română, fiindcă populaţia unui stat este alcătuită din totalitatea persoanelor care au cetăţenia statului respectiv, indiferent de apartenenţa lor, etnică, confesională, culturală etc. Constituţia României consfinţeşte faptul că ,,România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie”(Art.4 al.2).
Pe lângă acestea, în ultima vreme s-au înmulţit referirile la Declaraţia de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918. Se pune în discuţie faptul că statul român nu-şi respectă angajamentele pe care şi le-a asumat prin declaraţia respectivă. Acum, când se discută chestiunile legate de revizuirea Constituţiei României asemenea idei sunt din ce în ce mai insistente şi chiar obraznice, încercându-se, prin fals şi minciună, deturnarea voită a adevărului cuprins în respectiva declaraţie.
Astfel, într-un articol apărut în publicaţia de limbă maghiară ,,Szekely hirmondo”, din Sfântu Gheorghe, nr.76, din 22 aprilie a.c., întitulat ,,Hotărârea de la Alba Iulia să fie cuprinsă în Constituţie! Trăiască 1 decembrie?” este precizat că UDMR, prin cuvântul lui Kelemen Hunor, îmbrăţişează această idee: ,,Invocarea documentului istoric este importantă pentru că vizează minorităţile(…), documentul promiţându-le inclusiv minorităţilor independenţa şi stabilirea liberă a limbii”. În continuare se afirmă că ,,Hotărârea de la Alba Iulia a precizat: noul stat, constituit în urma unirii le va asigura popoarelor convieţuitoare libertate naţională deplină, le va crea posibilitatea să-şi exercite ei însăşi(?), prin reprezentanţii lor, în proporţie şi potrivit procentului lor numeric li se va asigura locuri în organul legislativ şi în guvernul ţării”.
Îmbrăţişând aceleaşi idei, reprezentantul Forumului Democrat al Germanilor din România, Ovidiu Gant, deputat în Parlamentul României, la o emisiune în limba germană de la TVR a făcut o declaraţie de-a dreptul scandaloasă şi iresponsabilă, afirmând că: ,,Hotărârea de la Alba Iulia este documentul fundamenat al statului român modern, iar România îi poate mulţumi, în anumite privinţe, acestui document, inclusiv pentru forma sa actuală(?!), motiv pentru care insistăm pentru introducerea sa în constituţie”.
Sunt evocate deci prevederile cuprinse în Art.III din Declaraţie. Enunţul introductiv al acestui articol precizează ,,ca principii fundamentale la alcătuirea noului stat român, adunarea naţională proclamă următoarele: Al.1 ,,Deplina libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra şi judeca în limba sa proprie, prin indivizi din sânul său şi fiecare popor va primi dreptul la guvernarea ţării în proporţie cu numărul indivizilor care îl alcătuiesc”.
Acesta este conţinutul Articolului III din Declaraţia de la Alba Iulie, din 1 decembrie 1918. Interpretarea lui voit falsă şi înţelesul care înceară a i se da nu sunt deloc noi. Dar acum se reiau, afrimându-se că ,,noul stat constituit în urma unirii le va asigura popoarelor convieţuitoare libertatea deplină…etc. În acest fel, toate cele care sunt prevăzute la Art.III, al.1 sunt puse în sarcina ,,noului stat român constituit în urma unirii”. Oare chiar nu vede nimeni că în textul introductiv al acelui articol este scris, negru pe alb, că ele sunt proclamate de către adunarea naţională de la Alba Iulie, nicidecum de ,,noul stat român constituit după unire”? Nu se vede că toate acestea reprezintă doar o dorinţă, o recomandare pentru ,,noul stat român” ce avea să se constituie după unire? Fiindcă în momentul adoptării declaraţiei respective ,,noul stat” încă nu era constituit!
De altfel, precizări importante privitoare la cele cuprinse în Art.III. din Declaraţia de la Alba Iulie, din 1 decembrie 1918, au fost făcute chiar de cel ce este considerat autorul declaraţiei respective: Vasile Goldiş. El a atras atenţia asupra faptului că acele principii nu sunt altceva decât ,,dorinţa de a alcătui o nouă evanghelie a civilizaţiei umane”. ,,Nu este un program, ci doar o doctrină, un ideal. Deci răspunderea istorică şi politică pentru hotărârea de la Alba Iulia nu o are vreun partid politic, ci o are înaintea tuturor autorul, care s-a simţit alături de sufletul poporului român, cu adevărat iubitor de pace şi de libertate. Punctul 1 din art.III, cel cu libertatea naţională pentru toate popoarele este transcris, aproape textul, din broşura tipărită la Arad, în 1912, în limba maghiară, despre Problema naţionalităţii”. Este limpede, precum lumina zilei, că statul român existent la acea vreme nu a fost implicat în niciun fel în alcătuirea Declaraţiei de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918. Acolo şi atunci nu a fost prezent niciun singur reprezentant oficial al statului român, după cum şi Armata română, cu toate că se afla deja în Transilvania, s-a oprit departe de Alba Iulia.
Marea Unire din 1 decembrie 1918, de la Alba Iulia au făcut-o românii ,,din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească adunaţi prin reprezentaţii lor îndreptăţiţi”. Nimeni nu poate nega acest adevăr istoric. După cum nimeni nu poate afirma altceva decât că Declaraţia din 1 decembrie 1918, de la Alba Iulia este emanaţia acestor ,,delegaţi îndreptăţiţi”, asumată de ei prin votul unanim ce s-a dat de către cei 1228 de delegaţi şi prin entuziasmul cu care declaraţia a fost primită de cei peste o sută de mii de români prezenţi la Alba Iulia.
Primarul din Miercurea Ciuc, Raduly Robert, cu aroganţa recunoscută, striga nu demult: ,,Vrem ce ni s-a promis la 1 decembrie 1918, prin declaraţia de la Alba Iulia”! Trebuie să repetăm încă o dată că la Alba Iulia statul român nu a promis nimănui nimic! Nimic din ceea ce s-a scris în Declaraţia de la Alba Iulia nu angajează statul român! Şi totuşi nu putem să nu subliniem că minoritatea maghiară din România beneficiază de toate drepturile de care se bucură şi poporul român, ba chiar şi de unele privilegii.
Faţă de cele arătate nu pot fi uitate câteva aspecte esenţiale: 1. Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 şi reîntregirea României ciuntite, prin Dictatul de la Viena, au fost pecetluite cu sângele a sute de mii de ostaşi români, şi au fost consfinţite prin tratatele adoptate la Conferinţele de Pace de la Trianon, din 1920, şi de la Paris, din 1947; 2. România, ca stat membru al Uniunii Europene, respectă obligaţiile ce îi revin privind acordarea drepturilor minorităţilor naţionale, modelul interetnic românesc fiind unanim recunoscut şi apreciat, pe plan internaţional.
Este şi motiv pentru care Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş se adresează, prin acest demers, conducerii statului: birourilor Senatului şi a Camerei Deputaţilor, Preşedintelui României, Primului Ministru cerându-le tuturor să-şi exprime poziţia, clar şi răspicat, faţă de aceste declaraţii care nu au nimic comun cu adevărul istoric. În acelaşi timp solicităm, mediului academic, reprezentanţilor societăţii civile şi ai mass-media, să adopte o poziţie fermă, hotărâtă pentru ca asemenea demersuri să fie stopate.
Preşedinte FCRCHM,
Prof. Ilie ŞANDRU
Lasă un răspuns