Atac la Constituţia României!

Procesul de revizuire al Constituţiei scoate la iveală, pe zi ce trece, unele dintre cele mai „bizare” discuţii şi propuneri al căror subiect este fie total paralel cu cel în cauză, fie de-a dreptul deliberat rău intenţionat. Din această ultima categorie fac parte, în primul rând, sugestile şi recomandările care vizează înlocuirea Articolului 1, alin.1 din Constituţia României care prevede că: „România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil”. Legat de acest aspect nu ne miră absolut deloc faptul că UDMR-ul şi celelalte formaţiuni şi partide aparţinând minorităţilor alogene maghiară şi secuiască din România, profită, din nou, şi de motivul revizuirii, pentru a solicita scoaterea din actuala Constituţie a sintagmei de „stat naţional”.

De altfel, nici nu ne interesează că o minoritate alogenă din ţara noastră se declară împotriva unei prevederi constituţionale împărtăşită de cetăţenii români majoritari ai României. Regula democraţiei în acest caz este simplă: în condiţiile în care drepturile minorităţilor sunt garantate şi respectate,  aşa cum se întâmplă, pe deplin, în ţara noastră,  minoritatea nu poate impune majorităţii voinţa sa în ceea ce priveşte definirea statului. Unde s-a mai pomenit aşa ceva în lume!? Dacă mai luăm în calcul şi realitatea că UDMR-ul şi celelalte partide etnice maghiare şi secuieşti din România sunt neconstituţionale – întrucât, între altele, militează pentru autonomia teritorială pe criterii etnice maghiaro-secuieşti, atentând astfel la caracterul naţional, unitar şi la integritatea teritorială a României – având toate deopotrivă obrăznicia de a ofensa Constituţia României şi populaţia majoritară românească prin cererile lor aberante, efectiv acestea nici nu trebuie băgate în seamă într-o astfel de situaţie.

Ceea ce este îngrijorător, însă, este că se fac auzite şi voci din rândul românilor, puţine într-adevăr şi dezavuate, care susţin stindardul neorevizionismului revanşard maghiar antiromânesc în privinţa Articolului 1, alin.1 din Constituţie! Motivaţiile sunt de-a dreptul ridicole şi imbecile, lipsite de orice fundament privind viabilitatea şi necesitatea lor. Ascultându-i sau citindu-i pe aceşti „români” ai impresia că sunt convinşi că se adresează unui public retardat mintal ce poate fi cu uşurinţă manipulat printr-o dezinformare de cea mai joasă speţă şi influenţat să­-şi însuşească propaganda lor antiromânească. Urmăriţi-i şi veţi vedea că din limbajul lor nu lipsesc expresii de genul: „românii sunt închistaţi în trecut şi nu acceptă uşor noile valori europene…”, sau „românii trebuie să conştientizeze că sintagma de stat naţional nu mai corespunde prezentului şi este învechită…”, sau „numai noi şi foarte puţine state se mai consideră state naţionale…”, sau „Transilvania este diferită de restul ţării şi se impune autonomizarea ei…” sau „sintagma de stat naţional reprezintă o discriminare la adresa minorităţilor deoarece s-ar referi exclusiv la un stat ce-i reprezintă numai pe români” etc. Nemernicia acestor cozi de topor, îndreptată premeditat şi în mod conştient demolator împotriva intereselor naţiunii române,  nu are limite ajungând până acolo încât să ofere ca soluţie chiar şi modificarea Art.152 din Constituţia României care interzice tocmai modificarea Art.1! Motivaţia este pe măsură, la fel de perfidă şi anume: De ce să obligăm generaţiile viitoare să nu poată revizui legea fundamentală şi în cazul Art.1? Dar de ce ar fi interesate generaţiile viitoare să renunţe la articolul respectiv şi să deschidă cutia Pandorei oferind duşmanilor României posibilitatea segregării ei teritoriale? Acest lucru nu ar folosi românilor, ci numai neorevizionismului revanşard practicat cu atâta înverşunare şi ură de extremişti maghiari udemerişti, pecemişti, pepemetişti, sprijiniţi de Ungaria revanşardă de azi, toţi laolaltă fiind duşmani ai statului naţional român, unitar şi indivizibil. Românii trebuie să ştie că această statuare juridică fundamentală constituţională – Articolul 1 din Constituţie – este tocmai ceea ce împiedică azi, dar şi în viitor segmentarea teritorială a României în diverse autonomii pe criterii etnice sau federaţii! Acesta este motivul pentru care se doreşte cu atîta înverşunare scoaterea sa din Constituţia României!

 Tot în sprijinul duşmanilor Art.1 din Constituţie au început să apară voci care susţin că oricum se va impune renunţarea la acest articol, începând cu anul 2014-2016, când la nivelul Uniunii Europene s-ar pune problema ca statele membre să cedeze din suveranitate acesteia. Cu alte cuvinte, susţin ei, dacă tot se revizuieşte Constituţia de ce să nu renunţăm acum la Art.1. Şi în acest caz perfidia slugoilor neorevizionismului revanşard maghiar atinge cote incredibile întrucât se pune întrebarea: Dacă în prezent nu se ştie care va fi atitudinea, cel puţin a statelor importante din cadrul Uniunii, referitoare la o sporire a cedării de suveranitate către uniune  sau dacă problema se va mai pune în viitor, de ce să înlocuim acum noi românii acest articol constituţional? Nu este altceva decât o altă componentă a  lobby-ului unguresc antiromânesc  care vizează dispariţia României ca stat naţional şi unitar, croită pe un discurs speculativ în care se utilizează în mod voit fals elemente ce ţin de o eventuală şi ipotetică politică europeană viitoare.

Un alt atac la Constituţia României izvorât din acelaşi plan neorevizionist hungarist de revanşe asupra României, mulat tot pe o mare aberaţie ce poate fi inclusă cu uşurinţă în ciclul „noptea minţii” este discuţia, apărută ca din senin în ultimele zile, privind eventuala schimbare a Zilei Naţionale a României – 1 Decembrie şi înlocuirea acesteia cu 10 mai. Nu trebuie să fii un as în cunoaşterea istoriei naţionale şi nici să fi trecut pe la prea multe ore de istorie în şcoală ca să îţi dai seama că diferenţa, ca importanţă pentru România şi naţiunea română, dintre cele două date istorice este enormă. Realitatea că la 1 Decembrie 1918 s-a creat statul naţional unitar român prin unirea Transilvaniei, Basarabiei şi Bucovinei – străvechi teritorii româneşti – cu România, surclasează categoric orice altă dată din calendarul istoriei româneşti. De altfel, uzanţa în stabilirea zilei naţionale a unui stat este, de regulă, data la care acesta a luat fiinţă inclusiv prin reîntregirea teritoriului său de drept printr-o recunoaştere internaţională sau cea la care şi-a dobândit independenţa. Bineînţeles că într-un asemenea caz, pentru susţinerea alegerii unei astfel de zile, contează enorm sacrificiile umane, materiale etc. ale generaţiilor anterioare  pe care ele le-au făcut de-a lungul istoriei pentru realizarea statului respectiv. În situaţia României realizarea idealului unităţii naţionale, desăvârşit la 1 Decembrie 1918,  a fost precedat de imense jertfe de sânge. Pentru această Zi au strigat cei peste 40 de mii de români adunaţi pe Câmpia Libertăţii de la Blaj, la 1848: „Noi vrem să ne unim cu ţara”, pentru această Zi s-au unit Principatele Române la 1859, pentru această Zi România şi-a dobândit independenţa de stat la 1877, pentru această Zi a intrat România în Primul Război Mondial din care a ieşit triumfătoare alături de aliaţii săi! Pentru această Zi, între 1940-1944,  românii din România de nord-vest au fost supuşi exterminării, unui adevărat genocid de către ocupanţii horthyşti unguri şi ultraextremişti maghiari şi secui alogeni. Imensa jertfă de sânge pe care naţiunea română a dat-o secole de-a rândul pentru ca această Zi să devină realitate face ca orice voce potrivnică acesteia să constituie cea mai mare ofensă, o blasfemie, la adresa românilor şi României.