Alianța Irod-Pilat-Ana-Caiafa pune la cale amnistia ca să îl elibereze pe Barabas

Eu m-am clarificat: lacheii lui Ponta nu mai sunt lacheii lui Năstase, cum nici lacheii lui Năsate nu mai sunt lacheii Iliescului… Iar cei ai Iliescului nu prea mai sunt… Nă vă lăsați amăgiți, punpincuriștii unora sau altora nu sunt aceiași cu cei care de la FSN se trag și doar s-au înmulțit și s-au diversificat adaptându-și buzele pe formatul morfo-politic al obiectului de pupat și lins. În aproape un sfert de veac, pozițiile s-au mai schimbat, roluruile s-au mai schimbat și… schimbările s-au mai schimbat.

Vă spun cu toată acuratețea observațiilor că ceva-ceva s-a schimbat și în țara asta: liderii politici au ajuns să se coboare întratât, încât sunt nevoiți să își ridice ei înșiși fundul apreciabil spre pupat public mediatic, politic și cumetresc, nu ca pe vremea primului cotrocean de după marea vânzoleală, căruia i se căutau din poziții josnice și dosnice posteriorul. Sunt nevoiți  să își salte pe măsură obiectul fetișului la înălțimea comodă, spre a nu se mai apleca prestatorii, și să invite prin atitudine la gestul reflex cu pricina, căpătat de la înaintașii în viață,  știindu-se că nimeni nu va rămâne neresplătit. Pupat Piața Endependenți(!) e una, iar pupat buca șefului ( de stat, de guvern, de cameră, de minister, de regie…) e alta!

Ei bine, cât se poate de subtil și pervers, de pe pozția de diatamai premierul, Victoraș transmite sărutări de stânga pe buca dreaptă aliaților din USL care trec prin grea încercare: le-a fost întemnițat finanțatorul, le-a fost vârât la zdrup magnetul viu bun să atrăgă și să distragă mediatic pilitura; le-a fost scos din cărți paișpe din cărți, păcăcăliciul, popa prostul… Și, fiindcă musiu Crinuțu, a  luat lozul, așa cum s-au înțeles, de la ciobănescul  mioritic de origine aromână, ca să fie pus în cărți  liberale, Victoraș trebuia ca, în caz de avarie, să dreagă busuiocul, nu cumva să dea jiji pe goarnă cât și când a dat drept dar de coaliție, drept preț al libertății, drept gaj al imunității, în caz de vremuri grele în funcție de hotărârile judecătorești. Căci n-a fost să fie cîștigată bătălia pentru justiție de către autorii loviturii inteligente de stat, așa cum au sperat cârlanii Iliescului. După Năsatase, pe care degeaba au sperat să-l scoată grabnic de la închisoare, dar i-au încurcat mai marii Europei în cârdășie cu suspendatul, iată încă un (ș)parlamentar greu, la fel de guraliv, azârlit în pușcărie, unde le este locul atât de multor lichele. Motiv serios să se autosensibilizeze și să se alarmeze deunăzi însuși premierul: pușcăriile, la capacitate maximă, nu mai fac față invazieie de criminali, delapidatori, evazioniști, violatori, țepari…

Era nevoie de arestarea lui Becali și de isterizarea grosului tembel al națiunii care a votat cuplul contra naturii, de stânga-dreapta, Ponta-Antonescu, să afle și premierul că au devenit pușcăriile neîncăpătoare: ”Avem o mare problemă, apropos de regimul penitenciar, de aglomerare a regimului penitenciar. În perioada următoare, o să avem la CEDO probleme mari pe această temă. Asta nu înseamnă că neapărat trebuie să avem mai puţini deţinuţi, e vorba însă de faptul că sistemul penitenciar din România practic nu mai rezistă la gradul de ocupare şi o să fim – probabil, sper să nu se întâmple, dar…- o să fim, o să începem să avem condamnări pe această temă la CEDO„, a avut neobrăzarea subtilă să arunce pisica prim-impostorului și plagiatorului țării. Îmi dau seama ce perdaf și-o fi luat de la mentorul și șeful lui care a trebuit să suporte detenția până la capăt, deși casta lui, oamenii lui acaparaseră cu atâta ușurință puterea, cum numai în 1989 reușise ăl bătrân împreună cu Brucan, Militaru, Măgureanu și echipa… Cred că Ponta, Antonescu și pupincuriștii lor sunt cu adevărat îngrijorați de faptul că nu mai au loc confortabil și onorabil în pușcării penalii de lux, de condiție, posibil și ei, și că vor fi obligați să împartă celulele, curtea și spălătoarele cu criminalii, hoții și violatorii de rând, din popor… Motiv pentru care premierul, la înțelegere cu Crin, care nu poate ieși în față cu acest subiect, simțindu-se cu… Becali pe căciulă, s-a angajat să rezolve această problemă de importanță capitală, ori mărind capacitatea de absorbție și reglementând repartizarea locurilor pe categorii, niveluri, pregătire, funcții, contribuții, etc., ori micșorând substanțial efectivul efectiv(!) de  pușcăriași, în funcție de aceleași criterii… Amnistie generală! Și, fiindcă ideea construirii de pușcării în regim privat, ale căror costuri să fie suportate de la buget, nu poate fi o soluție de dreapta într-un regim de stânga, nu rămâne decât a doua variantă: golirea penitenciarelor de tâlhari mai mici ca să scape cei mari… Propun să ne așteptăm la rezolvarea cât mai curând a aceastei probleme epocale. Ai zice că se așteaptă valuri masive de arestări, ca pe vremea lui Stalin. Canalul Giurgiu-București așteaptă.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*