Telefonul…

Astăzi, prin satele noastre, puține sunt familiile care nu au telefon mobil. Altele au chiar mai multe. Până și unii copii de la grădiniță sunt dotați cu un asemenea instrument! Puțini din afara satului înțeleg cât de mare salt s-a făcut în acest sens de la Revoluție încoace. Până în 1990, la no în sat, la Bârda, în Mehedinți, nu a fost nici un telefon. Doar un telefon fix al fermei de stat mai făcea legătura între sătenii de aici și restul lumii. Asta dacă aveai norocul să găsești pe cineva la fermă dispus să-ți permită accesul la telefon. Cel mai dificil era noaptea. De multe ori paznicii părăseau sediul fermei, ori adormeau și era imposibil să telefonezi. Singura soluție rămânea Malovățul. Acolo era o centrală telefonică permanentă, dar până la ea erau mai bine de patru kilometri.

Într-un an, pe la începutul lui februarie, era un ger de crăpau pietrele. Zăpada era mare. Trecuse plugul pe șoseaua județeană, cât și prin sat, deschisese doar un sens de circulație, dar și acela destul de îngust. Continuase să ningă și se așternuse un strat gros de zăpadă în urma plugului.  Aveam pe atunci o mașină pe motorină, un ARO. Puneam ceasul să sune din oră în oră, ca să mă trezească și să pornesc mașina. Porneam cu flacără, lăsam motorul în funcțiune 10-15 minute, reveneam iarăși peste o oră. Dacă în caz că mă prindea somnul și nu mai porneam la o oră distanță de ultima pornire, adio! Dimineața trebuia să fac rost de o pereche de cai, ori să mobilizez toată mahalaua să tragă și să împingă la mașina mea. Era un chin și un circ în același timp.

În acel început de februarie, în jur de ora două noaptea, cineva mi-a bătut în geam. Am ieșit. Era un consătean de-al meu. Mi-a spus: ,, – Părinte, îmi naște muierea! Fusei la fermă, dar nu iasă nimeni. Luminile sunt stinse. Eu la Malovăț nu am cu ce să mă duc să dau telefon.  Duceți-vă dumneavoastră cu mașina!”. O pacoste mai mare nu se putea. Știam ce înseamnă un asemenea drum pe așa vreme. Omul a mai adăugat: ,,– Dacă trăiește, trăiește, dacă moare, moare! Eu am făcut ce-a depins de mine!” I-am spus: ,, – Eu mă duc să dau telefon, dar te rog vino și dumneata la capătul satului să aștepți salvarea!

Mi-a promis că se duce să se îmbrace mai gros și merge acolo. Cu chiu cu vai, am pornit mașina. Nu se putea merge prin stratul de zăpadă ce se așezase în urma plugului decât cu toate patru roțile cuplate. La Malovăț s-a făcut destul de greu legătura. Mi s-a promis că vor trimite o salvare. Am plecat spre Bârda. Se mergea foarte greu. Mașina patina și icnea din toate încheieturile. La Table, la capătul satului, unde trebuia să aștepte Sandu, era pustiu. A trebuit să aștept eu. Plecasem destul de sumar îmbrăcat. Mașina era veche și sistemul de încălzire era defect. Gerul mi-a pătruns în oase. Am așteptat acolo mai bine de o oră până a venit salvarea. Am dirijat-o până la casa consăteanului meu. Femeia a fost salvată. Nașterea a decurs cu bine. Azi trăiește și mama și copilul.

Dacă ar fi fost un telefon în sat…!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*