Cartea cu acest titlu aparținând istoricului american Larry L. Watts – autor binecunoscut publicului românesc -, carte care va fi lansată vineri, 24 mai a.c., ora 17,00, la Universitatea ”Petru Maior” din Târgu Mureș în cadrul unei manifestări mai largi organizată de această instituție, va aduce cititorilor noi revelații privitoare la politica externă promovată de România în perioada ”războiului rece”, precum și acțiunile de intelligence desfășurate de statul român pentru susținerea acestei politici. Bazat pe o documentație solidă din surse de cea mai înaltă valoare și credibilitate – Departamentul de Stat al SUA, Departamentul Apărării al SUA, note-raport ale CIA, etc. -, precum și pe o analiză echilibrată și sobră, volumul va genera în mod cert și în același timp necesar o reconsiderare de către istorici a unor evenimente la care România a fost parte sau / și, foarte posibil, va genera noi dezbateri în rândul acestora, dar și al societății civile. Eforturile depuse de România în medierea încetării conflictului americano-vietnamez, diligențele depuse în acest sens de către statul român pe lângă statul chinez cu care Bucureștiul avea o relație privilegiată, transpar din paginile cărții, așa cum transpar și aprecierile deosebit de elogioase ale unor președinți americani precum Johnson, Nixon sau Carter față de politica promovată de Ceaușescu în raporturile cu URSS.
”Istoricul Larry L. Watts a deschis un capitol cu totul nou în istoriografia românească. Cele doua volume ale Dr. Watts, schimbă radical perspectivele solid statornicite privind raporturile dintre Blocul răsăritean şi Republica Socialistă România. Autorul demonstrează convingător nevoia de a le reconsidera şi a le regândi în ansamblul lor. Analiza, care îndeamnă la citit, dezvăluie capcanele multiple ale istoriei contemporane. În aceste vremi de repetate apasări asupra lumii cărţilor şi societăţii româneşti, Editura RAO ne oferă o operă de substanţă, o lucrare-reper a istoriografiei noastre.” (Prof. Acad. Dinu Giurescu, Universitatea Bucureşti, Senator în Parlamentul României )
Operațiunile de dezinformare și intoxicare ale țărilor din Vest cu privire la România, operațiuni promovate constant de URSS împotriva țării noastre, alături de unii aliați din cadrul Tratatului de la Varșovia sunt de asemenea tratate de autor cu multă atenție și în același spirit critic și analitic cu care ne-a obișnuit și în cuprinsul primului său volum lansat în anul 2011. Valoroase sunt și analizele și aprecierile autorului vis-a-vis de ideile promovate de statul maghiar comunist – în deplin consens cu emigrația maghiară din Occident -, cu privire la realitățile din Transilvania, idei care promovau o realitate mult deformată fiind menite a discredita România și a readuce în prim plan o pretinsă oprimare a minorității maghiare din acest stat și, pe cale de consecință, internaționalizarea ”problemei maghiare”, motiv pentru rediscutarea frontierelor dintre cele două state.
”Pentru oamenii lumii informaţiilor secrete, pentru românii cu o educaţie peste medie şi care şi-au folosit propria minte pentru a-şi trece în revistă istoria naţională, Larry L.Watts nu aduce noutăţi ori lucruri de senzaţie. Ne oferă, în schimb, un produs analitic care frapează lumea profană prin simplitatea și pragmatismul cu care pot fi exprimate adevăruri importante, trăite şi simţite de toţi. De aceea, poate că prima reacţie a multor cititori va fi aceea de a se întreba de ce trebuie să ne redescopere americanul Larry Watt istoria pe care noi nu am ştiut ori nu am avut curajul să ne-o scriem…” (General S.R.I. în rezervă Aurel I. Rogojan, reputat analist pe probleme de informații și contraspionaj)
De altfel, trebuie spus că în paginile cărții analiza raporturilor româno-maghiare se bucură de o atenție deosebită și constantă din partea autorului. Acestea sunt abordate, analizate și tratate pe paliere diferite, respectiv ale acțiunilor concrete desfășurate în comun de serviciile de informații sovietice și maghiare împotriva României, precum și a consecințelor acestor acțiuni concertate în ceea ce privește percepția despre România în rândurile occidentalilor și, desigur pe un alt palier, măsurile de contracarare a acestor acțiuni de către statul român. Această luptă inegală dusă pe frontul nevăzut este foarte sugestiv comparată de autor cu lupta dusă de David (România) cu Goliat (URSS).
”<<Cei dintâi vor fi cei din urmă…>>, continuarea volumului <<Fereşte-mă, Doamne, de prieteni>>, se constituie într-un demers absolut necesar a istoriei recente a României ca actor pe scena internaţională. Şi de această dată, Larry Watts ne oferă un studiu chintesenţial, vital pentru a ne apropia de adevărul aflat în spatele uimitoarei apoteoze a regimului Ceauşescu în 1978, şi transformărilor survenite până în ajunul prăbuşirii acestuia, incapabil de acomodare la o nouă conjunctură internaţională, în 1989. Aşa cum demonstrează uriaşa documentaţie ştiinţifică prezentată aici, chiar dacă şoriceii pot constitui o provocare pentru elefanţi, şansele lor de a se salva printre pachidermele intrate în perioada rutului sunt infime…” (General dr. Ioan Talpeş, fost Director al Serviciul de Informaţii Externe (1992-1997) Consilier Prezidenţial pe probleme de securitate naţională (1991-1992, 2000-2004)
Preocupările și aplecarea lui Larry Watts asupra problemelor din spațiul românesc îl plasează pe acesta pe o linie de continuitate începută de istoricul și jurnalistul american Milton G. Lehrer, continuată apoi cu Stephen Fisher-Galați și, mai recent, de Keith Hitchins. Volumul „Cei dintâi vor fi cei din urmă. România la sfârșitul războiului rece” se oprește la decembrie 1989, dar este de presupus că autorul nu se va opri aici, iar un al treilea volum este probabil în lucru în acest moment. Avem nevoie de adevăruri și clarificări necesare despre acest moment de cotitură din istoria României, iar demersurile în acest sens vor fi cu atât mai credibile cu cât vin din partea unui istoric care a avut acces la surse documentare de cea mai mare valoare.
Prof.univ.dr. Ioan Sabău-Pop
Prof. Nicolae Balint, publicist
*
”Consultant al Corporației RAND la momentul revoluției, LARRY WATTS a călătorit deseori în Europa de Est și în URSS înainte de 1989. Ulterior a asistat oficiali din România la înființarea Colegiului Național de Apărare și a colaborat cu mai mulți miniștri români ai Apărării și șefi de stat-major la reforma armatei, cooperarea cu Parteneriatul pentru Pace și integrarea României în NATO. În 1990 și 1991 a fost șeful Biroului IREX din București, iar până în 1997 a fost senior consultant al Project on Ethnic Relation (PER) și director al Biroului PER din România. Între 2001 – 2004 a fost consultant pentru reforma sectorului de securitate pe lângă consilierul prezidențial pentru securitate națională din România. Activitatea sa de consilier a fost recunoscută de Serviciul de Informații Externe, de Președinția României și de Ministerul Apărării. În 2013 dr. Watts a fost ales membru de onoare al Academiei Oamenilor de Știință a României.” (Nota de prezentare a autorului conținută în volumul ce va fi lansat vineri, 24 mai a.c.)
*
”Următorii pe lista celor mai numeroși în cadrul comunității de analiști din serviciile de informații specializați pe problemele Europei de Est și ale Balcanilor după americanii de origine poloneză erau americanii de origine maghiară (…) Este demn de notat faptul că șeful de operațiuni al Diviziei pentru Europa de Est / URSS a CIA din perioada Revoluției din România era un imigrant ungur, la fel ca analistul CIA însărcinat cu problemele României. Merită observată experiența primului șef al Serviciului de Informații Externe al României când a încercat să stabilească o legătură cu serviciile de informații din SUA (…) i-au fost înmânate 21 de cărți de vizită ale interlocutorilor dintre care 11 erau analiști cu nume maghiare…)”. (Larry Watts despre prezența maghiară în cadrul serviciilor de informații americane la momentul 1989 și imediat după acest moment – pagina 82, 91)
*
”Una dintre primele măsuri adoptate la debutul Revoluției române din decembrie 1989 de cőtre președintele ungar ad-interim Mátyás Szűrős a fost abrogarea unilaterală a Tratatului de Prietenie și Cooperare semnat în 1948 de către România și Ungaria, cel care consfințea în mod oficial frontiera dintre cele două state…” (Larry Watts despre măsurile luate în mod unilateral de către Ungaria la momentul de debut al Revoluției din decembrie 1989 din România – pagina 621)
Lasă un răspuns