O mănăstire în plin centrul unui oraș

Începuturile

Mănăstirea de maici „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” își trage începuturile din anul 2000 – un an greu pentru Republica Moldova din punct de vedere economic și social. Cei care au trăit acele timpuri, își aduc aminte bine că sărăcia din economia și societatea moldavă ajunsese până într-acolo, încât lumina se dădea câte trei-patru ore pe zi, iar apă în robinete și mai rar. Acolo unde sunt lipsuri însă, dar este credință și pornește un lucru bineplăcut lui Dumnezeu, Domnul își revărsă mila și binecuvântarea părintească, și lucrurile sporesc. În anul 2000, în orașul Ungheni, o urbe cu șase cartiere, o suprafață de 16,4 km² și peste 43 000 de locuitori, exista o singură biserică.

Dumnezeu a binevoit ca în cartierul Tinereții pe strada Grigore Ureche 3 să pornească edificarea unei biserici noi, de parohie. Cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și Întregii Moldove, cu purtarea de grijă a protopopului de atunci al județului Ungheni, Arhimandritului Petru Musteață de la Mănăstirea Hâncu, astăzi Episcop de Ungheni și Nisporeni, cu străduința părintelui Gheorghe Matveevici, s-au pus bazele edificării viitoarei Mănăstiri. Construcția a început pe locul unei foste grădinițe de copii, transmise în gestiunea Bisericii Ortodoxe din Moldova, de către primarul de atunci al Ungheniului, Vitalie Vrabie, la inițiativa preotului paroh Gheorghe Matveevici și a preotesei Ana Matveevici. La lucrările de construcție s – a alăturat și preotul Alexandru Jomir din satul Petrești, raionul Ungheni. Edificarea viitoarei Mănăstiri a început, de fapt, prin reconstrucția edificiului care a fost construit inițial aici, la anul 1951. Acesta era un edificiu în două nivele și înainte de a fi grădiniță, a fost școală primară.

Pentru început, au demarat construcțiile la parter. Aici urma să fie amenajată o biserică cu hramul „Sf. Mare Mucenic Gheorghe”. Era perioada Postului Mare și doar câteva săptămâni mai rămâneau până la slăvitul praznic al Învierii, de aceea dorința sinceră a celor care au început edificarea Sfântului Locaș era ca biserica să fie amenajată până la Paște, pentru ca toți cei care vor veni aici să aibă unde întâlni cea mai mare sărbătoare creștină. Lucrările au continuat zi și noapte pe parcursul a o săptămână. Din mila lui Dumnezeu, prima Sfântă Liturghie s-a oficiat în biserica „Sf. Gheorghe” în Duminica Floriilor a anului 2000, cu o săptămână înainte de Paște.

Primii viețuitori

Întrucât biserica era edificată, s-a săvârșit prima slujbă și deci, de facto exista deja o parohie, era momentul de a „legaliza” această subdiviziune ecleziastică, de a forma corul bisericesc. Preoteasa Ana s-a gândit să apeleze la una din prietenele ei mai vechi.

Tatiana Gliga din satul Răciula, Călărași, era cântăreață în biserică. Până atunci formase trei coruri bisericești în localități diferite. În acele timpuri, Tatiana muncea în orașul Odessa, Ucraina. A primit cu multă bucurie propunerea preotesei Ana de a constitui un nou cor bisericesc la parohia „Sf. Gheorghe” din Ungheni. A lăsat munca de la Odessa și cu dragoste duhovnicească a început să activeze ca și cântăreață la biserica din Ungheni. Pentru că lucrările la biserică nu se opriseră încă, în afară de cântarea în cor, aflarea Tatianei la biserică presupunea și multe alte activități de ajutorare cum ar fi pregătea hranei pentru lucrători etc. Tatiana a ajuns în timp, să se atașeze foarte mult de parohie.

Toți acești oameni, despre care am amintit, au devenit practic și primii viețuitori ai mănăstirii. La acel timp, bineînțeles, încă nu se știa că aici va fi durată o mănăstire. Dar, pe primii viețuitori ai viitoarei mănăstiri, Dumnezeu deja i-a strâns în jurul Sfântului Locaș. Și vom vedea pe parcurs cum le-a rânduit Dumnezeu pe toate cu înțelepciune.

„Mănăstirica”

Creștinii din Ungheni, au îndrăgit în scurt timp biserica „Sf. Gheorghe”. Viața și rugăciunea de aici le-a înviorat sufletele dornice de cuvântul lui Dumnezeu. Chiar de la bună început ei au numit biserica „Mănăstirica” și au început să vină spre ea în număr tot mai mare.

Biserica a fost sfințită de ÎPS Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și Întregii Moldove la 17 decembrie 2001, de sărbătoarea Sf. Varvara. Văzând râvna creștinilor din Ungheni și a preotului paroh în a înfrumuseța această biserică, Mitropolitul Vladimir a binecuvântat continuarea lucrărilor de construcție și amenajare a teritoriului parohiei. Așa au demarat mai multe lucrări de construcție care vor înfrumuseța viitoarea Mănăstire.

În același an, 2001, în curtea bisericii a fost săpată o fântână. Calitățile gustative ale apei, au atras mulți oameni din împrejurime. Astăzi creștinii vin cu multă bucurie chiar și din cele mai îndepărtate colțuri ale orașului, pentru a bea din apa fântânei și, desigur, nu uită să intre și în biserică, acolo unde găsesc apa cea vie, din care oricine va bea, „nu va mai înseta în veac”.

În primăvara anului 2001 s-a pus temelia clopotniței în cinstea Icoanei Maicii Domnului făcătoare de minuni de la Mânăstirea Hârbovăț. O copie a Icoanei Maicii Domnului de la Hârbovăț se păstrează în Mănăstire. Viețuitorii mănăstirii au simțit în permanență ajutorul Maicii Domnului care a venit prin această icoană. Aflată în Sfântul locaș de la începuturi, Icoana Maicii Domnului de la Hârbovăț a fost martoră a tuturor marilor transformări care s-au făcut în Mănăstire. Cu multă nădejde au privit viețuitorii Mănăstirii spre icoană și rugăciunile către Maica Domnului nu au încetat, iar Maica Domnului i-a răsplătit cu purtarea sa de grijă. Maica Domnului și-a arătat purtarea de grijă și atunci când dăscălița Tatiana Gliga a plecat la Moscova pentru a aduce clopotele ce urmau a fi instalate în clopotnița în cinstea Icoanei Maicii Domnului de la Hârbovăț.

Minunea Maicii Domnului

Era în anul 2002 și dăscălița Tatiana se afla în capitala Rusiei, unde deja achiziționase clopotele cu care urma să se întoarcă acasă. Ambuteiajele specifice orașului Moscova, au făcut ca deplasarea spre gară să fie anevoioasă și lungă. Când trenul spre Chișinău trebuia să fi plecat deja de 5 minute, Tatiana de abia ajunsese la gară. Plecarea trenului Chișinău – Moscova deja fusese anunțată de trei ori. Garnitura de tren nu pornea însă și nimeni nu înțelegea de ce. Numai Tatiana știa că lacrimile ei și rugăciunile insistente către Maica Domnului, pe care le înălța în mașina cu care transporta clopotele, au ajuns la Maica cerească și țineau acest tren.

În difuzoarele gării se auzi binecunoscutul semnal, după care crainica a anunţat pentru a patra oară plecarea trenului. În acest moment, Tatiana descărca clopotele din mașină și le punea pe un cărucior pentru a le transporta spre tren. Erau mulți polițiști acolo, era format un cordon din polițiști până la intrarea în tren, o procedură normală la plecarea unui tren care asigură legătura între două state. Mai târziu Tatiana povestea: „Niciunul dintre ei nu a spus absolut nimic. Toți au privit cum am descărcat clopotele, le-am așezat pe căruț și am pornit spre tren. La intrarea în tren, cei din jur m-au ajutat să dau clopotele jos de pe cărucior și să le urc în tren. După aceasta, am urcat și eu. Însoțitorul de vagon a închis ușa și imediat am simțit cum trenul s-a urnit din loc”.

Gând bun pentru viitoarea Mănăstire

Așa cum lucrările de construcție și amenajare a teritoriului parohiei necesitau încă multe cheltuieli  preotul paroh Gheorghe Matveevici împreună cu preoteasa Ana au decis să vândă casa și toată averea pe care o dețineau iar din banii câștigați să continue lucrările.

La 27 decembrie anul 2002, în comunitatea parohială deja formată a venit o veste tristă. În Atena, Grecia, a decedat într-un accident rutier soțul dăscăliței Tatiana. Rămânând văduvă cu 3 copii, Tatiana nu a mai dorit să se recăsătorească ci a hotărât să-și dedice viața în totalitate lui Dumnezeu. A vândut casa, ceea ce mai avea și a rămas să-și petreacă viața lângă Sfântul locaș, alinându-și durerea cu rugăciune și cu munca grea ce trebuia depusă în vremea aceea la biserică.

La doar o jumătate de an, o altă nenorocire a bulversat viața parohială. După o îndelungă și grea boală, la 23 aprilie 2003, în joia dinaintea Sfintelor Paști, la vârsta de 40 de ani, a decedat preoteasa Ana Matveevici. La parohie, printre cei care munceau aici, se afla și mama preotesei, Eudochia Sârbu. Mama preotesei ajuta și ea la amenajarea bisericii, având ca misiune coacerea prescurilor pentru slujbe. Deși durerea pierderii oamenilor dragi atât pentru Tatiana cât și pentru Eudochia și pentru părintele Gheorghe era nespus de mare, lucrările au continuat.

La un moment dat, într-un moment de tihnă, părintele Gheorghe, îi spuse dăscăliței Tatiana: „Știi, soră Tatiana, eu nu am copii, nu am familie, dar am o dorință să înființez pe acest loc o mănăstire de maici. Oricum și creștinii numesc biserica noastră „Mănăstirica”. Sora Tatiana a primit cu bucurie această veste de la părinte și l-a rugat în gând pe bunul Dumnezeu să-l ajute să ducă la bun sfârșit această inițiativă.

Înființarea Mănăstirii „Sf. M. MC. Gheorghe”

La 14 ianuarie 2004, în Ungheni s-a desfășurat adunarea parohială a bisericii „Sf. M. Mc. Gheorghe” având pe agenda zilei o singură chestiune – Transformarea  parohiei „Sf. Gheorghe” în Mănăstire. La adunare au fost prezenți președintele raionului Ungheni, Nicolae Gaviuc, alți oficiali din raion. De asemenea, au participat peste 400 de enoriași ai bisericii. Președintele adunării, părintele Gheorghe Matveevici a adus la cunoștința celor prezenți intenția de a înființa o Mănăstire, intenție care avea binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Mitropolitului Vladimir. Oficialii raionului, membrii Consiliului bisericesc și ai adunării parohiale, au susținut în unanimitate ideea înființării unei Mănăstiri și și-au semnat procesul verbal al adunării, punând astfel un început bun pentru viitoarea Mănăstire.

În urma examinării posibilității de transformare a bisericii „Sf. M. Mc. Gheorghe” în Mănăstire, cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și Întregii Moldove, Exarhul mănăstirilor din cuprinsul Mitropoliei Moldovei, Arhimandritul Siluan Șalaru, Președintele Departamentului Mitropolitan Mănăstiri și Viață Monahală constată că există toate premisele de a transforma biserica din Ungheni în Mănăstire (ori schit).

Din demersul adresat ÎPS Vladimir, de către părintele Siluan, desprindem și unele date importante despre parohia „Sf. Gheorghe” la momentul transformării ei în Mănăstire. Astfel aflăm că la acea vreme (februarie 2004),  parohia dispunea de un edificiu în două niveluri. La cele două niveluri se aflau două biserici: „Sf. M. Mc. Gheorghe” la nivelul 1 și biserica „Sf. M. Mc. Pantelimon” (în construcție) la nivelul 2. De asemenea aflăm că pe lângă parohie făceau ascultare 9 surori cu vârste între 40 și 75 de ani, „care ar putea primi schima monahală la momentul potrivit”. De asemenea, propunerea Arhimandritului Siluan a fost de a-l numi ca administrator al Mănăstirii pe protoiereul Gheorghe Matveevici care nici el nu are vreo piedică „pentru a primi schima monahală”.

Mitropolitul Vladimir a dat binecuvântarea de transformare a bisericii „Sf. M .Mc. Gheorghe” în mănăstire de maici cu același hram la 18 februarie 2004 și astfel Mănăstirea și-a început existența.

La 26 februarie 2012, Serviciul de Stat pentru problemele Cultelor de pe lângă Guvernul Republicii Moldova, prin ordinul nr. 13 a aprobat statutul Mănăstirii de călugărițe în cinstea „Sf. M .Mc. Gheorghe” din or. Ungheni.

Arhimandritul Pantelimon și Maica Elisabeta

Nu în zadar am spus puțin mai sus că primii oameni care s-au aciuat pe lângă biserica „Sf. Gheorghe” au devenit și primii viețuitori ai viitoarei mănăstiri. Imediat după transformarea bisericii „Sf. Gheorghe” în mănăstire, pentru a da un duh mănăstiresc Sfântului Așezământ, sora Tatiana, dăscălița, a fost prima care a lăsat hainele lumești și a îmbrăcat haina neagră a smereniei. Sora Tatiana nu putea să fie tunsă în monahism până când cei trei copii ai ei vor fi fost puși la cale, se vor fi căsătorit și își vor fi aranjat viața în așa fel încât să nu mai aibă nevoie de ajutorul mamei. Să nu aibă nevoie de ajutorul acela care ne ține legați de mama atâta timp cât suntem copii și nu suntem încă independenți. Altfel, de ajutorul mamei avem nevoie cu toții, toată viața noastră.

Sora Tatiana a fost numită soră superioară în Mănăstire. În scurt timp la mănăstire au venit și primele ascultătoare în dorința de a-și petrece viața în rugăciune și cu dragoste de a sluji lui Dumnezeu. Printre acestea s-au numărat maica Gheorghia (în lume – Iulia Staroșciuc) din s. Petrești, Ungheni, monahia Ana (Alexandra Durnescu) și monahia Maria (Ecaterina Sandu).

După un timp, Tatiana și-a pus copiii la cale. Astfel, la 14 octombrie 2006, de sărbătoarea Acoperământul Maicii Domnului, sora Tatiana s-a călugărit, a primit cel de „al doilea botez”, așa cum frumos este numită călugăria, pentru că odată cu tunderea în monahism se iartă toate păcatele pe care le-ar fi săvârșit omul.

Așa cum își amintește maica, atunci când pentru prima dată și-a făcut cunoscută intenția de a îmbrățișa monahismul, rudele, dar și unii cunoscuți i-au reproșat că și-ar lăsa copii de izbeliște. Dar, maica le-a răspuns cu fermitate: „Las copiii în grija Maicii Domnului, îi încredințez Macii noastre cerești”. Astăzi maica spune că nu a regretat niciodată hotărârea pe care a luat-o pentru că știe cu fermitate că mai mare ajutor și mai mare mângâiere decât de la Maica Domnului, nu le poate avea omul de nicăieri și de la nimeni, nici chiar de la propria mamă.

Am putea și noi să ne postăm în rolul rudelor și cunoscuților Tatianei și să nu înțelegem hotărârea ei. Și asta pentru că numai un om care a avansat pe calea spirituală, a cărui virtuți sufletești se ridică mai presus de patimile trupești, ar putea aprecia acest gest la justa lui valoare. Mântuitorul Iisus Hristos spunea: „Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine. Şi cel ce nu-şi ia crucea şi nu – Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine. Cine ţine la sufletul lui îl va pierde, iar cine-şi pierde sufletul lui pentru Mine îl va găsi”. (Matei 10; 37 – 40)  sau „și oricine a lăsat case sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau ţarine, pentru numele Meu, înmulţit va lua înapoi şi va moşteni viaţa veşnică”. (Matei 19; 29). Beneficiile unei astfel de hotărâri sunt cele spirituale și ele prevalează în fața celor materiale. Apoi și copii nu au de cât de câștigat de pe urma unei astfel de hotărâri. Cât de fericit poate fi un copil care are o mamă ce se roagă zilnic pentru el în Mănăstire!

La intrarea în monahism, Tatiana a primit numele de Elisabeta. A fost tunsă în monahism de cuviosul părinte Pantelimon, duhovnicul Mănăstirii „Sf. M. Mc. Gheorghe”.

Duhovnicul Mănăstirii, părintele Pantelimon nu era nimeni altcineva decât părintele Gheorghe, fostul paroh al bisericii „Sf. Gheorghe”. Părintele Gheorghe a primit „chipul îngeresc”, așa cum iarăși este frumos numită călugăria, pentru că monahii făgăduiesc sa petreacă o viață îngerească, cu câțiva ani mai înainte. Părintele a fost tuns în monahism cu numele de Pantelimon la 4 martie 2004, de arhimandritul Petru Musteață, duhovnicul părintelui, actualul Episcop de Ungheni și Nisporeni. Astfel, primii nevoitori de la biserica „Sf. Gheorghe” au devenit și primii viețuitori ai Mănăstirii cu același hram.

Continuarea lucrărilor și sfințirea Mănăstirii

În luna mai a anului 2003, la Mănăstire a început reconstrucția nivelului doi al edificiului aflat de la începuturi în gestiunea fostei parohii. Aici urma să fie construită încă o biserică. Lucrările de construcție au durat până în decembrie 2004. Biserica de la nivelul doi are hramul „Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon”. Sfântul locaș a fost sfințit la data de 4 ianuarie 2005, de Mitropolitul Vladimir al Chișinăului și Întregii Moldove. Comunitatea monahicească în creștere a necesitat construcția unor edificii noi în care se vor situa chiliile monahiilor. De asemenea, odată cu edificarea unor construcții noi, a continuat amenajarea curții Mănăstirii, au apărut primele flori care au dat Sfântului Așezământ un pitoresc aparte.

Întreg teritoriul Mănăstirii a fost sfințit în anul 2010 de trei ierarhi din cuprinsul Bisericii Ortodoxe din Moldova: ÎPS Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și Întregii Moldove, PS Sava, Episcop de Tiraspol și Dubăsari și PS Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni. Tot atunci maica Elisabeta a fost numită stareță a Mănăstirii.

Prima stareță a Mănăstirii a fost maica Varvara. În anul 2005, la Mănăstirea „Sf. Gheorghe” din Ungheni a venit ca ascultătoare și mama părintelui Pantelimon, Vera Matveevici. Vera a fost tunsă în monahism cu numele de Varvara și numită, cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, la 5 septembrie 2008, stareță a Mănăstirii. Din motive de sănătate însă și din cauza vârstei înaintate, maica având 76 de ani, ea s-a retras din funcția de stareță, fiind înlocuită cu maica Elisabeta.

Primele relicve sfinte

În anul 2011, egumena Elisabeta a plecat în pelerinaj la Mănăstirea Diveevo din Rusia situată la 12 kilometri de orașul Sarov, lângă Nijni Novgorod. Creștinii cunosc această mănăstire ce se află într-o zonă considerată de o mare importanță spirituală. Aici, în Catedrala „Kazanskaia”, odihnesc moaștele Sf. Serafim de Sarov. Maica a plecat la Mănăstire pentru a se închina la moaștele Sfântului Serafim dar și ale Cuvioaselor și fericitelor maici de la Diveevo.

Odată ajunsă acolo, s-a rugat fierbinte la Sfântul Serafim și la sfintele de la Diveevo. Putem doar intui că maica Elisabeta s-a rugat pentru obștea monahală pe care i-a încredințat-o Dumnezeu, pentru copiii cu care Domnul a binecuvântat-o și pentru multe alte lucruri pe care nu putem să le știm, dar pe care, probabil, le cere orice creștin care se închină lui Dumnezeu în asemenea locuri sfinte.

După ce și-a sfârșit rugăciunea, ca prin minune, maicile din administrația Mănăstirii Diveevo au anunțat-o pe Maica Elisabeta că oferă Mănăstirii „Sf. Gheorghe” din Ungheni spre păstrare permanentă părticele din moaștele Sf. Serafim de Sarov și părticele din moaștele sfintelor cuvioaselor maici de la Diveevo.

Moaștele au fost aduse cu multă dragoste la Ungheni la data de 25 iunie 2011 de către egumena Elisabeta și arhimandritul Pantelimon, împreună cu mai mulți ctitori ai Mănăstirii, printre care primarul orașului Ungheni Alexandru Ambros, împreună cu soția Svetlana Ambros și Vladimir Hasnaș împreună cu soția Virginia Hasnaș.

Astăzi Sfintele Moaște sunt expuse spre închinare creștinilor în biserica „Sf. Pantelimon” alături de Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului de la Hârbovăț. Ele alcătuiesc un tezaur spiritual de mare preț al Mănăstirii „Sf. Gheorghe”. Sunt obiectele sfinte spre care își îndreaptă pașii și își pleacă frunțile creștinii care vin la Mănăstire și viețuitorii Sfântului Așezământ, cerând astfel binecuvântare și milă de la Dumnezeu.

Mănăstirea din afara incintei

Mănăstirea dispune astăzi și de câteva edificii care se află în afara incintei mănăstirești. Este vorba în primul rând de două biserici, dintre care una este încă în construcție. Aceste biserici se află în orașul Ungheni și sunt plasate ceva mai departe de Mănăstire. Au fost construite de creștini evlavioși și închinate Mănăstirii spre slava lui Dumnezeu.

Astfel, în anul 2009, familia Hasnaș din Ungheni a procurat un lot de pământ în centrul orașului și i-a anunțat pe viețuitorii Mănăstirii că intenționează să construiască acolo o biserică pe propria cheltuială, pe care cu „duhul umilit, inima înfrântă și smerită” (Psalmul 50), așa cum voiește Dumnezeu jertfă de la noi, să o închine Mănăstirii „Sf. Gheorghe”. Comunitatea monahicească a primit cu bucurie jertfa, bucurându-se în primul rând pentru această familie și pentru fapta deosebită pe care au hotărât să o facă pentru mântuirea sufletului. Fiecare creștin știe care este valoarea adevărată a faptelor noastre bune.

Cu sfaturile arhimandritului Pantelimon și a maicii starețe Elisabeta, cu străduința și cheltuiala familiei Hasnaș, biserica s-a construit pe parcursul a aproape doi ani. Locașul Sfânt a fost târnosit la 30 octombrie 2011 cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului”.

În anul 2010, din mila lui Dumnezeu, la cererea creștinilor din cartierul Tinereții al orașului Ungheni și a elevilor liceului „Gheorghe Asachi”, cu purtarea de grijă a Mănăstirii „Sf. Gheorghe”, a fost pusă temelia încă a unei biserici, cu hramul „Întâmpinarea Domnului”. Bucuria tuturor a fost nemărginită când a început construcția acestei biserici. Biserica se construiește chiar în preajma liceului „Gheorghe Asachi”, iar astăzi chiar dacă Sfântul locaș este încă în construcție, numeroși elevi intră și se roagă în el pentru sănătate și pentru reușită la învățătură. Finisarea construcțiilor și sfințirea bisericii este preconizată pentru toamna anului 2013.

Biserica în construcție se edifică de obștea Mănăstirii din fiecare bănuț pe care îl jertfesc enoriașii care vin la Mănăstire. În fața bisericii se construiește și o clopotniță. Cheltuielile pentru construcția clopotniței au fost asumate de o familie de creștini și ctitori ai Mănăstirii – Ilarion și Maria Dosca. Lângă biserică a fost săpată o fântână, amenajată cu gust de o altă familie de creștini și ctitori – Valeriu și Lidia Caliga. Întotdeauna plină cu apă gustoasă, fântâna îi oprește din drum pe trecători. Pe timp de vară ei își potolesc setea aici. Pe timp de iarnă, îi atrage pur și simplu, arhitectura frumoasă a construcției care se înscrie perfect în peisajul dominat de principala construcție – biserica „Întâmpinarea Domnului”. Astăzi la Mănăstirea „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” activează un cor de măicuțe care este nelipsit la fiecare slujbă din biserică. De asemenea, la Mănăstire există și un cor de bărbați. Pe lângă biserica „Acoperământul Maicii Domnului” activează un alt cor – Corul de preoți al Mănăstirii.

În fiecare zi, la orele dimineții, părintele arhimandrit Pantelimon dă binecuvântarea pentru începutul Sfintei Liturghii. Corul de maici, în frunte cu maca egumenă Elisabeta, cântă răspunsurile liturgice. Urmează Acatistele în cinstea Icoanei Maicii Domnului Făcătoare de minuni de la Mănăstirea Hârbovăț și al Sf. Serafim de Sarov. Apoi Vecernia, Miezonoptica, alte slujbe și trebuințe. Doar un suflet prea tare grăbit și nepăsător ar putea trece în grabă fără să observe această atmosferă de sfințenie de care se umple Mănăstirea.

Să ne oprim dar puțin din drumul nostru grăbit și să intrăm pe poarta Mănăstirii. Aici să contemplăm cântarea maicilor, dragostea și grija care a fost pusă cu fiecare piatră zidită în această Mănăstire și să uităm măcar pentru o clipă, de ceea ce prea des ne îngrijim, de „toată grija cea lumească”, așa cum frumos cântăm în imnul Heruvic.