Se discută tot mai mult despre cei cu lefuri uriaşe primite de la stat. De la care stat? Ce să înţelegem noi, cetăţenii de rând, din această sintagmă ce defineşte noţiunea de stat? Că există o anumită structură statală abastractă, ce se situează deasupra cetăţenilor, ceva ce nu ţine de respectarea normelor juridice, sau cele referitoare la drepturile şi îndatoririle pe care la au cetăţenii unui stat? Dacă există aşa ceva, atunci de unde provin banii din care sunt asigurate aceste salarii imorale ale nababilor zilelor noastre? Nu cumva aceşti bani provin tocmai din taxele şi impozitele plătite de noi, muritorii de rând din această ţară, ce se cheamă a fi ,,stat de drept”?
Din câte ştiu, statul de drept, aşa cum este definit, ar trebui să fie garantul libertăţilor şi drepturilor individuale, consfinţite prin Constituţie, ca normă superioară a respectării puterii poporului. Dacă avem în vedere viziunea liberală a statului de drept, această include şi ideea că fiecare cetăţean este liber să-şi urmărească propriile interese şi să acţioneze în funcţie de sursele de care dispune spre a-şi împlini dorinţele. Cu o singură condiţie: acestea să fie cinstite, morale.
Mecanismul principal pentru transpunerea în viaţa de toate zilele a acestei viziuni este economia de piaţă, singurul capabil să ofere libertatea individului, necesară urmăririi interesului persoanl. Numai că tot în cadrul acestui mecanism există şi nişte ,,regului ale jocului” ce trebuie respectate, şi care impun intervenţia statului de drept pentru ca acestea să fie identice pentru toţi membrii societăţii. Cu alte cuvinte, statul de drept are calitatea de arbitru, prin care poate apela la constrângeri pentru a impune respectarea regulilor.
Are statul român actual, ce se pretinde a fi stat de drept, în viziune liberală, stabilite asemenea ,,reguli ale jocului” pentru respectarea mecanismelor impuse de economia de piaţă? Nu cred. Sau, în cel mai bun caz, ele nu sunt aplicate pentru a nu-şi crea complicaţii.
Cunoscând toate acestea, m-am întors în timp, în perioada interbelică. Nimeni nu-mi va putea spune că în perioada respectivă în România nu a existat o economie de piaţă, aplicată tocmai în viziunea liberală. Economia de piaţă era şi atunci, ca şi acum, singurul mecanism capabil să asigure libertatea de acţiune a individului. Însă statul de drept din acea perioadă avea grijă să fie respecată acea ,,regulă a jocului” pentru a se crea condiţii egale pentru toţi membrii societăţii. Nu e vorba de acel ,,egalitarism” specific regimurilor dictatoriale, de care am avut parte, din păcate, şi noi, ci de şansele egale la care fiecare membru al societăţii are dreptul într-o organizare socială ce defineşte statul de drept.
Atunci s-a apelat la acel mecanism al constrângerii pentru a impune respectarea drepturilor. Scriind monografii ale localităţilor din zona geografică a Mureşului Superior şi a bazinului hidrografic al Bistricioarei(Bilbor, Corbu, Tulgheş, Topliţa etc.) am aflat în dosarele păstrate la Arhivele Naţionale, Filiala Harghita, că organele locale, respectiv consiliile locale din aceste localităţi, pentru a se combate specula cu produse agro-alimentare, au stabilit, în conformiate cu legile ţării, preţuri maximale la astfel de produse, precum: pâinea, carnea de vită, carnea de porc, laptele, cartofii etc. Mă întreb pentru ce aceste reguli, specifice economiei de piaţă, valabile atunci, nu pot fi valabile şi în zilele noastre, astfel încât marea mulţime a oamenilor de rând, cu salarii modeste şi cu pensii mai modeste, să nu mai fie lăsaţi la cheremul specuaţilor?
Şi, gândit la acest lucru, mă întreb din nou dacă nu chiar statul român, ,,de drept”, din zilele noastre, nu este interesat să nu aibă în vedere aplicarea acestor ,,reguli ale jocului”, adică constrângerea? Fiindcă în ,,statul de drept”, în care trăim astăzi, cei care impun această aşa-zisă ,,economie de piaţă” sunt mafioţii, hoţii şi afaceriştii veroşi, adică cei care dictează ce şi cum să se facă. Iar dacă şirul întrebărilor de acest gen continuă, nu pot să nu mă întorc la aceeaşi viziune liberală a statului de drept despre care vorbeam mai sus şi să întreb: pe cine apără domnul Crin Antonescu, ca lider al Partidului Naţional Liberal, atunci când se opune categoric impozitării sau supraimpozitărilor acelor salarii definite a fi nesimţite? Nu este vorba aici de a se asigura, prin asemenea metode, nu ştiu ce pensii pentru o anumită categorie de pensionari. Este vorba tocmai de intervenţia statului, în calitate de arbitru, pentru a se asigura acele codinţii identice pentru toţi membrii societăţii.
Ce fel de ,,condiţii identice” pot existat între acei nababi ai zilelor noastre, cu salarii de zeci de mii de euro – nu de lei! – acordate de stat şi între uriaşa masă a bugetarilor de rând, al căror venit lunar, provenit din salariu, nu depăşeşte câteva sute de lei? Care este justificare prin care asemenea nababi, precum cei de la regiile autonome, sau societăţile economice, cu capital integral de stat, care înregistrează, lună de lună pierderi, să fie retribuţi cu astfel de salarii, ce depăşesc de câteva zeci de ori veniturile medii ale salariaţilor de rând? Acelaşi lucru este valabil şi pentru salariile nesimţite ce le câştigă cei din sistemul juridic românesc, adică cei care, vorba lui Ion Budai Deleanu, ,,iau mită pentru ca să facă strâmbătate”! Se vede că meteahna este veche de când există justiţie!
Cum este posibil, de exemplu, ca un profesor, care a slujit zeci de ani învăţământul românesc şi care a dat ţării zeci, dacă nu sute, de specialişti în diferite domenii ale vieţii ştiinţifice şi culturale, să beneficeze de o pensie ce abia dacă depăşte, 1500 de lei, câtă vreme un judecător de la o judecătorie locală – nu pun la îndoială cinstea cu care şi-a făcut datoria, ci importanţa muncii sociale a fiecăruia! – să beneficeze de o pensie de patru-cinci ori mai mare?
Să ne explice deci, domnul Crin Antonescu, nouă, muritorilor de rând, de ce dumnealui se împotriveşte cu atâta înverşunare supraimpozitării unor astfel de salarii, care, logic judecând, dar şi din punct de vedere al viziunii liberale asupra statului de drept, nu au nicio justificare. Cu atât mai mult cu cât acele salarii şi pensii nesimţite pe care le oferă, cu atâta mărinimie ,,statul de drep”, în bună parte, provin tot din taxele şi impozitele provenind din ,,sudoarea prostitului popor”. Iar dacă l-am citat pe marele Eminescu, nu pot să nu închei tot cu o strofă din acelaşi poem, cu precizarea că referirea este tot la aşa-zişii ,,bugetari de lux”: ,,Unii plini de plăcere petrec a lor viaţă,/ Trec zilele voioase şi orele surâd,/ În cupe vin de ambră – iarna grădini, verdeaţă,/ Vara petrecei, Alpii cu frunţile de gheaţă – / Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”.
Închei, ca să nu ajung şi la Scrisoarea III, care este scoasă şi din programa de învăţământului preuniversitar. Eminescu, cenzurat de ,,statul de drept”?! Mai e nevoie de vreun comentariu?
Lasă un răspuns