Este tot mai evident, actualul guvern, deşi de un roşu purpuriu, nu se deosebeşte cu nimic de executivul corbilor portocalii, ţara fiind ţinută pe mai departe tot în postura de cobai la dispoziţia marilor puteri. Diferă doar „beneficiarul” experimentelor la care suntem supuşi. Căci, în vreme ce „portocalii” ne-au azvârlit în ghearele FMI, pentru experimentarea politicilor financiar-fiscale de austeritate, actuala putere, tot graţie jocurilor făcute de coabitantul trădării de la Cotroceni, ne-a mezat mai marilor Europei pentru experimentarea politicilor de regionalizare şi reorganizare administrativă.
Prima dovadă a noului laţ care ni se pregătea l-am avut în urmă cu aproape doi ani, când, întors de la Bruxelles, Traian Băsescu ne-a vorbit într-un limbaj desprins parcă dintr-o ficţiune de prost gust, balansându-şi „geopolitic” argumentele spre necesitatea construirii unei federaţii continentale: Statele Unite ale Europei. Iar Traian Băsescu nu ne-a vorbit dintr-o pornire întâmplătoare, ci aducea la Bucureşti o temă precisă pentru guvernanţi. Experimentul regionalizării.
Atunci ar fi trebuit să ne revoltăm, nu să stăm asomaţi în nepăsare… Ar fi trebuit să ne revoltăm măcar în clipa în care Victor Ponta punea ca prioritate a programului guvernamental regionalizarea. Din păcate, ’geaba am strigat printre rândurile tiparului. Şi, poate mai trist, chiar dacă la un an de mandat premierul nu poate bifa prea multe realizări pe uriaşa listă de promisiuni de care s-a folosit în momirea alegătorilor, prioritatea guvernanţilor o reprezintă tot regionalizarea.
Un angajament, şi este cât se poate de evident că nu este vorba de un angajament faţă de coabitantul de la Cotroceni, ci faţă de mai marii Europei, pentru a cărui împlinire premierul este gata să calce în picioare voinţa şi vrerea ţării, inclusiv prin asumarea răspunderii pe proiectul regionalizării. Pentru că, aşa cum Europa a fost de acord, în cazul constituţiei unice, să permită ţărilor membre să organizeze oricâte referendumuri ar fi necesare (până la obţinerea rezultatul uivoit) ori să închidă ochii democraţiei în faţa tentaţiei guvernelor de a scurtcircuita voinţa cetăţenilor, şi cabinetul Ponta va căuta, fără a-şi face griji că va fi tras de urechi de la Europa (direct interesată să vadă cum va intra România în labirintul regionalizării), soluţia cea mai simplă.
Şi trebuie să fim realişti: o eventuală asumare a răsunderii guvernului în parlament pe tema regionalizării va avea sorţi de reuşită. Mai ales că, în răstimpul scurs de la alegerile parlamentare, puterea a reuşit, prin şantaje şi racolări, să reducă şi mai mult vocea şi aşa firavă a opoziţiei. Lucru care, deşi ar fi trebuit să determine Europa, atât de vigilentă în alte situații, să explodeze în avertismente şi aforisme despre apărarea democraţie, nu a produs nici măcar o reacţie de consternare. Dimpotrivă, mesajul de la Bruxelles a fost acela al binecuvântării tacite, tocmai pentru a asigura intrarea rapidă şi fără împotrivire a României-cobai în cursa de şobolani ai regionalizării trădării.
Un acord tacit până mai ieri… Când, făţiş, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a vorbit despre visul lui şi a altor lideri ai Europei de a construi o Europă a federaţiilor. O Europă pe deplin federalizată care „va deveni o realitatea pentru toate ţările Uniunii Europene, indiferent dacă fac sau nu parte din zona euro”. O federalizare care, în viziunea portughezului Barroso, ar trebui să demareze înaintea alegerilor europene din mai 2014! Iar dacă ne întoarcem la momentul în care Traian Băsesescu aducea la Bucureşti conceptul Statelor Unite ale Europei şi revedem planurile de atunci ale preşedintelui Comisiei Europene, care vorbea despre „o federaţie de state-naţiune”, vom înţelege, măcar în ceasul de pe urmă, scopul pentru care România este trântită sub tăvălugul regionalizării. Vom înţelege scopul revizuirii legii supreme care va deveni, în cazul în care vom fi la fel de nepăsători şi la referendumul de aprobare, prima constituţie a Europei cu procedura de regionalizare „all-inclusive”. Pentru că dacă România va experimenta regionalizarea rapidă în această toamnă, în primăvara viitoare va putea fi definit un cadru europen de aplicare pe seama eventualei reuşite a experimentului.
Ce se va întâmpla dacă experimentul regionalizării va da greş? Şi, neîndoielnic, va da! Cine va repara rupturile produse de veneticii şi trădătorii care ne sfăşie istoria chiar pe jertfele de sânge ale înaintaşilor? Pentru că, aşa cum FMI a dat greş cu experimentul austerităţii, dar nu şi-a cerut nici măcar, ce să mai vorbim de o refinanţare pentru îndreptarea falimentului de care se face vinovat, aşa va proceda şi Europa după eşecul experimentului administrativ teritorial din România.
Lasă un răspuns