La marginea unui sat, trăia odată un vânător rău, care făcea mare pradă printre vieţuitoarele pădurii. Până când, supărată, Fata Pădurii i-a poruncit lupului să i-l aducă în faţă, că ştia ea cum să-l pedepsească. Intrând lupul pe fereastră în casa vânătorului, acesta a leşinat când a văzut ce dinți mari are. Lupul n-a stat mult pe gânduri, l-a băgat într-un sac, a sărit înapoi pe fereastră şi a luat-o printre brazi spre coliba în care sălăşluia Fata Pădurii.
Merse lupul cât merse, cu sacul în spate, până obosi. Şi se așeză pe un bucium, să-și tragă sufletul, că era bătrân și-l dureau picioarele. Şi cum era peste seamă de trudit, a adormit dus, cu capul pe labele sale păroase. În timpul cela, vânătorul cel rău s-a trezit din leşin, a dezlegat gura la sac şi a ieşit afară. Uitându-se la lup cum doarme cu gura căscată şi pricepând ce-l aşteaptă, puse în locul lui un bolovan de piatră. Legă apoi sacul înapoi şi o rupse la fugă spre casă, că ştia drumul prin pădure. Săturându-se de somn, lupul şi-a pus sacul pe spate şi porni mai departe, până ajunse la Fata Pădurii. Cum îl văzu intrând pe uşă, Fata Pădurii scoase din cămară un cuţit cât un picior de iepure:
– L-ai adus, lupule, pe vânătorul cel rău? Să-l mâncăm şi noi, cum şi el ne mănâncă fără milă viețuitoarele pădurii!
Lupul desfăcu sacul la gură şi, când colo, în loc de vânător, văzu un bolovan de piatră. Fata Pădurii s-a supărat foc şi i-a spus lupului:
– Dacă nu mi-l aduci până la miezul nopţii, să ştii, prostule, că-ți tau coada și-o pun la fiert în loc de vânător.
Amărât ca vai de el, lupul a luat-o înapoi spre satul de la marginea pădurii. Dar vânătorul, care dovedise să spună la toată lumea ce-a păţit, poruncise ţăranilor să închidă ferestrele şi să fie gata de o nouă vizită din pădure. Şi cum numai a apărut lupul la marginea satului, s-au năpustit cu toţii asupra lui, care cu furci, care cu bote în mâini. Lupul, care nu mai era el chiar așa de prost cum credea Fata Pădurii, şi-a dat seama că nu-i de glumă şi, uitând că-l dor picioarele, a rupt-o la fugă în altă pădure, despre care ştia numai el.
Amintindu-și de spaima pe care a tras-o, vânătorul cel rău și-a vândut pușca unui negustor, iar din banii adunați și-a cumpărat o casă de piatră în centrul satului, lângă primărie. Și s-a lăsat pentru totdeauna de vânat animale.
Aşa au scăpat viețuitoarele pădurii de vânător, vânătorul de Fata Pădurii, iar cumătrul lup a rămas cu coada întreagă.
Lasă un răspuns