O nouă ordine mondială multipolară

La două decenii de la încheierea Războiului Rece, este tot mai evident că lumea este condusă de o nouă formă de guvernare globală. Mulți analiști internaționali susțin că trecem printr-o fază de tranziție de la un sistem mondial dominat de hegemonia SUA într-o continuă confruntare cu Uniunea Sovietica, la un sistem multipolar, la o nouă ordine mondială multipolară.

Două rapoarte publicate luna trecută subliniază modificările care provoacă dominația occidentală contemporană. Acestea sunt: „Tendințe Globale 2030: lumi alternative” („Global Trends 2030: Alternative Worlds”) elaborat de către Consiliul Național de Informații al Statelor Unite și „Strategia SUA pentru o lume post-occidentală: Prevăzând 2030” („US Strategy for a Post-Western World: Envisioning 2030”) realizate de către Consiliul Atlantic.

Deși Washington-ul rămâne în continuare singura superputere mondială din punct de vedere militar, este de necontestat faptul că hegemonia SUA scade tot mai mult în întreaga lume. În general, se pare că se apropie de sfârșitul dominației occidentale în ciuda tuturor limitărilor istorice ale conotațiilor geografice care leagă Europa de America de Nord. S-ar putea vorbi în acest sens de sfârșitul hegemoniei anglosaxone și al dominației omului alb la nivel mondial: un eveniment epocal, ținând cont de durata acesteia timp de mai mult de cinci secole. Au apărut noi centre de putere politică și economică, puteri într-o continuă creștere: cele din Asia, China, India, dar și din Asia de Sud-Est, precum și cele din America Latină, cum ar fi Brazilia și Argentina. În cazul Asiei ar trebui să vorbim despre țări în curs de dezvoltare, deoarece teritoriile corespunzătoare statelor actuale ale Chinei și Indiei în timpul secolului al XVI-lea s-au caracterizat prin prezența marilor imperii mult mai avansate din punct de vedere militar și economic și cu mult mai populate decât regatele europene din aceeași perioadă.

Astăzi, mulți istorici se întreabă care au fost motivele ce au împins micile regate europene, adesea prinse în conflicte religioase sângeroase, să caute noi rute comerciale care au făcut posibile descoperirile geografice, fundamentale pentru ulterioara hegemonie la nivel mondial. Multe instrumente ale vieții sociale moderne din Europa proveneau din Asia, în special din China, dacă ne gândim la cele patru mari invenții: busola, praful de pușcă, hârtia și tiparul. De ce oare marile descoperiri epocale geografice nu au fost ale Imperiului chinez – mult mai populat și politic mai stabil decât micile regate europene, având în posesie o flotă puternică și modernă de invidiat? Istoria a decurs într-o direcție diferită și, câteva secole mai târziu, aceleași țări europene și Statele Unite au sfidat suveranitatea economică și integritatea teritorială a Chinei. În timpul secolului XIX economiile emergente vor crește într-un ritm mult mai rapid decât cel al altor state (statele G7) în următoarele patru decenii.

Astăzi, Asia ar putea juca din nou un rol de lider în lume, în principal datorită creșterii Chinei în plan regional și global. Beijing-ul este în prezent a doua economie în lume și, pentru acest motiv, strategia din politica externă a re-alesului președinte Barack Obama se va concentra pe zona Asia-Pacific. Cu toate acestea, pivotul american în Asia va slăbi influența, probabil, a Washington-ului în alte zone ale lumii, ca urmare a importanței strategice în această regiune. Regiunea Asia-Pacific prezintă diverse aspecte ale dinamismul economic și este regiunea în care va crește semnificativ concurența dintre actorii globali și cei locali.

China, într-un continuu curs de dezvoltare, este cea mai importantă țară în industria manufacturieră, a producției și a comerțului. Beijing-ul are în prezent investiții majore în toata lumea, în special în Africa, Asia Centrală, Asia de Sud-Est și America Latină. Există încă, desigur, și aspecte negative ale creșterii Chinei, cum ar fi inegalitățile sociale în rândul populației și diferențele dintre populația care trăiește în mediul urban și cel rural și milioanele de chinezi care trăiesc încă sub pragul sărăciei. Dar, cu siguranță, nu se poate nega creșterea spectaculoasă a Chinei prin măsurile luate de lcătre iderii politici în ultimele trei decenii, care au ajutat țara să depășească provocările și aspectele negative ale societății chineze.

Și India are evidente dezechilibre sociale și inegalități interne, precum și un procent mare de cetațeni săraci. În plus, India a resimțit mult mai mult decât alte țări BRICS (Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud), efectele crizei economice globale, un factor reflectat de performanța economică slabă din 2012 comparativ cu anii anteriori. Cu toate acestea, India are un potențial semnificativ ca țară în curs de dezvoltare și poate încă aspira să devină un important centru al noii ordini mondiale multipolare. Un factor important pentru India constă în a alege între a adopta un sistem capabil să recunoască și să exploateze potențialul civilizației sale antice și culturale, mai degrabă, decât pur și simplu să importe modele economice și sociale din străinătate, în special din Occident. India va trebui, de asemenea, să se ocupe în mod eficient de propriile probleme politice interne, adesea bazate pe conflictul dintre diferitele caracteristici de identificare ale țării, prețul sistemului democratic indian, uneori, o piedică în calea creșterii sale.

China și India vor deveni, de asemenea, două puteri esențiale pentru stabilitatea din Asia, în ciuda unei concurențe constante dintre ele, în special în Oceanul Indian și Marea Chinei de Sud. Relația China-India este caracterizata printr-o dezvoltare dublă a concurenței geopolitice și a unei cooperări economice puternice în diferite sectoare. În orice caz, sistemul reprezentat de triunghiul SUA-China-India, cu posibila includere a Rusiei, va marca viitorul politic internațional al Asiei.

Cu toate acestea, declinul Europei de Vest devine tot mai evident datorită apariției acestei noi ordini multipolare, dar și prin creșterea altor centre de putere nu numai în Asia, dar și în alte continente, cum ar fi America Latină (spre exemplu Brazilia).

Un alt factor important este apariția unor noi grupări contemporane geopolitice și geo-economice. Nu numai țările BRICS, dar și alte asociații precum: Acociația Națiunilor din Sud-Estul Asiei (ASEAN – Indonezia, Malaysia, Filipine, Singapore și Thailanda, Brunei, Myanmar, Cambodgia, Laos si Vietnam); Uniunea Euroasiatică (Rusia, Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan, Tadjikistan); Organizația pentru Cooperare de la Shanghai (OSC – Rusia, China și patru foste republici sovietice din Asia Centrală: Kazahstan, Tadjikistan, Uzbekistan și Kârgâzstan cu posibila includere  viitoare a  Indiei, Pakistanului, Iranului și Afganistanului, acum membri observatori); South Asian Association for Regional Cooperation (SAARC – Sri Lanka, Bhutan, India, Maldives, Nepal, Pakistan, Bangladesh, Afghanistan) și multe altele.

Acest nou tip de abordare geopolitică pune în discuție modelele vechi concentrate exclusiv pe baza de entități naționale și oferă noi oportunități pentru a aborda în mod eficient problemele de dezvoltare economică, socială și politică a lumii contemporane. Acest sistem, în care procesele de agregare sunt evidente, conduce la structurarea ordinii mondiale, punând sub semnul întrebarii tradiționalul domeniu al

țărilor occidentale. În acest context, un sistem multipolar cu organizații de agregare regională ar putea fi eficient în vederea promovării unei lumi etice, oferindu-se oportunitatea unui dialog între diversele civilizații mondiale, în defavoarea unor „ciocniri între diverse civilizații” provocate de absența unei singure puteri dominante sau de douî-trei centre de influență ideologică.

Ca atare, Europa contemporană se află în fața unui evident declin. Cum ar trebui să se comporte Europa în fața apariției unor noi centre de putere? Pătura socială de mijloc din țări precum China, India sau Brazilia, cu siguranță nu este la nivelul european, dacă luăm în considerare salariul mediu pe economie. Este evident, însă, că salariul mediu este în continuă creștere în aceste țări și că ne aflăm într-o fază de redistribuire a avuției la nivel mondial. Șomajul în rândul tinerilor în Europa este în creștere, mai ales în țările din sud, îndeosebi în Portugalia, Spania, Grecia si Italia. Situații precum slaba creștere a Produsului Intern Brut (PIB) în toată Europa în comparație cu China, India sau Brazilia,  ori creșterea populației în varstă vor crea în viitor adevarate dezechilibre sociale. Cât timp Europa (Uniunea Europeană) înca mai rămâne în picioare în fața acestui context mondial, o posibilă soluție ar putea fi încurajarea integrității politice la nivel comunitar, chiar daca această opțiune ar putea crește, pe bună dreptate, nemulțumirea statelor datorită pierderii suveranității naționale. Un lucru este clar: azi, țările din zona Euro au pierdut deja propria suveranitate economică, deoarece deciziile-cheie de natură economică sunt propuse și dictate la nivel european și nu la nivel național. O problemă fundamentală a Euro-zonei este reprezentată de faptul că s-a decis mai întâi unificarea (integrarea) de caracter economic, lăsându-se la o parte unificarea de tip politic, iar diversele Parlamente naționale înfruntă evidente dificultăți în fața neputinței de a acționa în mod autonom.

Pentru a face față provocărilor noului sistem multipolar și jucătorilor în curs de dezvoltare cum ar fi China, India și Brazilia, Uniunea Europeană are nevoie urgentă de o integrare de masă de natură politică. Instituțiile europene ar trebui să caute un echilibru etic, chiar dacă este complicat, între diversele state, precum și o mai mare participare populară la construirea arhitecturii europene cu o nouă zonă politică. La nivel mondial, Europa ar trebui să încerce să prezinte o politică externă mult mai unitară și autonomă și nu o strategie de favorizare a unor state singulare în defavoarea intereselor întregii Comunități Europene. Riscul unei implozii a Europei, imposibilitatea fiecărui stat de a deține suveranitatea monedei, creșterea economică rapidă a statelor în curs de dezvoltare sunt tot atâteav probleme care, dacă nu vor fi luate în considerare de fiecare stat național în parte și mai apoi de Uniunea Europeană, vor conduce la mari dezechilibre la nivel național și internațional.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*