Desenul sănătății perfecte…

– un dialog despre perfecțiune cu inventatorul Octavian Baltag  –

Față-n față cu un fizician, cu un explorator al viului și în calitatea sa de prof. dr. la Universitatea de Medicină și Farmacie ”Gr. T. Popa” din Iași, inventatorul Octavian Baltag, aș vrea să-l întreb dacă este, există un desen al sănătății perfecte și cât anume deviem de la acesta. Dar las pe mai târziu și plonjez în prima nedumerire. Și mă mir cum de domnia sa, bucureștean get beget și-a asumat ”fuga de acasă” din metropola către care exodul de speranță și biografii este fără finit. Fuga din București…

–  Într-o privire nepricepută, o scanare incompletă a unuia dintre aparatele pe care le-ați creat, cel de depistare precoce a cancerului mamar, procesual am văzut că primele tatonări erau de natură epidermică, pe coloana vertebrală. Se descifrează o pedologie umană, o geologie a zonelor fierbinți, ghețarii, tectonicele. Peste măsura de logică – deci complicat.

– Interesantă comparația și merită de meditat asupra ei. Fizician fiind și constructor de aparate mai mult sau mai puțin complexe am ajuns în situația să doresc să măsor ceea ce au făcut și alții. Să măsor câmpurile fizice proprii ființei vii. Unul dintre aceste câmpuri este câmpul magnetic produs de activitatea bioelectrică; un alt câmp fizic este cel electromagnetic care se manifestă prin temperatura corpului. Iar această temperatură, în corpul nostru, diferă în funcție de starea de sănătate sau de poziția unor structuri. Și fiindcă vorbeați de șira spinării, coloana noastră vetebrală, ceea ce ați văzut făcea parte dintr-o simulare de edificare în fața camerei de filmat pentru a nu expune pacienta voluntară la un exercițiu real în parametrii pe care îi obligă utilizarea aparaturii. Ei bine, chiar și în acele condiții, aparatul a înregistrat existența unei anomalii alături de coloană. Programul nostru a început cu două teme de cercetare pentru depistarea timpurie a cancerului de sân. Și pornind de aici am ajuns la limitele fizice de determinare a zgomotului electromagnetic care măsoară de fapt temperatura corpului. Și adaug că ținem un curs de imagistică în microunde. Este singura universitate din Europa și, similar, doar la alte două universități din lume (SUA și Canada) se mai practică imagistica cu microunde a corpului uman. Este o limită pe care am putut s-o atingem. Despre cealaltă limită, referitoare la câmpurile biomagnetice, am reușit să înregistrăm acum doi ani, pentru prima oară în România, câmpul biomagnetic produs de inima omului.

– La Vaslui eram în taifas cu un prieten doctor care, pasionat de acupunctură, a ajuns să ucenicească în China. Șă-mi vorbea de cele 12 statuiete de argilă dintr-un muzeu moldav, obiecte ce conțineau, distincte, punctele clasice energetice conform cutumelor antice asiatice. Posibil să ligamentăm sau avem cărți, capitole diferite?

– M-am îndreptat către inimă fiindcă inima produce câmpurile bioelectrice de intensitatea cea mai ridicată din organism și, ca atare, și câmpul magnetic cu cea mai ridicată intensitate. Acum lumea confundă, din punct de vedere fizic, acest câmp magnetic cu un alt câmp magnetic ezoteric care este cu totul altceva. Dar este posibil să existe niște legături. Ciudat: cultura și dezvoltarea prin apariția unor noi cunoștințe remarcă, spre exemplu, că zona seismică din Vrancea, și dincolo de munți,  zona carpatină, are o vechime cu mult mai mare decât ne-am imaginat. Dar nefiind om al cercetării istorice mi-am adus aminte acum de următorul lucru: n-am făcut pentru prima oară ceva, nou, dar, pentru o anumită zonă, s-a impus ca nou. Și, legat de istorie, mi-aduc aminte că, student fiind, mi-am făcut un detector de metale (interzis acum) și a fost, dacă nu mă înșel, prima prospectare într-un sit arheologic cu un detector de metale pe când trăia strălucitul profesor Nicolae Gostar. Mai era cu el și dr. în istorie Silviu Sanie de la Institutul A.D. Xenopol.

– Și iată că o căutare din perioada tinereții, într-o  aceeași altă formă revine susținând, adeverind filosofia spiralei. Fiindcă o altă invenție a lui Octavian Baltag, dacă am înțeles bine, se bazează pe cercetarea unor manifestări date de absorbția unor metale de către corpul uman. Iar inima, am înțeles, rămâne antena care pulsează viața, sănătatea dar și reîntâlnirile în timp. Celebrul cărturar și toxicolog de anvergură europeană, Marțian Cotrău, îmi spunea: „Dragul meu, lumea greșește încercând să nu greșească”. Și mă mai sfătuia, spre exemplu, să nu cumpăr miere de pe autostrada spre mare fiindcă acolo mierea are o concentrație de metale grele  care o pot indica pentru sinucideri lente.

– Mi-aduc aminte cu plăcere de câțiva oameni care nu mai sunt. Am ascultat cu bucurie și uimire câteva prelegeri ale profesorului Cotrău și rețin o idee: Un om între otrăvuri și o otravă între oameni.

– Între altele profesorul a scris și o istorie a farmaceuticii, rolul vindecătorilor mânăstirești în evoluția ”drogurilor”, a decocturilor către medicament. Nu știu ca cineva să fi retipărit o astfel de carte. Ahtiați după moșteniri refuzăm realele moșteniri valorice și, uneori, uităm că noi înșine avem obligația de a adăuga valoare la masa succesorală de care se vor bucura sau nu următorii. Tinere, continuă, adaugă, spune testamentar truda unui și altuia, truda dumneavoastră.

– Ne întoarcem la ciuperci. Ele se dezvoltă, își extind aria. Ideile noi se dezvoltă dintr-o altă idee. Intr-adevăr, păcat că nu se ocupă cineva îndeajuns de mult de continuarea unor idei ale celor care nu mai sunt. Dar ele așteaptă încă în cărțile din biblioteci. Cineva mi-a spus: nu-ți mai bate capul să publici într-o revistă. Revistele sunt căutate de puțină lume. Scrie o carte mai bine.  Cartea va rămâne într-o bibliotecă. Revistele se leagă în pachete și după ani de zile multe dintre colecții se dau la topit din considerente administrative și nu științifice. Cărțile rămân.

– Și cărțile domniei-voastre vor rămâne. Sigur pentru un public special, pregătit pentru asta. La mine e mult mai simplu: mă poate citi oricine chiar dacă nu mă citește nimeni. Literatură. Cărțile dumneavoastră, ca autor de sine stătător, sunt, dacă nu greșesc, șase.

– Da. Și multe capitole risipite prin tratate colective, cu alți colegi autori. Trebuie să scrii. Fiindcă dacă ai lucrat ceva, ai aflat ceva, înseamnă că ai ceva de spus. Dacă ai ceva de spus, scrii ca să rămână. Cele câteva cărți de care vorbiți sunt cărți pentru studenți iar una sau două sunt pentru specialiști strict din domeniul magnetismului naval pentru că foarte mulți ani am lucrat cu marina militară.

– Și sunt și multe invenții din acest domeniu puțin vizibil, dar care cresc în importană, pentru mine, cel puțin, tocmai prin lipsa de vizibilitate.

– Ei, nu. Au avut rolul și importanța lor în momentul respectiv. Acum, după trecerea a 15-20 de ani, sunt vizibile pentru toată lumea. Au fost cu caracter defensiv și nu ofensiv. Caracterul meu este mai blând.

– Metrul acela etalon făcut din platină, ca să nu se corodeze, așezat, suprapus peste colecția de aparate de măsură pe care o aveți, mă face să mă întreb: cât de mult se modifică în timp elementele de măsurare, kilogramul, litrul, voltul, wattul și mai ales, dacă există, kilogramul de sănătate. Cred că unul dintre coșmarurile frumoase ale unui inventator este și de a propune un alt etalon, cel care nu există. Ați atins așa ceva?

– Da. Sigur că da. Mă aflu în limita fizică de determinare a câmpului magnetic al viului, dar si limita fizică de detrminare a activității electromagnetice a viului. Este o problemă să calibrezi aparatele. Am fost nevoit să fac în laborator dispozitive ajutătoare: camere ecranate, o cameră cu caracter anecoid, bobine de mari dimensiuni pentru controlat și redus câmpul magnetic perturbator. Laboratorul vă va arăta câteva lucruri deosebite care nu se găsesc peste tot. Aceste limite fizice ne duc la limitele matematice atunci când după o cifră începem să adăugăm diferite alte cifre. Și ne întrebăm: cu câte cifre putem să urmăm la dreapta virgulei? Patru? Cinci? Șase? Șapte? Opt? Ei,  urmare activității pe care am avut-o, m-am trezit în situația de a căuta noi metode  de etalonare și calibrare. Vorbesc despre biomagnetometrul SQUID  cu care lucrez și care este singurul din țară  și nu am înțeles pentru ce fabricanții nu îl calibrează, pentru că se află la limita fizică. Și structura lui va trebui să fie schimbată. În acest sens am depus la OSIM  un dosar de brevet și lucrez la încă trei-patru descrieri de brevet privind aceste limite fizice de măsurare, calibrare, verificare și utilizarea ca atare.

– Poate, încheind o parte a spiralei, cercul închis spre celălalt început de cerc, spirala, cred că fiecare dintre noi, având darurile primite, el însuși este o lumânare care arde luminându-i pe cei din urmă, pentru a-i face pe cei de dinainte să se înțeleagă pe ei înșiși ca unități etalon de măsurare a speranței. Vă mulțumesc!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*