Restaurarea fiinţei naţionale prin Biserică

Înfiinţarea Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei şi întronizarea în scaunul arhieresc a P.S. Ioan au fost, fără îndoială, hotărâri de inspiraţie divină, care au însemnat începutul restaurării fiinţei naţionale prin Biserică. Mai ales că înfiinţarea unei eparhii ortodoxe în curbura interioară a Carpaţilor trebuia realizată cu mult timp înainte. Aceasta deoarece deşi credinţa şi biserica ortodoxă sunt prezente în zonă încă din primul mileniu creştin, în ultimul deceniu al secolului al XX-lea starea ortodoxiei şi a românităţii a ajuns deosebit de critică. Stau mărturie în acest sens filmele documentare realizate atunci despre bisericile orotodoxe în ruină, cu falnici copaci crescuţi în sfintele altare, fotografiile şi documentele de arhivă care prezintă starea de părăsire şi deznădejde prezentă în majoritatea parohiilor cu excepţia localităţilor din zonele Întorsura Buzăului şi Topliţa.

Până la înfiinţarea episcopiei, toate instituţiile identitare româneşti erau în mare suferinţă: muzeele judeţene şi ansamblurile folclorice profesioniste devenise secuieşti, şcolile au fost separate pe criterii etnice, reuşind să mai supravieţuiască din greu, atunci ca şi acum, ziarele în limba româna şi Teatrul Andrei Mureşan.

Erau atât de multe de făcut, atâtea probleme îşi aşteptau rezolvarea, de ani de zile şi toate acestea trebuiau realizate într-o atmosferă nefavorabilă, de raportare inadecvată a unor lideri locali şi formatori de opinie aupra existenţei noii eparhii ortodoxe cu sediul la Miercurea-Ciuc. Dacă Emiescu spunea despre Mitropolitul Andrei Şaguna că era om politic din creştet până în tălpi, noi putem spune că ierarhul rânduit de Dumnezeu la cârma eparhiei noastre, pus în slujba propăşirii credinţei ortodoxe, este un excelent manager al timpurilor prezente.

Înţelegând semnele timpului, vlădica Ioan, împreună cu toți colaboratorii săi a reuşit să realizeze o foarte bună cunoaştere a stărilor de fapt din eparhie, şi pe această bază să stabilească priorităţile. Despre ceea ce s-a realizat, s-au scris pagini monografice, studii şi articole, reportaje, s-au realizat emisiuni de radio şi TV, dar o analiză temeinică şi complexă se lasă încă aşteptată. Este adevărat că mare parte a acestor realizări se cuantifică în zeci de biserici reparate, alte zeci de biserici şi mănăstiri zidite din nou şi peste 50 de preoţi hirotoniţi. Există însă o altă parte a înfăptuirilor noii eparhii care nu se pot cuantifica, în rândul acestora aflându-se împlinirile duhovniceşti şi spirituale dar şi acele care vor rodi şi vor dăinui peste an.

Spre deosebire de celelalte eparhii din cadrul Patriarhiei Române, Episcopia Otodoxă a Covasnei şi Harghitei a îndeplinit şi îndeplineşte funcţii şi rosturi specifice, izvorâte din contextul etnic şi confesional specific existente în sud-estul Transilvaniei. Astfel pe lângă funcţiunile confesionale, care au fost şi rămân prioritare, episcopia se constituie într-un factor principal de asigurarea coeziunii sociale, stimulare a vieţii comunitare şi a acţiunii civice.

Funcţia culturală a Episcopiei s-a concretizat şi se manifestă prin srijinirea înfiinţării şi funcţionării instituţiilor muzeale, învăţământului în limba română, a editurilor, publicaţiilor laice şi bisericeşti ş.a. Funcţia socială, de solidaritate şi de ajutorare a celor aflaţi în suferinţă s-a concretizat în numeroase proiecte de spijinire a unor comunităţi şi persoane dezavantajate, copii a căror părinţi au fost disponibilizaţi, instituţii de asistenţă socială, spitale, creşe, grădiniţe, şcoli în care trăiesc deopotrivă români şi maghiari.

Episcopia Otodoxă a Covasnei şi Harghitei îndeplineşte şi o importantă funcţiune economică, rezolvându-se probleme nesoluţionate de sute de ani. S-a creat suportul financiar necesar reparării şi construirii de noi lăcaşuri de cult, salarii decente pentru peoţii ortodocşi şi familiile lor, asigurându-se condiţii demne de existenţă a acestora, comparabile cu cele ale slujitorilor celorlalte culte. Prin funcţia simbolică şi de reprezentare s-a reabilitat imaginea bisericiilor, caselor parohiale, cimitirelor şi monumentelor ortodoxe şi româneşti. În relaţiile cu autorităţile laice şi bisericeşti, locale şi centrale, românii din noua eparhie au astăzi un lider carismatic, recunoscut unanim pentru echilibrul, înţelepciunea, diplomaţia şi verticalitatea sa.

Episcopia a devenit un punct de legatură al zonei cu românii din întreaga ţară şi de peste hotare. Traseele pelerinilor dar şi a demnitarilor cuprind astăzi constant repere precum Centrul Eparhial din Miercurea-Ciuc şi Mănăstirea Izvoru Mureşului. La toate acestea se adaugă prestaţia de „ambasador” al României concretizată prin participarea Prea Sfinţitului Ioan la importante reuniuni internaţionale. Episcopia Otodoxă a Covasnei şi Harghitei a devenit un factor de pace interetnică şi interconfesională, într-un mediu multietnic şi pluriconfesional bântuit încă de intoleranţă şi proiecte autonomiste. În toţi aceşti ani Episcopia a suplinit o parte din ceea ce trebuia să facă instituţiile statului, transformându-se într-o autentică redută de apărare a ortodoxiei şi românităţii în această parte de ţară.

În popor se spune ca omul sfinţeşte locul. Noi putem afirma că P.S. Ioan, înainte de a sfinţii tot ceea ce a ctitorit, a tămăduit răni adânci, a trezit speranţe acolo unde era deznădejde şi a înveşnicit ceea ce era supus distrugerii.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*