Feciorii cu picioare de cal

Într-o casă de lemn de sub pădurea neagră trăia o fată, pe care o chema Irina. Într-o zi de iarnă, mama fetei s-a dus pe noapte în alt sat. Irina, să nu-i fie urât, a chemat în şezătoare două fete din vecini, cu care se cunoştea de mică. S-au aşezat toate trei pe scaune şi au început să lucre ca la şezători: una torcea lână, alta împletea la ciur, a treia ţesea la stative. Până când, una din ele, cea mai îndrăzneaţă, zise:

– Bine-ar fi să ină nişte feciori la noi, să nu ne mănânce urâtul.

Numai zise şi, ca făcut, se auzi cum cineva îşi scutură în şatră picioarele de omăt. Uşa se deschise şi în casă au intrat trei feciori nalţi ca gorunii din munte. Au dat bineţe, s-au dezbrăcat de cojoace şi le-au luat pe fete la joc. Şi aşa de bine jucau, că se făcu mare veselie în casă. Până când una din fete a scăpat şerincuţa jos. Când s-a aplecat s-o ridice, ce credeţi că a văzut pe sub masă? Feciorii aveau picioare de cal. Speriindu-se de moarte, cele două fete s-au prefăcut că iese până afară şi au luat-o la fugă de unde veniseră. Aşa de tare fugeau, că sărea omătul de sub cizmele lor. Irina nu putea să lase casa şi rămase cu cei trei feciori cu picioare de cal. Şi aceia au chemat-o pe rând la joc, cu cuvintele: „Hai, mândrucă, hai la joc”,  la care ea răspundea:

– Nu mă duc, că n-am cojoc!

Şi i-au dat cojoc, că bosorcăii au de toate. Şi iară i-au zis:

– Hai, mândră, la joc în casă, – la care ea răspunse:

– Că n-am sumnă de mătasă!

I-au dat și sumnă de mătasă, dar tot n-a vrut să joace, că se temea ca de moarte de bosorcăi. Văzând că nu se lasă, feciorii cu picioare de cal au luat-o la joc pe hrebincă cu dinţi de fier. Şi au tot jucat-o, până când hrebinca i-a străpuns tălpile la picioare. Şi muri, sărmana Irina, în chinuri groaznice.

Atunci, ce făcură bosorcăii? Îi tăiară capul, împroşcară cu sânge toţi păreţii, după care îi tocmiră capul cu dinţii zgâiţi la fereastră. Ieşiră apoi din casă şi se făcură nevăzuţi în viscolul de afară. Dimineaţa, când mama Irinei a întrat în ocol, şi-a văzut fata uitându-se pe fereastră. Supărată, a început s-o ocărască de la poartă, zicându-i:

– Au, nu ţi-i ruşine şi urât să te zgâieşti pe fereastră, când porcii şi vaca rage flămânzi în poiată?

A intrat în casă şi când s-a uitat mai bine, văzu capul tăiat al Irinei şi păreţii plini de sânge. Aşa a rămas sărmana femeie fără fată şi, nu zăbavă, a murit şi ea de necaz.