Sarah Palin şi isteria americană

Gradul de cultură generală al americanilor – pe care îi imităm de peste 23 de ani, cu acelaşi sârg ca al maimuţei -, a fost demonstrat încă o dată. Referindu-se la cecenii Djokar şi Tamerlan Ţarnaev – autorii declaraţi oficial ai recentului atentat din Boston, S.U.A., fosta guvernatoare a statului Alaska, Sarah Palin, ar fi declarat că, deşi investigatorii din Boston nu şi-au încheiat încă operaţiunile de investigare a derulării evenimentelor, este timpul ca S.U.A. să acţioneze. „Nu ştim încă totul despre aceşti suspecţi. Dar ştim că sunt musulmani din Republica Cehă”. După afirmaţiile mass-media americană, într-un interviu pentru canalul de ştiri Fox News, mrs. Sarah Palin, ar fi cerut invadarea Cehiei şi a altor ţări… arabe: „Ştiu că vorbesc în numele multor americani când spun că vreau să mergem acolo chiar acum şi să-i învăţăm o lecţie pe oamenii aceia. Şi să nu ne oprim doar la Cehia, ci să mergem şi în celelalte ţări arabe. Arabii trebuie să afle că nu pot veni aici şi să arunce în aer totul. Haideţi să aruncăm vreo două bombe nucleare în Islamabad, să ardem Praga şi apoi să bombardăm naibii Teheranul”. Confuzie inacceptabilă – nu singura – a acestui oficial american. Cehia – Cecenia. Tot cu „C” începe!

Nu cunosc prin ce înalte instituţii de învăţământ americane a trecut acest personaj – probabil, ca gâsca prin apă -, dar sigur a chiulit „cuviincios” de la orele de geografie gimnazială.

De altfel, ignoranţa zecilor de mii de americani, care, imbecilizaţi de manipulări, au subscris imediat îndemnului acestei paparude politicianiste este edificator. Precizez că nu am intenţia de a generaliza, de a blama şi arunca anatema asupra poporului american, dar subliniez că de la astfel de exemplare, căţărate – ca şi pe malurile Dâmboviţei – pe scaune oficiale, pleacă cele mai nefaste şi catastrofale decizii. Evident, doamna în cauză este unul dintre relevantele eşantioane ale saltimbancilor politici americani, mostră concretă a politicii de agresiune, practicată „democratic” în ultimele decenii sub drapelul Stars and Stripes. Coreea, Vietnam, Irak, Iugoslavia, Libia… vă spun ceva? Dar practicarea asasinatului ca politică de stat? Puneţi, vă rog, pe Osama Bin Laden şi Moamar Ghaddafi faţă în faţă cu extazul scorpiilor de la Casa Albă (Hillary Clinton şi Madeleine Albright), la aflarea asasinării celor doi, respectiv la bombardarea Serbiei în ziua de Paşti cu bombe pe care M.A. ordonase să se scrie „Paşti fericit!” Cum vi se pare? Atunci să nu ne mirăm că S.U.A. are conducătorii pe care-i merită!

Revenind la bazaconiile războinicei Sarah Palin, „Daily Currant” relatează că, într-un interviu pentru Fox News, aceasta şi-a demonstrat inconfundabilul bagaj al cunoştinţelor de cultură generală, deşi moderatorii Fox News au încercat să o corecteze pe fosta candidata la vicepreşedinţia S.U.A.:
– „Islamabadul este capitala Pakistanului, care nu este ţară arabă. Şi Teheranul este capitala Iranului, care este predominant o ţară persană. […] Cehia nu este o ţară arabă şi nici măcar musulmană, nu cred.”
– „Steve, este poate cea mai mare ignoranţă ce mi-a fost dat să o văd. Cum să nu fie Cehia o ţară musulmană? I-ai văzut pe fraţii aceia, erau musulmani şi erau ceceni!”..
– „Da, erau musulmani şi erau etnici ceceni, dar au crescut în Kîrgîzstan şi în Statele Unite. Şi, mai important, cecenii nu sunt din Cehia, ci din Cecenia, care este o parte a Rusiei.”
– „Şi care-i diferenţa? Rusia nu este parte din Cehia?”.

La prima vedere, relatările revistei satirice americane „Daily Currant” pot provoca zâmbete, însă cele peste 50.000 de „like”-uri reale, date on-line replicilor şi declaraţiile iresponsabile ale mrs. Sarah Palin, sunt îngrijorătoare. Demonstrează ignoranţa multor americani şi modul în care aceştia sunt manipulaţi:
– „M-am săturat de teroriştii ăştia de[…] care […] ţara noastră. Să bombardăm nuclear Cehoslovacia.”
– „Nu-mi vine să cred că atentatorii din Boston nu erau nişte turbanagii! Erau cehoslovaci! La naiba cu […] Cehoslovacia.”
– „Oare Statele Unite vor invada Rusia sau Cehia pentru că au atacat S.U.A.?”
– „Tocmai au spus că atentatorii din Boston erau cehi. Oare vă daţi seama că West, Texas, unde a sărit în aer uzina de îngrăşăminte, este cunoscut pentru comunitatea mare de cehi?”
– „OK, cei doi atentatori din Boston erau fraţi şi erau cehoslovaci. Oraşul West, din Texas, este plin de imigranţi cehoslovaci. Legătura mi s-a revelat imediat ce am auzit asta, însă nu am auzit nimic la ştiri. Poate fi o coincidenţă?”…

Ca răspuns la isteria americană şi a stării generale de confuzie, accentuată de gafa impardonabilă a zgubiliticei Sarah Palin, guvernul de la Praga a dat publicităţii un comunicat de presă prin care preciza că cehii şi cecenii sunt două naţiuni diferite, situate geografic la distanţe apreciabile, şi cu religii diferite. De altfel, situaţia paradoxală în care a fost pusă diplomaţia cehă a obligat pe ambasadorul Cehiei în Statele Unite ale Americii să emită următorul comunicat: „Ca mulţi alţii, am fost şocat de tragedia care s-a produs la Boston luna aceasta. A fost un trist semnal ce ne aduce aminte că fiecare dintre noi poate cădea victima violenţei crude oriunde şi în orice moment. Pentru că apar tot mai multe informaţii despre originea presupuşilor atentatori, sunt nevoit să observ o confuzie nefericită în reţelele de socializare din acest punct de vedere. Republica Cehă şi Cecenia sunt două entităţi foarte diferite: Republica Cehă este o ţară central-europeană, Cecenia este parte a Federaţiei Ruse.”

Este regretabil că viaţa oamenilor este în pericol, că se petrec astfel de evenimente, dar de acolo şi până la isteria generală nu poate fi decât un pas. Cineva vrea ca acel pas să fie făcut!

Notă: Sarah Louise Palin (n. 11 februarie 1964) este un politician american, guvernator al statului Alaska între anii 2006-2009, prima femeie nominalizată ca potenţial candidat pentru funcţia de vicepreşedinte al S.U.A. din partea Partidului Republican, la alegerile din 2012. Din fericire pentru americani, dar nu numai pentru ei, a renunţat la candidatură.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*