Desigur, poate fi doar o simplă concidentă faptul că insulta şi calomnia au fost reintroduse în Codul penal la doar câteva zile după eliberarea din puşcărie a profesorului de drept N0049, alias Adrian Năstase. Dar, poate că nu este chiar o întâmplare, isprava sus amintită, care aruncă România cu trei paşi în urmă pe linia libertăţii de exprimare, având parcă, fie şi nenumită, amprenta unui fel de răzbunare pentru orgoliul nereparat al fostului premier. Căci, parcă prea nimerită în lesa coincidenţelor se dovedeşte a fi mâna politică a pseudo social-democraţiei care a făcut şi a desfăcut ca România să fi fost încrâncenată în punerea căluşului în toate momentele sale de social-(ne)democraţie.
Atunci şi acum! În vremea mandatului de premier al lui Adrian Năstase şi în vremea de azi a mandatului său de eliberare condiţionată. Doar atunci şi doar acum a fost închisă o televiziune. Întâmplător, aceeaşi! Doar atunci şi doar acum, consiliul de reglementare al audiovizualului a fost transformat dintr-un firesc cerber al tetaţiei de prostituţi audio-vizuală într-un corb care ciuguleşte din orbitele unei prese încă prea libere. Căci astăzi, acest corb „reglementează”, sub acoperirea unei ordonanţe de urgenţă, nu doar normele etice şi tehnice ale audio-vizualului, ci însăşi felul de funcţionare a economiei de piaţă din lumea producţiei de publicitate audio-vizuală. Şi sunt, deja, prea multe şi stranii suprapuneri. Acum de texte, curând de contexte şi, nu foarte departe, de drepturi la texte şi contexte…
De fapt, asistăm la felul în care cârlanul-cârmuitor format la poarta fesenului iliescian, şi intrat în postuniversitarul de la Cotroceni, prestează la reconstruirea din temelii a societăţii. Inclusiv la ridicarea acelor ziduri pe care nici măcar Adrian Năstase, cu tot sprijinul dat de către acoliţii de partid în inventarea de restricţii la adresa presei, nu a reuşit să le definească.
E drept, astăzi, treburile sunt ceva mai complicate. În vremea lui Năstase, scenariul a fost simplu. A ademenit marile ziare la banii de publicitate de la bugetele de stat (prin FPS), le-a făcut să-şi construiască existenţa pe seama acelor bani de modelare editorială, iar apoi a tăiat fondurile. Şi a fost uşor pentru că atunci presa mergea de-a deptul pe rotativă, depinzând şi de felul în care se învârteau roţile difuzorului naţional de presă. Iar când Rodipet s-a prăbuşit, prin mecanismele de „privatizare”, mare parte a presei a tăcut. Apoi, când a fost scumpită hârtia de ziar, s-a rezolvat şi restul rotativelor care încă mai îndrăzneau a scoate pe bandă rulandă exemplarele libertăţii de exprimării.
De aceea, Victor Ponta trebuie să se lupte acum cu presa virtuală. Nu doar cu jurnaliştii rămaşi în tranşeele spulberate ale presei, ci şi cu milioanele de editorialişti de pe bloguri. Care se dovedesc adesea mult mai virulenţi. De aceea, se încearcă împingerea presei electronice sub controlul actualului CNA. Nu atât a ziarelor urmaşe ale marilor „printuri” de altădată, cât mai ales a blogurilor.
În acest context, mişcarea stalinistă de a trece pe sub nasul nostru reglementări esenţiale, care reîncorsetează libertăţile pentru care s-a murit în ’89 (am uitat, noi, oare?), ar trebui să ne scoată în stradă. Căci, reintroducerea insultei şi calomniei în sfera penală nu constituie decât un pas. Iar tupeul fără limite a noii cârmuirii de ocârmuire nu îi vizează doar pe jurnalişti şi pe cetăţenii-jurnalişti, ci şi pe… politicienii. Pe acei politicieni care nefiind cu dânsa, puterea!, îi sunt împotrivă, nu?! Politicienii care, dacă vor bifa contradicţii şi opinii ostile puterii pe seama declaraţiilor politice vor risca să aleagă între a face o declaraţie în justiţie sau a aduce ofranda traseismului spre partidul de guvernământ. Or, Victor Ponta are ocazia de a bifa un plus faţă de Adrian Năstase care, nici măcar el!, nu era atât de mârşav în supunerea adversarilor politici.
Reintroducerea insultei şi calomniei în sfera penală reflectă veşnica tentaţie a puterii de a-i spune pe toţi ceilalţi, luptă dusă şi cu instrumentele justiţiei. Un război între „reprezentanţii”, CCR şi ÎCCJ. Cu un ÎCCJ care a dat dezlegarea care a dus la trei ani de linişte, de lipsă de activitate în tribunale pe marginea colomniei şi insultei, şi o Curte Constituţională care vine să completeze abuzurile făcute deja de putere. Iar încrâncenarea este evidentă când citim motivarea dată de CCR care spune că trebuie „să înceteze dezlegarea dată problemelor de drept judecate”. Şi este şi mai suspectă când unul dintre judecătorii curţii, recte danileţ-poneţ, completează pe tuşa normelor de drept cu instigarea aplicării… retroactive a corecţiei dată libertăţii de exprimare.
Dincolo însă de această sodomizare a normelor de drept de către „poponeţ”, fie şi doar din perspectiva retroactivităţii, se pune întrebarea: când denigrarea valorilor şi a simbolurilor nationale ori înalta trădare vor fi reintroduse în codurile pe care procuraorul copy-paste le rescrie acum?
Lasă un răspuns