„Trăirile” uitate ale unui scriitor şi dragostea de patrie

Cu mai mulți ani în urmă, la rubrica scriitorul de la pagina „x” dintr-o publicație națională, un cunoscut publicist îşi exprima câteva dintre ,,trăirile” sale vizavi de dragostea de patrie, sentiment care, după opinia sa, s-a degradat în zilele noastre, deoarece acum ,,prin patrie poporul înţelege azi guvernarea, reprezentarea ei prin guvernanţi”. Cum o fi ajuns scriitorul la o asemenea concluzie nu se ştie. Poate o fi făcut pe cont propriu vreun sondaj de opinie, ceea ce nu cred. Şi nu cred fiindcă în continuarea articolului irumpea un fel de talmeş-balmeş în care erau amestecate, de-a valma, idei despre ,,dragostea de patrie”, despre ,,pericolul maghiar”, care acum, după părerea dumnealui,  ,,este o prostie”, din moment ce ,,Europa a devenit o patrie mare şi mamă bună pentru toţi fiii ei”; despre dreptul de a nu învăţa limba română de către minoritatea maghiară din judeţele Harghita şi Covasna, ,,că doar nu o să-i forţăm. Nimeni nu învaţă o limbă străină ca urmare a unei ordonanţe sau a unei legi” etc. Toate acestea le pune în cârca politicienilor de azi – se referă desigur numai la cei români – catalogaţi a fi nişte falşi ,,patrioţi şi veghetori la sentimentul naţional”. Concluzia este că avem de a face aici cu un ,,naţionalism primitiv”.

Din păcate, Tudor Octavian, căci despre el este vorba, scria la vremea aceea despre nişte chestiuni de care este cu totul străin. Pun acest lucru pe faptul că, fiind scriitor, dumnealui amestecă realitatea cu ficţiunea, ceea este grav, atunci când este vorba de lucruri cât se poate de concrete, de chestiuni legate de realitatea obiectivă, existentă efectiv. S-ar părea că şi el, ca  mulţi alţii, face parte din categoria celor care-şi dau şi ei cu părerea, aşa ca să nu tacă. Fiindcă de acolo, de pe malul Dâmboviţei, nu văd mai departe de periferiile Bucureştiului şi cred că ţara se termină acolo, habar neavând de problemele Ardealului, mai ales de cele din aşa-zisa ,,secuime”.

Grav este faptul că publicistul socotea că limba română, adică singura limbă oficială din România – aşa scrie în Constituţie, domnule Tudor! – este o limbă străină pentru minorităţile naţionale, în mod deosebit, pentru minoritatea maghiară! Asta, probabil, de la Băsescu citire! Numai cineva care este complet rupt de realitate şi cu o logică de lemn poate ajunge la o asemenea concluzie. Fiindcă nimeni nu-i obligă, nu-i forţează, printr-o lege sau printr-o ordonanţă, ci îi obligă calitatea lor de cetăţeni ai României! Adică cum, să fi cetăţean al unei ţări, cu drepturi şi obligaţii depline, la fel ca toţi ceilalţi, şi să nu cunoşti limba ţării respective!? Iar aceştia nu sunt din categoria veneticilor străini, ci sunt născuţi aici, moşii şi strămoşii lor au trăit tot aici, pe pământ românesc, şi totuşi nu poţi să nu te cruceşti când auzi ,,nem tutdom romanul”! Adică ,,nu ştiu româneşte”! Dumneata, domnule Tudor, socoţi acest lucru o normaliate ? Unde în lume, într-o ţară civilizată, se mai poate întâmpla aşa ceva ? Exemplul pe care îl dai, legat de situaţia din Canada, este cu totul fals, fiindcă marea majoriate a românilor trăitori acolo, plecaţi în ultimii ani, nu au cetăţănie canadiană, iar cei plecaţi demult, au devenit cetăţeni canadieni şi cunosc foarte bine limba engleză, sau franceză.

Cât priveşte minoritatea maghiară din România este cu totul altă situaţie, pe care dumneata, se vede, nu o cunoşti deloc, ori te prefaci că nu o cunoşti, pentru ca astfel să te războieşti cu polticienii, care s-ar părea că sunt vinovaţi, obligându-i pe ungurii din România să înveţe româneşte. Că unii unguri din Transilvania nu cunosc limba română nu este un fapt grav în sine. Să fie sănătoşi ! ,,Treaba lor”, vorba dumitale. Grav este însă că ei nu vor să înveţe limba română, limba unei naţiuni pe care ei, ungurii, o socotesc ,,cea mai ticăloasă din lume”! De ce ? Fiindcă ei socotesc Transilvania pământ unguresc, răpit de către români! ,,România este ultimul stat cârpit, creat artificial de Trianon”! Din 1918 şi până în prezent, ,,maghiarimea din România trăieşte sub năvodul asupririi hoardelor năvălitoare, cu opincile pline de sânge”!

Nu vă vine să credeţi ? Luaţi şi citiţi, dacă cunoaşteţi cât de cât limba maghiară, colecţia publicaţiei ,,Europai Ido” (Timpul Europei), ca să vă convingeţi. Până atunci vă dau eu câteva ,,perle” care vă pot convinge despre adevăratele sentimente pe care presa maghiară, prin redactorii săi, desigur, le are faţă de ţara în care s-au născut şi trăiesc bine mersi, fără să-i atingă cineva nici măcar cu o…floare. ,,Suntem sugrumaţi de 86 de ani, uneori mai puternic, alteori mai încet de o naţiune care nu are rădăcini aici, pe pământul nostru, pe Pământul Secuiesc” – scrie Kolumban Gabor, în nr. din 23 noiembrie 2006. ,,Aici, pe Pământ Secuiesc, unde noi suntem băştinaşi să avem atâta curaj încât să-i cerem fiecărui invadator, fără rădăcini aici, la noi,  să ni se adreseze în limba maghiară(…) Să ne intre bine în cap că puterea română de ocupaţie, asupritorii noştri, îşi clădeşte planurile de nimicire a maghiarilor pe indiferenţa noastră”.

Credeţi că numai presa maghiară are un astfel de limbaj? Nu, fiindcă şi politicienii unguri din România, care şi-au adunat averi imense după 1989, trăiesc şi ei sub acelaşi ,,năvod al asupririi”, motiv pentru care cântă exact pe aceleaşi strune, astfel încât ,,propaganda ungurească a ştiut în aşa măsură să-şi impuie opinia sa în conştiinţa politică a Europei, încât face posibile unele confuzii false şi unele aprecieri eronate”, scria ungurul Fenyes Samu. Ori Marko Bela, de  exemplu, care încă luptă din răsputeri împotriva ,,bisericilor cu turlă în formă de ceapă” care ,,răsar ca ciupercile după ploaie în secuime”. Şi tot el cere ca toţi cei care trăiesc aici ,,pe pământ secuiesc şi mănâncă pâinea noastră, să poftească să vorbească şi în limba maghiară, iar dacă nu ştiu, să înveţe”!

Nu cumva să se înţeleagă că ura aceasta pe care o manifestă vârfurile extremismului maghiar din România faţă de români şi faţă de tot ce este românesc, s-ar datora acelui ,,naţionalism primitiv” al politicienilor români de azi, aşa cum crede scriitorul aminti la început. Aceasta este o boală fără leac a hungarismului, care s-a perpetuat şi s-a amplificat chiar de-a lungul deceniilor ce au urmat după 1918. ,,Tot ce este valah, e înaintea noastră superlativul odiosului, ce trebuie urât din toate puterile şi combătut prin toate mijloacele(…) Nu există între ungur şi ungur deosebire, toţi vă urâm, toţi tindem cu toate mijloacele la păstrarea supremaţiei noastre…” îi spunea lui Emil Dandea (fost deputat al României Mari, unul dintre  primii primari români ai municipiului Târgu-Mureş, după Marea Unire), un fost coleg de şcoală, de etnie maghiară.

După cum se poate vedea, nici cei de acum nu ne iubesc mai mult decât au făcut-o înaintaşii lor…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*