Pilatul din dreapta… Pilitului

Într-un moment în care Biserica Naţională este asaltată de către femeia cu barbă din circul parlamentului, alias mucea lui Remus, cu fel şi fel de propuneri aberante şi jignitoare la adresa românilor, de la legalizarea casătoriilor gay la tăierea banilor daţi de stat pentru biserică, ori luată peste picior de către ţiganul (ma)meloman care nu (mai) ştie decât să cânte în struna defăimării instituţiilor dragi românilor, pentru a le decredibiliza, premierul s-a apucat, tam-nesam, să ceară scuze bisericii greco-catolice! Suferindă săraca de ea de pe urma privaţiunile din anii comunismului dar şi din cei ai democraţiei care nu i-a „restituit” tot ce şi-a dorit ea şi pe care el, prin legea retrocedărilor pe care a asumat-o, vrea să o repună în adevăratele-i drepturi.

Şi atât de hotărât pare a fi în îndreptarea „nedreptăţilor” că nu poţi să nu te întrebi dacă nu cumva s-a rebotezat cu degetele cruciș? În fapt, prin felul în care, de la tribuna Parlamentului României, a cerut scuze biserici greco-catolice, a dovedit fără tăgadă cine va fi principalul beneficiar al legii retrocedării. Şi poate că Biserica Greco-Catolică şi celelalte culte pe care premierul le-a căinat pentru privaţiunile pe care le-au îndurat, fără a aminti de suferinţele bisericii Naţionale, dacă nu de sub jugul comunismului, măcar din vremurile de restriște de acum două secole când au fost rase de pe faţa pământului peste 400 de biserici ortodoxe din Ardeal, iar preoţii erau trecuţi prin baionetă căci refuzau procesul de maghiarizare şi trecerea la greco-catolici, dar nimeni nu a cerut scuze Poporului Român până acum pentru acele atrocităţi, vor deveni noii sponsori de partid. Că „dar din dar se face”, nu?!

Apoi, tot în Parlament, şi în aceeaşi zi, Pilat din Pont(a) a mai săvârşit o trădare. I-am spune împietate, dar cum repetiţia anti-românească a devenit noua lui teză de doctorat, pe care chiar are de la cine să o plagieze!, vânzarea de ţară este tot mai evdentă. Şi a dat din nou copy/paste! De astă dată după vorba coabitantului de la Cotroceni. Că doar nu era să se lasă el mai prejos decât formatorul-şef care pare a-i fi promis că-l va face urmaşul lui (aici ori la locul cu verdeaţă de pe alea premierilor din Down Street!), drept pentru care, dacă formatorul-chior l-a medaliat orbeşte pe popa-necuratul cu o înaltă distincţie, pentru felul în care defăima România prin Europa, întinzându-i, cum altfel?!, şi covorul roşu, şi Ponta din dreapta Pilitului a decis să-l recompenseze pe cel mai proaspăt defăimător al ţării.

Nu i-a dat o distincţie dar mulţumirile pe care i le-a adus de la tribuna parlamentului au făcut mai mult decât un act de eliberare condiţionată din starea de imoralitate în care se găseşte infractorul chel, Attila Matolul. Căci, deşi acesta a cerut mai ieri pe la forurile internaţionale de fotbal aspra pedepsire a naţionalei României, dacă se poate chiar desființarea ei, Pilat din Pont(a) aproape că i-a atârnat o concardă alb-verzuie în piept.

De ce s-a apucat premierul să aducă mulţumiri pentru „contribuţiile aduse la legea retrocedărilor” unui infractor condamnat tocmai pentru un abuz de retrocedare este greu de spus. Probabil că ar trebui să se mai dea o dată cu maşina peste cap să i se aşeze cele cuvenite la locul lor! Pentru că, dacă este doar deranjant faptul că Victor Ponta nu a negat declaraţiile lui Borbely Csasba, care a spus la un radio de buda(pesta) că premierul a promis că va legaliza steagul secuiesc pe toate clădirile pblice (şi probabil aşa a şi spus, dar nu acum, ci încă din seara în care, în loc să celebreze viictoria USL alături de cei 7,5 milioane de votanţi, el dădea telefoane UDMR-ului), este impardonabil gestul de a-i fi adus mulţumiri lui Marko Attila chiar de la tribuna Parlamentului României. Unui infractor condamnat la trei ani cu executare pentru abuz în serviciu în cazul unor retrocedări şi care fentează puşcăria doar pentru că UDMR ameninţă actuala guvernare.

Ce va urma? Fluturarea steagului secuiesc de la tribuna parlamentului şi apoi înălţarea lui în faţa forului?! Tot ce se poate! Dar poate că ar fi vremea ca Victor Ponta să se gândească dacă nu ar fi mai nimerit să „retrocedeze” lucrările plagiate şi speranţele celor 7,5 milioane de alegători ai USL…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*