La rădăcina timpului
pe malul Dunării se sting lumini
din umbră voi prinde clipa de aripi
să-mi fie reazem la rădăcina timpului
sosit cu tălpile desculţe
ca un amant rătăcit în amintirile mele
e seară de april Dunărea mă cheamă să întemeiem
lucruri simple neglijate în lanţul şirului de ani
strecurându-şi valurile mă priveşte în alunecare
vede în mine copilul dornic de basme cu zâne
cai pe pereţi feţi frumoşi
zmei preocupaţi să-şi împartă poveştile
sub cerul întunecat cuprind cu gândul
chipul tău rămas necunoscut
undeva aproape de orizont
răsună Psalmii
amintirea de tine
cu păr înflorit şi ochii verzi
obosită de tăcerea mea
caută un loc să-şi aşeze cuvintele
În acest joc inocent
o dorinţă aleargă printre poeme
trece de pe o pagină pe alta
cu un geamăt stins se agaţă de amintiri
crezându-mă poarta deschisă spre lumina lumii
m-a găsit în această dimineaţă într-un loc aşteptând
să renasc din oră în oră cu chip nou şi privire de piatră
pregătită să intre în viaţa mea
unde lucrurile sunt aşa cum sunt
cu ploi dense şi cerul opac
dorinţa încolţeşte un zâmbet sprijinit pe conturul buzelor
dintr-un vers ce prevesteşte fârşitul poemului
pentru că este târziu şi vreau să dorm
mâine am de mers printre oameni care tac
în acest joc inocent apropiindu-mă de tine
Nebunii permise
te aştept în casa înaltă a cuvintelor
călătoare într-un ritual unic
să căutăm forma rotundă a culorii
ce se zbate în cromatici aeriene
ridicate pe scara sentimentelor suprasaturate
printre nuanţe şi înţelesuri absconse
te aştept să rememorăm sensul luminii confuze
iluzii ce visează la victorie deşi cad obosite
la marginea împlinirii cu trup mirosind a dăruire
sub liniştea impunătoare a dimineţii
trezită în orizonturi diferite
te aştept la jumătatea rugăciunii
oarbă într-o singură bătaie a orologiului
ce îşi revarsă minutele să perpetuăm cuvinte
împărţite de la sine la porţile prezentului
împovărat de nebunii permise
Alături de Shakespeare
am zis să mă mut mai departe de tine
mai aproape de nevoia de cuvinte
locuiesc sprijinită pe numărul 13
eu Shakespeare câteva lucruri mărunte
rochii un cactus şi viaţa nouă care va naşte cercuri
să am unde-mi agăţa visele sub o lună îndepărtată în noapte
nici nu ştiu din ce este făcută seara aceasta cu miros de vopsea
întârziată pe umerii timpului petrecut în strada fără cer
împreună cu alte lucruri importante reţinute în subconştient
alături de Shakespeare deportez speranţe
mai vorbim de una de alta până ajungem în partea cealaltă
încă nevăzută neauzită
Întâlnire în oglindă
ne-am întâlnit în aceeaşi oglindă
ochiul ei adânc cât noaptea vrăjită de luceferi
arăta un mers spre alte mări.
să punem ţărm în faţa dorinţelor
să nu se lovească de stânci cuvinte
în lumea de basm lângă povestea pescăruşilor
zburători spre munţii sufletului.
de cele mai multe ori cuvintele se întrec în nemurire
asemeni unui pom înflorit cu fluturi stele nimicul sortit
strâng umbra imaginii o arunc nopţii proptită pe rotunda lună
simt frigul pe marginea clipei executată
când stau de vorbă cu un cap de lut
se surpă în mine un cântec
seminţele silabelor au început să doară
voi pleca cu un geamantan de gânduri mărunte
uitată în umbră îţi las noaptea cu îngeri întreagă
Poate mă inviţi la dans…
m-am născut păpuşăreasă din mirări comune ale nebunilor
care mi-au zămislit dincolo de voinţa mea atâtea lucruri nesupuse
fac reverenţe odată cu păpuşile
obosită de rostul sunetelor încadrate în fărădelegi
când mă aşez în faţa lumii privind-o impertinent ca ea
cu faţa mânjită de sânge în această risipă de mişcări mecanice
m-am născut păpuşăreasă decăzută din înţelesuri
biată şa fără cal tragedie jucată între coapsele tale
mimez îmbrăţişări fantomatice îmbrăcate în pânze colorate sub care rătăcesc amăgirile
poate mă inviţi la dans să aprindem lumini deasupra şi dedesubtul timpului
Lasă un răspuns