„Traseul legendelor sătmărene” – un fals istoric finanţat cu bani europeni

Asociaţia Culturală Nagykarolyi es Videke (România) şi Asociaţia Szatmar Kozhasznu Egyesulet au publicat un aşa numit ghid turistic (585 pagini) intitulat „Traseul legendelor sătmărene”. Volumul a apărut grație accesării unui proiect transfrontalier „Două ţări, un scop, succes comun” – Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria, România, 2007 – 2013, în ediţie quadrilingă: maghiară , română, engleză şi germană, proiect în valoare de 100 000 de euro.

Ghidul a fost realizat sub deviza menţionată și pe prima copertă: „Două ţări, un scop, succes comun!”. Atenție, însă! Acesta „nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Uniunii Europene”. De aceea, probabil, el se abate de la principiile integrative şi armonice promovate de Uniunea Europeană. Această menţiune acordă ghidului turistic publicat cu bani europeni maximă libertate în ceea ce priveşte conţinutul şi inclusiv al ideilor şi a mesajului pe care el îl transmite. Cu alte cuvinte, acest ghid, folosindu-se de un tertip rafinat şi deopotrivă periculos, enunţă principiile generoase privind respectul şi solidaritatea între popoare în formulări tipărite pe coperta I dar le abandonează pe parcursul conţinutului Ghidului, „legitimându-se” în acest sens prin formularea înscrisă pe coperta a IV-a.

În interiorul ghidului există un discurs şi un conţinut cu descrieri cultural turistice ce trimit spre o viziune exclusivistă, etnocentrică maghiară, cu reflexe ce trimit spre o xenofobie şi un şovinism pe care toţi l-am crezut îngropat sau repudiat din discursul public. Această încredere s-a consolidat după ieşirea din comunismul naţionalist, după o ieşire dintr-o istorie revanşardă şi revizionistă odată cu intrarea celor două ţări şi popoare în N.A.T.O. şi în Uniunea Europeană. Acest ghid „transfrontalier” uneşte două geografii culturale, ambele de factură maghiară şi nu una multietnică adică româno-maghiară aşa cum ar fi fost de aşteptat şi pe baza căreia se produce finanţarea Uniunii Europene. În realitate viziunea „transfrontalieră” cu care sunt păcălite finanţările europene este utilizată în mod exclusivist doar pentru un contur etnicist al acestui ghid, adică un contur maghiaro-maghiar şi nu maghiaro-român. Este o „şmecherie” sau o „învârteală” – spus mai pe înţeles – cu bani europeni pentru a reactiva o istorie trecută a naţiunii maghiare extrafrontaliere cu scopul de a întreţine în memoria colectivă o realitate politico-statală anacronică care nu este, însă, în convergenţă cu realitatea contemporană şi cu principiile Uniunii Europene.

Putem înţelege sensibilităţile acelei „magyarságom határtalan” („maghiarimea mea este fără hotare”) cultivată prin istorie şi legendă şi sensibilităţile faţă de o realitate trecută hegemonică şi exclusivistă dar, nu înţelegem cum poate fi acest aspect compatibil cu banii Uniunii Europene, organism ce promovează solidaritatea, armonia, egalitatea între popoare şi naţiunile componente proiectului european. Din acest motiv semnificaţiile conceptului de „cooperare transfrontalieră” poate trezi suspiciuni, critici şi temeri justificate în această regiune a Europei unde tezele etniciste şi exclusiviste, venite dinspre discursul identitar al naţiunii maghiare, au alimentat sau pot alimenta convulsii şi adversităţi străine de spiritul european.

Trebuie spus, în primul rând, că acest ghid este realizat la graniţele amatorismului. Tematica istorică, geografică, etnografică şi cultural-turistică este abordată într-o manieră superficială, cu lipsa unei documentaţii şi a unei bibliografii bine fundamentate, cu un aparat critic şi bibliografic redactat într-o manieră expeditivă (autorii nu stăpânesc tehnica citării bibliografice care face parte dintr-o cultură elementară a redactării textelor), greşeli de traducere care transmit o sintaxă agramată etc.

Capitolul de etnografie este redactat doar pe baza unui citat al etnografului Bársony István ce insinuează un mesaj şovin toxic, mai exact, sunt transmise imagini pozitive privind ţăranul maghiar „viteaz, virtuos, inteligent, ospitalier”, şvabii caracterizaţi ca „harnici şi solidari”, iar valahii, adică românii, deşi sunt un popor „paşnic”, au drept caracteristică primitivismul. Acest tip de mesaj căutat şi extras din texte irelevante profileză asupra românilor o imagine negativă şi care, în plan secundar, ierarhizează din punct de vedere cultural şi identitar populaţii superioare şi populaţii inferioare”. În acest capitol, românii „se bucură“ de două rânduri: „Vlahii erau un popor paşnic, binevoitor şi primitiv. Acest lucru se observa şi în satele lor, trăiau în case mici, dărăpănate”.

„Cronologia istorică” în care nu se aminteşte nimic despre existenţa românilor la începutul evului mediu în părţile sătmărene stă sub semnul aceleiaşi tendenţiozităţi şi a viziunii exclusiv etnocentrice deşi pe această temă monografiile lui Szirmay A. şi Borovszky S. oferă suficiente date, dar se pare că exclusivismul şovin, reaua voinţă şi ignoranţa fac casă bună cu autorii acestui ghid. Momentul 1919, când „Comitatul Sătmarului a fost ocupat de valahi pe care locuitorii i-a întreţinut. Au considerat comitatul ca o moşie a lor, prefectul şi sub-prefectul au fost valahi”, stă sub semnul unui flagrant fals istoric în condiţiile în care această, aşa-zisă, ocupaţie valahă n-a fost altceva decât o reacţie a Antantei, din care făcea parte şi România, împotriva revoluţiei bolşevice maghiare conduse de Kún Béla, ce urmărea instaurarea unui regim de tip sovietic, dictatorial în Ungaria şi în teritoriile din jur, regim ce ar fi însemnat un cortegiu de crime împotriva umanităţii aşa cum s-a întâmplat în fosta Uniune Sovietică. La 1940 se menţionează că „teritoriul ocupat de români a fost eliberat”, aspect ce trimite spre o altă interpretare etnicistă şi exclusivistă în condiţiile în care teritoriul României interbelice a fost recunoscut de tratatele internaţionale de după Primul Război Mondial, după cum revenirea nord-vestului Transilvaniei la România în 1944 a fost reglementată tot de tratate internationale în conformitate cu principiile de drept internaţional care guvernează şi astăzi în Europa şi în care harta şi geografia politică stabilită atunci structurează geografia şi arhitectura politică a Uniunii Europene şi a ţărilor membre în N.A.T.O. Interpretările şi reconstituirile cuprinse în acest ghid sunt în mare parte falsuri şi trădează o viziune cu reflexe şovine, revizioniste şi revanşarde.

În mod cert, „autori” de genul Koncz Nóra şi dr. Szórádi Sándor, care au produs acest ghid, nu reprezintă comunitatea intelectuală maghiară, ci fac parte dintre acei puţini intelectuali frustraţi, tributari unor viziuni şi sensibilităţi ce ţin de „demonia grandorii pierdute” într-o istorie ce s-a legitimat sau delegitimat prin propriile mecanisme şi deveniri.

În esenţă, ghidul este un produs superficial din punct de vedere profesional iar din punct de vedere al mesajului se află la graniţa şovinismului şi a naţionalismului îmbăţoşat şi exclusivist.

Selecțiuni:

1919: în 24 aprilie comitatul Sătmarului a fost ocupat de vlahi, pe care locuitorii i-au întreţinut. Au considerat tot comitatul ca o moşie a lor, prefectul şi subprefectul au fost vlahi. Ocupaţia a durat un an.La retragere sa instaurat limba maghiară in administraţie”.

1940: În urma hotărârii de la Viena din 30 august, în 5-6 septembrie, teritoriul ocupat de români a fost eliberat, şi-a recăpătat hotarele de dinainte cu sediul la Satu Mare”.

Primul care şi-a exprimat opinia referitor la cele semnalate a fost primarul Kovacs: ”Am vorbit cu istoricii de dincolo si cred că au făcut un lucru nefericit dar aţi făcut atâta caz din această carte că faceţi mai mult rău decât bine. Să aşteptaţi acum ca să condamnăm cartea mi se pare forţat”. Părerea Gabriellei Venig, consilier UDMR Carei şi reprezentant al Asociaţiei Culturale Nagykarolyi es Videke a fost exprimată printr-o întrebare. ”Dvs cum ati proceda acum in locul nostru? Nu e finanţarea noastră. Broşurile noastre nu conţin jigniri. Cei de dincolo au fost leaderii de proiect, noi nu am ştiu ce fac. Nu vreau să ne cerem scuze pentru lucrarea lor”.

Legat de aşa zisul ghid-turistic „Traseul legendelor sătmărene”, mentionăm că la această oră există demersuri al Prefecturii către trei ministere (M. Culturii,MAE şi M. Dezvoltării Regionale) precum şi  de către europarlamentarul Ioan Mircea-Paşcu la adresa Comisiei Europene pentru a se returna sumele alocate apariţiei cărţii şi a se lua măsurile de rigoare impotriva celor ce se fac vinovaţi de promovarea falsurilor istorice şi a jignirilor adresate etnicilor  români. În respectivul ghid, imaginile de la sfârşit, cuprinse la capitolul Ilustraţii, conţin denumirea localităţilor ilustrate (Petreşti, Căpleni, Carei, Satu Mare,etc.) doar în limba maghiară, derutând astfel cititorii care nu o cunosc.

Deşi consiliera  Venig a menţionat că broşurile editate de asociatia pe care o reprezintă nu conţin jigniri, a uitat în schimb să menţioneze că pe parcursul întregului judeţ Satu Mare nu a fost găsită nici o legendă românească sau un obiectiv românesc demn de a fi menţionat in lucrare. (Adrian Bucureștean)

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*