Jocul pe care îl face Banca Naţională prin adoptarea unei atitudini distante și neintervenţionistă în cazul sucursalei din România a „Bank of Cyprus”, care a închis obloanele în faţa deponenţilor români, bătându-şi efectiv joc de clienţi, este extrem de periculos. Şi nu doar pentru faptul că ar putea duce la erodarea încrederii populaţiei în filialele altor bănci străine, cât, mai ales, prin declanşarea unui proces de retragere a banilor de către deponenţii altor instituții bancare în perspectiva unei posibile repetări a scenariului cipriot. Situaţie în care, neîndoielnic, pierderile pentru sistemul bancar românesc ar putea fi cu mult mai mari decât suma costurilor unor eventuale intervenții ale Băncii Naționale.
Astfel, guvernatorul BNR adoptă o atitudine distantă, spunând că este vorba de o sucursală a unei bănci străine în România şi nu de o filială a unei bănci româneşti având capital străin. Drept pentru care nivelul de supraveghere şi, în consecinţă, de intervenţie ar fi foarte redus, dacă nu chiar zero! Evident, o minciună servită publicului în încercarea guvernatorului de a se debarasa de responsabilităţile pe care le are Banca Naţională, ca organism de autorizare şi reglementare a oricărei bănci din sistemul bancar românesc.
Pentru punctarea vinovăției românilor care au devenit clienţi ai băncii cipriote, la înaintare a fost scos anostul Vasilescu, omul cu mopul, acesta trimiţându-i pe deponenţi la art. „x” din contractul pe care nu l-au citit când au semnat pentru depozitele din banca cipriotă, pentru a se lămuri că şefii lui nu au nici o responsabilitate din moment ce instituția a prevăzut acolo că despăgubirile se fac de către fondul de garantare din Cipru. În aparenţă, o observaţie pertinentă. În realitate, un gest cât se poate de laș!
Pentru că, deşi „Bank of Isărescu” aruncă totul în spatele deponenţilor, motivând că nu s-au informat, în acelaşi timp ignoră faptul că toţi clienţii au încheiat contracte aici, în România, și nu în Cipru. Şi nu suflă o vorbă despre obligaţia pe care o avea Banca Naţională de a-i avertiza pe români în legătură cu riscurile la care se expun. Sau poate că mai importantă a fost mascarea feluritelor clauze abuzive ale băncilor?! De care BNR are habar, dar tace pentru a putea la rându-i să-şi tragă foloasele rezultate din obligaţia oricărei bănci de a constitui rezervele minime. Căci, este cât se poate de clar: dacă BNR ar fi tras semnale de alarmă faţă de clauzele ascunse, românii ar fi fost ei mai protejaţi, dar şi în sistemul bancar ar fi intrat mai puţine bănci. Iar mai puţine bănci ar fi însemnat pentru Banca Naţională mai puţine rezerve minime obligatorii constituite de băncile ce funcţionează pe teritoriul ţării şi, prin urmare, mai puţini bani în visteriile „Bank of Isărescu”. Adică un fond mult mai restrâns, de care nu dă oricum seamă!, şi care permite realizarea acelor venituri din care Banca Naţională face achiziţii extravagante într-o perioadă de recesiune.
Aşadar, primul reproş care trebuie adus Băncii Naţionale se leagă de faptul că nu i-a avertizat pe clienţi băncii cipriote. O neimplicare ce seamănă izbitor cu atitudinea neintervenţionistă din perioada supradezvolării creditării, când românii erau împinsi spre împrumuturi exagerate, inclusiv sub garanţia guvernanţilor că ţara merge spre bine şi vor avea resurse să achite datoriile făcute (să nu uităm de creditele cu buletinul), iar BNR nu avertiza asupra riscurilor, asupra șansei de a se ajunge la executări silite pentru un biet frigider sau un televizor de care clienţii s-au bucurat în falsul „boom” economic al acelor ani.
Guvernanţii şi guvernatorul pleacă probabil de la premiza că într-o ţară în care feluritele sisteme de spoliere a românilor, de la fondurile „de investiţii” într-un somn (ne)liniştit la celebrele scheme piramidale, s-au însăilat unul după altul, fiecare pe fondul de furt şi devalizare produs de cel anterior, fără ca perdanţii să înveţe ceva ori să aibă o reacţie pe măsura pierderilor financiare suferite, protestând faţă de toate instituţiile nevigilente ale statului (inclusiv BNR care, de exempu, a girat contractul în care a fost implicat CEC și unul dintre fondurile de investiţii devalizatoare!), atunci şi eventualele pierderi produse clienţilor români ai băncii cipriote vor fi suportate fără prea multă agitaţie în spaţiul public. Poate că guvernanţii şi, din nou!, guvernatorul matusalemic, se bazează pe faptul că nici de data aceasta nu va exploda mămăliga sub geamul Băncii Naţionale, instituție care s-a spălat de atâtea ori pe mâini de responsabilităţile pe care le avea faţă de oricare client al oricărei bănci din sistemul bancar românesc.
Desigur, este la fel de probabil ca această atitudine să aibă un scop și mai precis: acela de a verifica dacă românii sunt, ca nivel de suportabilitate în cazul unor pierderi financiare substanțiale, la fel de liniştiţi ca aceia din vremurile jocurilor piramidale şi a fondurilor „de investiţii”. La fel de lipsiţi de energie în apărarea propriilor interese, la fel de „neexplozivi”. O verificare care ar permite BNR şi guvernanţilor să modeleze scenariile de acţiune în cazul unor viitoare crize bancare şi financiar-economice, pentru a apăsa pe anumite pârghii cu încredinţarea că românii nu vor reacţiona mai mult decât o fac de fel.
Al doilea reproş care trebuie adus Băncii Naţionale se leagă de felul în care slujbașii ei au pus batista pe ţambal. Au aruncat totul în spatele deponenţilor, vinovaţi pentru că nu s-au interesat că respectiva bancă nu este una românească (nici măcar una românească având capital străin!), ci o sucursală a unei băncii străine care poate opera în România dincolo de cadrul de reglementare obişnuit al BNR. Deşi, cu numai zece zile înainte de închiderea băncii, chiar guvernatorul spunea ca nu există nici un risc pentru deponentii din Romania, că băncile cipriote din România sunt SIGURE fiind supravegheate de BNR!
În fapt, ceea ce nu spune Mugur Isărescu este faptul că deponenţii nu au cum să afle adevăratul statut al unei băncii; care este sucursală şi care este „independentă”. De fapt, abia acum, prin acest scandal, a ieşit la lumină faptul că în România fiinţează şi o asemenea bancă! Or, pentru aceasta, BNR trebuie să-şi asume responsabilitatea. Nu să-l trimită la rampă pe omul cu mopul să se răţoiască la jurnaliştii prea curioşi, pe care îi avertizează că, deși în Constituţie este prevăzut dreptul la opinie, asta nu înseamnă și dreptul de a face şi analize financiar-bancare (dixit …escu!).
Pe de altă parte, ar trebui văzut dacă alte subsidiare ale băncii cipriote îşi permit un asemenea comportament sau, la noi, permisivitatea guvernanţilor şi a guvernatorului a creat un cadru aparte! Pentru că, în aceeasi zi în care în România se închidea sucursala „Bank of Cyprus”, Anglia salva economiile a peste 15 000 de deponenti, clienţi care riscau să piardă depozitele de peste 100 000 de euro după lichidarea băncii-mama din Cipru. Ba, chiar şi în Grecia problema a fost rezolvată, prin preluarea celor băncilor cipriote de către o bancă grecească, apelându-se la fondurile mecanismului de salvare a băncilor din Grecia.
De ce la noi nu s-a procedat așa? De ce Fondul de Garantare a Depozitelor nu a asigurat prin finanțare fie preluarea „Bank of Cyprus” de către o bancă românească, fie preluarea chiar de către Fond a administrării băncii după obţinerea acordului Băncii Centrale a Ciprului? De ce a trebuit să se ajungă la o situație de incertitudine din cauza unei instituții bancare care, deși deţine numai… 0,7 la sută din activele sistemului bancar românesc, ar fi putut produce, prin contagiune, un adevărat haos? De ce a trebuit alimentată această stare chiar de către autorităţi, cu o săptămână înainte de închiderea băncii, guvernatorul spunând pe şleau că nu-i pasă de cei ce au peste 100 000 de euro în conturi, iar economistul-şef al BNR sfătuindu-ne să ne ţinem banii în depozite mai mici și în mai multe bănci…
Lasă un răspuns