Până când?

În ţara mea, un parlamentar maghiar, care ar fi trebuit să se afle de drept în puşcărie, cere forurilor internaţionale sportive, ca pedeapsă pentru că în timpul unui meci de fotbal mai mulţi suporteri au ars un drapel al Ungariei, sancţiuni drastice împotriva echipei naţionale de fotbal a României! Astăzi, udemeristul cu pricina cere „cea mai dură pedeapsă” instanţelor de fotbal. Mâine-poimâine, acelaşi personaj scăpat de puşcărie după ce UDMR a ameninţat că va trata eventuala închiderea acestuia drept un atac la adresa comunităţii maghiare, ne va reclama şi va cere sancţiuni drastice la foruri şi mai înalte.

Astăzi, însă, parlamentarul UDMR Marko Attila, condamnat la închisoare pentru abuz în serviciu contra interesului public, se adresează pentru pedepsirea exemplară a naţionalei „doar” către FIFA şi UEFA, deranjat fiind de faptul că, la mijlocul lunii martie, suporterii echipei Rapid Bucureşti au ars un „steag” al Ungariei la partida găzduită de CFR Cluj (de fapt, un cerşaf imprimat, nu un stindard oficial”), iar mai apoi, alţi suporteri români ar fi afişat, de data aceasta la Amsterdam, cu ocazia meciului Olanda-România, un banner cu „mesaj ofensator la adresa maghiarilor”. Nu nu era vorba de invective, nu era o trimitere a iredentiştilor în pustă, ci doar un răspuns la delaţiunile anterioare ale UDMR-ului, mesaj care puncta sec: „Acum, pentru o cârpă aprinsă îl vreţi arestat, după ce atâţia ani de zile, zâmbind, aţi tolerat terorismul etnic al UDMR ca politică de stat”.

Probabil, acest atila de sub crupa UDMR-ului se închipuie că va fi intrând în istoria posthortistă a procesului de maghiarizare şi deromânizare a Ardealului ca fiind cel ce a reuşit să dea o lovitură „naţionalei” României. Fie şi doar celei de fotbal! Iar acţiunea pe plan sportiv nu este deloc întâmplătoare şi nici în vânt, manifestările sportive putându-se constitui în adevărate vârfuri e lance a unor viitoare acţiuni de lobby la niveluri diplomatice mai înalte. De altfel, există şi un precedent, în 2010, Laszlo Töckes trosnind din troaca lui a supărare căci echipa „locală” de fotbal la care presta progenitura sa nu reuşise să învingă o echipă românească. Popa-troacă a cerut atunci, printr-o scrisoare purtând antetul Parlamentului European, rejucarea meciului, fiind deranjat că puradeii maghiari din cadrul echipei CSU Partium (!) nu reuşiseră decât o remiză cu  echipa Vadul Crişului.

Am fi ajuns oare aici dacă am fi dat de la bun început de pământ cu jucatorii care, sub însemnele României, intonau imnul secuiesc şi salutau steagul Ungariei? Ar trebui să ne reamintim cum hocheiştii din Miercurea Ciuc ne-au dat peste nas că „ei nu sunt România”, au intonat aşa-zisul imn secuiesc şi au fluturat cârpele secuieşti ori steagurile Ungariei. Ar trebui să rememorăm momentele dramatice prin care a trecut, pe 1 Decembrie 2011, singurul jucător român de la lotul naţional de hochei „Under 16”, care avea să fie bătut şi umilit de colegii de etnie maghiară. Or, poate ar trebui să rememorăm ofensele pe care ni le-au adus „oaspeţii” de la echipa ungurească FC Ujpest, când au venit la Bucureşti cu mesaje iredentiste şi rasiale („Ardealul=Ungaria”, „Români=Ţigani”). Nici atunci, sub justificarea tolerenţei (dar cum se face faptul că numai noi trebuie să fim cei îngăduitori?!), autorităţile noastre nu au deranjat oficialităţile de la Budapesta, cele diplomatice ori pe cele din cadrul forurilor sportive, cu vreo interpelare!

Şi totuşi, la mine în ţară, tot UDMR este cel ce depune denunţuri la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. Noi nu am făcut scandal când, pentru a ne provoca, un suporter maghiar a fluturat un steag secuiesc la un recent meci de baschet feminin disputat la Alba Iulia. În schimb, UDMR este cel ce ne acuză de discriminare pentu că Jandarmeria şi-a făcut datoria şi l-a condus afară din sală pe suproterul provocator.

Şi cum să nu avem parte de asemenea obrăznicii dacă le permitem guvernanţilor noştri să pună batista pe ţambal în „dosarul” secuiesc. Dacă nu le cerem răspicat să ia atitudine faţă de cârpa secuiască fluturată în faţa Parlamentului de la Budapesta, înălţată acolo cu mare fast în prezenţa oficialităţilor Statului Ungar (care ignoră solicitarea venită de la Bruxelles de a aşeza la loc steagul Europei), dar şi faţă de cele peste 100 de cârpe arborate pe instituţiile publice ale Statului Român.

Toate acestea se întămplă când toleranţa este sinonimă cu indiferenţa, ignoranţa ori laşitatea de a pune lucrurile în ordinea lor firească! În asemenea momente ajungem ca UDMR să ne reclame la consiliile anti-discriminare pentru că, în viziunea sa, afişele inscripţionate cu mesaje precum „Ardealul pământ românesc” sunt  „provocatoare şi jignitoare antimaghiare”. Or, dacă vom tăcea pe mai departe, în curând vom fi reclamaţi, în ţara noastră!, pentru că le spunem ardelenilor români! Şi nu trebuie să uităm cum, în 2009, conducerea UDMR Covasna sesiza acelaşi Consiliu National pentru Combaterea Discriminarii pentru că, sub mandatul prefectului Codrin Munteanu, Prefectura Covasna îndrăznise să solicite institutiilor deconcentrate o statistică a angajatilor pentru a afla câţi români mai lucrează de fapt în instituţiile din Ardeal. Şi atunci, tot noi am fost cei acuzaţi de discriminare pe criterii etnice! Pentru că voiam să aflăm câţi români mai are ca angajaţi Statul Român în Covasna!

În ţara mea sunt pus la colţ oriunde m-aş îndrepta… Ameninţat  cu amenzi dacă îi cer vecinului maghiar să se comporte normal, ameninţat cu amenzi de îi spun ţiganului pe nume… Căci, în ţara mea, un spot TV care spune că „România este a românilor” este reclamat la CNA pentru… discriminare şi, tot în ţara mea, în 2013, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării decide, fără să întrebe un singur român, să instituie sancţionarea strigării țiganului cu termenul de „ţigan” cu o amendă de 30 000 lei (noi!), iar al unui grup de „romi” cu peste 100 000 de lei!

Toleranţa naşte dară abuzurile celor toleraţi… Iar mâine-poimâine ne vom trezi cu amenzi de nu îi vom spune cârpei-drapel… steag secuiesc, de nu vom accepta denumirile şi „simbolurile” impuse acum cu de-a sila.

Evident, nu am fi ajuns aici fără „contribuţia” noastră. A celor mulţi, prin indiferenţă, a celor potriviţi în funcţii de decizie prin trădare… Bunăoară, dacă Academia Română nu ar fi făcut exces de zel şi nu ar reformulat în ediţia din 2012 a Dicţionarului Explicativ al Limbii Române termenul „ţigan”, considerându-l drept jignitor, astăzi CNDC nu ar fi „argumentul” de a impune aceste amenzi aberante. Ce va urma? Probabil, va trebui să revizuim şi o parte a literaturii: „La ţigănci” (Mircea Eliade), „Ţiganiada” (Ioan Budai-Deleanu)… Poate şi romanţe celebre vor ajunge să fie îngânate subversiv, de la „Cântă-mi, ţigane!”, la „Ţigăncuţă eşti frumoasă” ori „Inimă de ţigancă”!

Toate acestea se petrec în vreme ce, sub nasul Statului Român, un copil român este ameninţat de un etnic maghiar cu tăierea gâtului! Şi chiar dacă întreg internetul ştie despre cine este vorba (Teleki Laszlo), autorităţile continuă cercetarea „în rem” (fără cunoașterea persoanei făptuitorului!). Ba, UDMR ne mai dă peste nas şi cu un comunicat de presă în care condamnă retorica anti-maghiară din scandalul elevei care a purtat la şcoală o bentiţă tricoloră! Dar nu suflă nimic despre ameninţările cu moartea la adresa elevei! Şi cum să nu facă aşa când un presupus vârf elitist al GDS-ului, Sorin Ioniţă, scrie în presa „serioasă” că eleva româncă „e o proastă mică”. Ce au făcut ceilalți intelectuali români? Au tăcut, pentru a nu contrazice tocmai o voce a GDS-ului… Şi nu au reacţionat nici măcar „telectualii” din sfera politică, la fel de „toleranţi”, ba, mai rău, preşedintele PNL Sfântu Gheorghe, Mădălin Guruianu, avea să catalogheze gestul elevei ca fiind „necuvenit”. „Purtarea tricolorului românesc pe 15 martie – un lucru necuvenit”. Or, de „la purtare” la arborare nu este decât un pas, nu?! Şi numai mâine o să fim reclamaţi și pentru arborarea tricolorului!

Căci, doar în ţara mea, preşedintele UDMR Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, nu păţeşte nimic când îi meninţă public pe românii din Covasna şi Harghita cu o soartă similară sârbilor din Kosovo, cu masacrul adică, dacă Statul Român nu va acorda autonomie teritorială pe criterii etnice maghiarilor din Covasna, Harghita şi Mureş. Şi doar în ţara mea guvernanţii asistă nepăsători cum elevii români sunt umiliţi, discriminaţi. Cum într-o şcoală din Oradea, în „Partiumul” la care visează iredentiştii, segregarea este făţişă, de la interzicerea accesului elevilor români la toaletele folosite de colegii maghiari (!), la obligarea aceloraşi elevi de a merge în altă parte pentru a lua prânzul.