Categoric că Guvernul Ponta, preocupat preponderent de imagine şi de certitudini ale majorităţii politice confortabile, îşi uită funcţiile constituţionale chiar şi atunci când un ministru, şi nu unul oarecare, ci tocmai ministrul Apărării Naţionale, este ameninţat de un extremist maghiar. Şovăielnică, lipsită de bărbăţie politică a fost şi replica dată lui Zsolt Nemeth, secretarul de stat maghiar ale Externelor de la Budapesta, care a ameninţat că Ungaria va determina reacţii diplomatice împotriva României pentru că nu permite arborarea steagului secuiesc pe clădirile oficiale ale statului român din Covasna şi Harghita. Numai administrarea unor amenzi modice însă nu rezolvă problemele româneşti din Secuime.
A fost nevoie de gestul mult mai demn al unei eleve de la Liceul Korosi Csoma Sandor din Covasna care, de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, a mers la ore cu o bentiţă tricoloră pe cap, după care a fost ameninţată pe o reţea de socializare. Nici de această dată solidaritatea celor 25 de persoane, adulţi şi copii, care au protestat paşnic în faţa aceluiaşi liceu, vineri dimineaţă, nu a fost suficientă şi nici investigaţia Inspectoratului şcolar nu a putut da asigurări liniştitoare pentru eleva ameninţată. În plus, provocările maghiare au continuat şi cu ocazia meciului de fotbal Ungaria‒Romania, de vineri seară de la Budapesta, când s-au afişat ameninţări cu aceeaşi tentă extremistă. Românii din zonă se văd abandonaţi, iar în memoria multora dintre ei se reactualizează evenimentele din timpul ocupaţiei horthyste din toamna anului 1940, chiar mai amplificate decât au fost ele relatate de martorii oculari şi consemnate, de pildă de Ioan Ranca, cunoscut istoric şi arhvar din Târgu Mureş (vezi Un an de stăpânire maghiară în Transilvania de Nord, Ed. M.O., Bucureşti, 1942).
Şi astăzi sunt vii, în memoria românilor din comuna Căpeni (jud. Trei Scaune), ruinele bisericii lor profanate de unguri în aceeaşi toamnă a lui 1940, tot aşa cum sunt vii încă în memoria supravieţuitorilor scenele bestiale ale deportării românilor din comunele covăsnene Zăbala, Zagon, Valea Mare şi altele. La Zăbala, de pildă, după ce românii au fost alungaţi, ungurii din sat au înarmat tinerii maghiari cu peste 200 de arme şi cu două mitraliere pentru care au făcut poligon de tragere din casele şi bunurile românilor rămase acolo. La deportare, românii, potrivit declaraţiilor din documentul menţionat mai sus, au fost escortaţi sub ameninţarea armelor, umiliţi şi bruscaţi de ungurii din satele pe unde treceau până au ajuns şi s-au stabilit în satele braşovene sau în Sita Buzăului. Mulţi dintre ei au fost schingiuiţi de unguri sub pretexte greu de probat (potenţiali deţinători de arme, simpatizanţi ai mişcării legionare etc.). Documentele vremeii au consemnat, până la 30 octombrie 1941, în zona Secuimii, 919 morţi prin împuşcare, 771 de schingiuiri, 3.373 de agresiuni fizice (bătăi), 13.359 arestaţi, fapte reţinute atât în seama militarilor unguri, dar şi a jandarmilor, a liderilor locali ai maghiarimii şi chiar în seama vecinilor lor unguri cu care coabitaseră paşnic până la acea dată. În chip umilitor, la 20 noiembrie 1940, la Zagon, românii au fost chemaţi la primărie şi obligaţi să se boteze ungureşte, ca după aceea să fie totuşi alungaţi din sat. Şi atunci, ca şi acum, autorităţile locale din satele unde au fost deportaţi români (azi determinaţi pe alte căi să plece) au sesizat guvernul.
De pildă, din comuna Barcani se semnala că acolo au fost duse 50 de familii cu 172 de suflete, cele mai multe din Zagon, dar şi din Covasna şi Zăbala. Ori dacă atunci guvernul nu putea să intervină, având în vedere conjunctura impusă de război, astăzi Guvernul Ponta nu poate să-şi decline funcţiile în seama celor din Zăbala care au folosit arma paşnică a cântecului românesc patriotic, aşa cum s-a întâmplat vinerea trecută, potrivit relatărilor.
Lasă un răspuns