Eliberarea lui Adrian Năstase a scos la iveală imaginea grotească a reinstaurării solidarităţii feseniste de clan politic şi economic. Ne-a readus pentru câteva zile în atmosfera feudalo-fesenisto-pedeseristă a anilor de măreţie ai fostului premier. E adevărat, o imagine îmbătrânită, dar nu pentru că ar fi venit de la lada de gunoi a istoriei, ci pentru că vieţuitoarele care făceau sluj în jurul premierului de altădată au mai îmbătrânt şi ele.
Dar nu posibila reamorsare a clicii feseniste ne-a dat fiori… Ci planurile de împărţire a dreptăţii, distinct pentru cele două categorii de cetăţeni pe care i-a creat Justiţia lui Năstase. Şi am avut, prin ieşirele la rampă a vechilor lingăi dar şi a „recruţilor” de factură mai recentă, rostul pretenţiilor „electorale” pe care le rostea mai ieri, ca un activist mânios, alfatoxina politicii româneşti, Dan Voiculescu. Atunci, varanul urla pentru un controlul total al Justiţiei de către USL. Astăzi, rostul acelor zbateri, care ne-au costat imaginea ţării şi o nouă întârziere în parcursul european (printr-o adevărată mineriadă politică și media a usliştilor care, fără bâte şi hârleţe, au reuşit să ne dezrădăcineze din Europa), prinde contur în grotescul tentativelor de repoziționare a sistemului nostru economic şi social. Dacă nu de-a dreptul cu faţa spre „răsărit”, măcar cu spatele (deh’, partid de factură sodomică) spre Europa…
Dovadă faptul că, deși nici nu au apucat a se descâlci bine vieţuitoarele umorii cu apucături despotice din mâzga întinsă de pecinginea portocalie, care măcar a avut meritul de a fi ţinut toate acele arătări politice într-un insectar departe de influenţele şi presiunile pe care erau obişnuiţi a le produce, chiar dacă abia au început sechelele octogenare a-şi întinde mandibulele anchilozate de anii de relativă tăcere, asistăm deja la un violent discurs venit dinspre pretendenții la cârma noilor enclave politice, sociale, justiţiare, economice…
Am asistat, printre alte multe pretenţii ale pseduostângii activiste, la aducerea în discursul public a iniţiativei vizând „dreapta şi necesara” amnistie. Şi chiar dacă pare că primul a slobozit o asemenea demenţă „răspândacul” ex-liberal Gigi Becali, în realitate, tentaculele sunt de mult întinse. Încă de când societatea mergea cu toate cele 70 de procente în spatele gâdelor usliste care cereau capul lui Traian. Capul lui Traian nu l-au primit, dar astăzi sunt pe cale să decapiteze societatea. Şi nu doar cele 30 de procente care, nefiindu-le alăturea, le-au considerat împotrivă, ci şi pe acelora care au crezut în ei dar acum îndrăznesc a se îndoi de alegerea făcută. Şi cum altfel când, nu doar promisiunile se risipesc din flamura pe care au purtat-o în ger şi ploaie, dar şi puţinul rămas fupă pârjolul portocaliu le este răscolit, impozitat, arvunit?!
În fapt, primii la răspândirea ideii de amnistii s-au numărat, și încă din primăvara risipirii portocaliilor, deputatul PSD Mădălin Voicu şi președintele Comisiei pentru drepturile omului, Nicolae Paun, cei doi inițiind „Legea pentru amnistierea unor infracțiuni și grațierea unor pedepse”. Pentru borfaşii, dar, mai ales, pentru „băstinaşii” politici cu probleme penale. Proiectul viza, așadar, atât graţierea pedepselor cu închisoarea de până la şase ani, dar şi amnistia infracțiunile pedepsite cu privarea de libertate de până la patru ani.
Mai recent, fostul guzgan de zi al presei, devenit senator la FF, Sorin Roşca Stănescu, a început şi el a deplânge faptul că în România nu s-a mai produs o amnistie, angajându-se pentru promovarea, nu a unuia, ci chiar a două proiecte de lege! Pesemne, câte unul pentru fiecare dintre prietenii pe care avea să-i viziteze „colegial” la mititica: Adrian Năstase şi Sorin Ovidiu Vîntu.
Abia după aceste prime gesticulări şi-a arătat „muşchii” şi Jiji, care a bătut pe burduful lui de parlamentar convingerea că în trei ani Parlamentul va adopta o lege în acest sens. Iar mai recent s-a pronunțat și adevărata mătuşa Tamara a galenei securistice. Avocata iubitoare de maidanezi care, confundând, poate şi din cauza vârstei matusalemice, legea pentru protecţia animalelor cu legea pentru protecţia jivinelor politice, a început a vocifera pe sticla televiziunilor transformate în dormitoare de azil de „prime-time” rostul și urgența unei asemenea legi. O lege de amnistie aparent tot cu dedicaţie pentru proaspătul eliberat, Adrian Năstase, în realitate, un sul de hârtie pentru ştersul la gură a tuturor acelora pe care nu i-ar mai spăla nici măcar apa Dunării.
„Iniţiative” pe care românii le-au privit-o absenţi, deşi argumentul „juridic” al fundamentării unui asemenea proiect, acela că nu s-a mai acordat de multă vreme un decret de amnistie, ar fi trebuit să stârnească valuri de furie.
S-a conturat dară un grup compact de propagandă din care nu putea lipsi el, Codrin Fane Limbănescu, pe limba lui, Ştefănescu, mare iubitor de animale pe lângă Marinescu, dar şi mare iubitor de jivine, aici intrând şi propriul narcisim, pe lângă avocata matusalemică. O prezenţă deloc întâmplătoare, pentru că, deşi pare un rest de ovul nefecundat, Fane Limbănescu, samsar de antichităţi al muzeului Zambaccian, este un personaj care simte „momentul”. Şi se iveşte peste tot unde, chiar dacă nu este chemat, linge asiduu pentru a-i îndepărta pe alţi impostori care ar putea lua şi ei o sevă. Iar „Limbănescu” a fost și mai direct, precizând că întreg PSD-ul caută soluţii… Căci, dacă în ultima decizie a instanţei scrie că Năstase nu poate să mai obţină o funcţie asemănătoare celei pe care a avut-o când a fost condamnat („momentan, deci, nu poate să fie preşedinte sau premier” – spune Limbănescu, dezvăluind planurile social-democraţilor!), juriştii partidului umblă după soluţii.
Prin urmare, avem câte o „inițiativă” pentru fiecare posibil beneficiar: de la Mădălin, Păun, Limbănescu-Ştefănescu, Iacob, Roşca, Becali pentru Năstase, Vântu, Mischie, Voicu (de la Mădălin pentru Cătălin, fără număr!), Becali (pentru… Becali), iar lista poate continua. Peste toţi însă avem un premier care nu se dezice de aceste iniţiative, ci spune doar că formele (de prezentare) nu sunt potrivite…
Și, într-adevăr, ar fi o realizare care l-ar face mândru pe Ilici de lepădăturile pe care le-a lăsat istoriei politice, rezolvând acuzațiile de colaborare cu securitate, punând definitiv în ferpar deciziile specifice ale Justiției, azvârlind la gunoi neaplicata lege a lustrației, dar, mai ales, scoțând de sub stinghia juridică a restrângerii drepturilor civile personajele condamnate…
Lasă un răspuns