Pe 15 martie, cloaca politică maghiară şi-a mai trântit o dată târtiţa revizionistă peste cele 70 de procente ale puterii. A făcut-o prin Kelemen Hunor care a numit, făţiş, următorul punct oficial din strategia paşilor mărunţi din marşul autonomist. Pentru că, dacă în urma acţiunilor tot mai dese de sfidare a autroității Statului Român, în urma instigării la nesupunere civică venită dinspre primarii revizionişti ai UDMR-ului ori a împânzirii Ardealului cu mizerabila cârpă secuiască de lustruit autonomii, guvernanţii nu au luat nici o măsură concretă, iredentiştii au considerat firesc să mai deschidă un capitol din tomul maghiarizării şi deromânizării Ardealului. Capitol pe care, în alte condiţii, nu ar fi îndrăznit decât să-l răfoiască şi în acest an declarat de revizionişti ca al autonomiei, cu referinţă la ţinutul secuiesc, o primă enclavă care să devină precedent şi justificare a federalizării României.
Husarul Hunor a ieşit dară şi a rostit răspicat numele următoarei autonomii: „Partium”. E drept, în schizofrenia pelagrei maghiare, s-au mai găsit lideri care să icnească pe la colţurile pustei, pe limba mârţoagei ce se crede cal în galop, felurite pretenţii vizând inclusiv refacerea acestei structuri rămase între falangele hidoase ale istoriei. Astfel, încă din 1999, Laszlo Tökes avea să organizeze două „forumuri” pentru a declara autonomii. Formuri care trebuiau să se constituie într-un prereferendum regional, a cărui validare să meargă în Parlament. Preferabil într-o singură cameră, cea a regiunilor sau, mai clar, a parlamentelor regionale. Primul forum s-a „constituit”, în Covasna, la Cernatu de Jos, şi viza declararea autonomiei maghiarilor din ținutul Secuiesc, iar al doilea a „fiinţat” în Bihor, la Valea lui Mihai, şi avea ca scop declararea autonomiei „lărgite”, a tuturor maghiarilor, prin ținutul Partium.
Metodologia de construcție juridică a unei structuri de tip cal-troian, prin care să se realizeze aceste autonomii, a apărut zece ani mai târziu prin proiectul regiunilor de dezvoltare. UDMR a mers atunci în Parlament cu un proiect de lege ce avea să fie aprobat tacit, în 2010, de către Senat, și rămas în așteptare prin sertarele Camerei Deputaţilor (de aceea, maghiarimea vrea acum definirea Senatului drept camera regiunilor!). Proiectul prevedea ca, între cele opt sau 16 „regiuni economice”, două să fie configurate strict prin alipirea judeţelor Harghita, Covasna şi Mureş („ţinutul Secuiesc”), pe de o parte, şi a judeţelor Satu Mare, Bihor şi Sălaj („ţinutul Partium”), pe de altă parte.
Atunci, nu s-a făcut multă vâlvă pe denumirile „istorice” a celor două entităţi, Kelemen Hunor precizând doar că amândouă entităţi („regiuni economice”), şi nu doar una singură, reprezentau pentru UDMR prima condiţie de a negocia reorganizarea administrativă a României. Astăzi, convins că maghiarii pot cere şi impune orice (ba, chiar să ne ameninţe fără ca noi să îndrăznim a ridica privirea, ori, mai grav, „să pună mâna pe arme”, cum ne ameninţă de ani buni presa maghiară din Ardeal), acelaşi Kelemen Hunor anunță public forma lărgită a pretențiilor autonomiste ale UDMR-ului.
A făcut-o pe 15 martie a.c., când preşedintele UDMR nu a mai vorbit de drepturile secuilor, etichetă după care se ascundea maghiariamea politică şi „culturală” din motive lesne de înţeles, ci de drepturile maghiarilor la autodeterminare, introducând în mesajul lui către noi, majoritarii, instigările revizioniste ale luptei cu arma în mână, avertizându-ne că „maghiarii nu vor accepta şi vor împiedica acest lucru (nerealizarea autonomiei – n.n.) cu toate puterile”, definindu-ne drept „adversarii care vor să îngrădească drepturile maghiarilor”.
Este momentul în care, în faţa unei autorităţi amorţite, formaţiunile revizioniste (atât UDMR, cât și Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania, Partidul Naţional al Maghiarilor din Transilvania şi Partidul Civic Maghiar) își latră fățiș scopul final. Pentru că, fie şi dacă ar obţine autonomia „ţinutului Secuiesc”, tot nu ar fi mulțumite, nefiindu-le de ajuns doar o enclavă în inima ţării (care, chiar dacă s-ar realiza, înconjurată fiind de români, ar putea fi absorbită în câţiva ani). Ţinta lor este o cale liberă spre Ungaria. O structură care să-i unească direct cu aceasta. Un „Partium” generat prin invocarea juridică a existenţei deja în legea Administrației a noțiunii de „ţinut Secuiesc”.
De aceea, este tot mai probabil să asistăm, cât de curând, la reluarea ofensivei strategice aferente impunerii în mentalul colectiv a noțiunii de „ţinutului Secuiesc”, de data aceasta cu aplicare la „Partium regni Hungariae”. Vom asista la inventarea unei cârpe autonomiste, după modelul „steagului” secuiesc, pentru „maghiarii” din Bihor, Satu Mare, şi Sălaj… Poate vom fi părtaşi şi la înregistrarea la OSIM a denumirii de „Partium”. Aşa cum a fost cu înregistrarea de către iredentişti a drepturilor pentru „ţinutul secuiesc”. Vom fi și spectatorii includerii standului Partium la târgurile de turism, după modelul standului turistic „ţinutul secuiesc”, promovat asiduu în vreme ce participarea României la târgurile de profil este tot mai des pusă sub semnul întrebării de către guvernanţi (din presupuse motive financiare). „Calapodul” va fi identic cu cel aplicat promovării „turistice” a ţinutului secuiesc. Se va pleca de la existenţa unui târg local meşteşugăresc şi se va extinde această expunere „ a tradițiilor” la nivel internaţional. Mai ales că, la Oradea, ființează deja „Târgul Mesteşugăresc Partium”.
Pas cu pas, promovarea și forțarea creării celei de a doua enclave va trece prin etapele deja știute: inaugurarea de birouri ale ţinutului Partium la Parlamentul European, strecurarea unei definiţii a ţinutului Partium, ca limite teritoriale, în legea Administraţiei, aşa cum s-a făcut, sub mandatul ministrului Vasile Blaga, cu ţinutul secuiesc, şi editarea unui manual al istoriei Partiumului (după modelul manualului „Istoria secuilor”), oficializat prin apostila dată de Ministerul Educației. O „istorie” în care nu vom mai avea nici măcar statul de iobagi ori slugi, ci vom fi de-a dreptul scoși din istoria milenar…
Şi nu trebuie să ne închipuim că va fi un proces de durată! Lucrurile sunt deja pregătite… Din 2000, la Oradea, fiinţează Universitatea Creştină Partium, care s-a autodefinit ca „prima instituţie de sine stătătoare a învăţământului superior maghiar din România de dupa 1959”, tot de atunci avem, la Satu Mare, „tradiţia” Zilelor Culturale Partium, manifestare căreia trebuie să-i alăturăm „Târgul de carte Partium”, ba chiar şi un târg al locurilor de muncă Partium (amândouă la Oradea)
Cu toate acestea, tot nu vrem să deschidem ochii, să acţionăm. Să cerem autorităților să intervină. Să ne mobilizăm noi, căci este vremea! Deşi este uşor să anticipăm următorii paşi ai maghiarimii revizioniste, nu ne folosim de acest avantaj. Şi, din păcate, aşa cum nu ne-am revoltat împotriva cârpelor secuieşti care flutură deja pe 116 instituţii publice din Harghita, dintre care 52 sunt chiar primării, așa cum nu ne-am strâns să contrapunem manifestațiile noastre de protest mitingurilor autonomiste, așa cum nu ne revoltăm împotriva acțiunilor de timorare a jurnaliștilor care își apără Țara, cel mai recent caz fiind reclamarea de către UDMR a omului de televiziune Radu Banciu la Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii și CNA pentru „retorică antimaghiară jignitoare”, tot aşa nu ne deranjăm nici acum să îl plesnim peste bot pe husarul Hunor pentru ameninţările pe care ni aruncă.
Lasă un răspuns