Cardinalul argentinian Jorge Mario Bergoglio (76 de ani) este primul iezuit care ocupa Sfântul Scaun şi va continua în vest marea operă încununată de succes a predecesorilor săi în est. Un polonez şi un german, Fericitul Ioan Paul II şi papa Benedict XVI au luptat împotriva degradării condiţiei umane în Lagărul moscovit şi a ideologiei, minciunilor ortodoxo-comuniste, marxist-leniniste. Primul papă slav a supravieţuit ca prin minune după un atentat la Roma organizat în vremea Războiului Rece în spatele Cortinei de Fier şi executat de un criminal turco-musulman, iar al doilea a renunţat din cauza vârstei înaintate la funcţie şi este acum primul papă emerit din istorie.
Noul papă este primul care şi-a ales numele Francisc – nomen este omen – în amintirea Fericitului Francisc de Assisi (+1226), care a pus bazele Ordinului Franciscan şi a lui Francisc Xavier (+1552), care a fost, alături de Fericitului Ignatius de Loyola (+1556), unul din cei șapte care au înfiinţat Societatea lui Iisus (SJ). Fericitul Francisc ca şi Dominicus au înfiinţat ordine cu misinea apostolica de readucere pe calea cea dreaptă a ereticilor albigenzi şi au depăşit astfel rânduiala în care manăstirile erau rupte de lume. Ignatius confruntat cu reforma protestantă face un pas mai departe şi renunţă complet la mănăstire, se dedica nemijlocit oamenilor. „Omnia ad maiorem Dei gloria!”
Dacă aceste ordine sunt modelele papei atunci este de aşteptat o confruntare cu ereticii marxişti ai teologiei eliberării, ca acea cu albigenzii din sec. XIII şi cu protestanţii din sec. XVI. Discrepata dintre săraci şi bogaţi din America sec. XX a favorizat crearea unui amalgam teoretic quasi religios şi ateu, marxist în care Biblia (Vechiul Testament) era redescoperita şi Liturghia anunţa Revoluţia Socialistă. Nu-i de mirare că ortodocşii şi protestanţii, mass media lor privesc cu simpatie mişcarea. Alianţa dintre ortodocşi şi protestanţi după eşecul lor de a fi model pentru intraga lume este indispensabilă pentru ambele tabere, iar eşecul refacerii unităţii creştine a creat din nou un impas, o criză mondială pe care papa Francisc o vă depăşii motivând şi mobilizând 1,2 miliarde de catolici din întreaga lume. Evanghelizarea a fost una din primele sale cerinţe.
În această mişcare sudamericana revoluţionară teoria dependenţei periferiei (coloniei) de centru (imperiu) a lui Mihail Manoilescu a jucat la sfârşitul sec. XX un rol important, mai ales în Brazilia. Prăbuşirea Lagărului ortodoxo-comunist nu a dus, cum era firesc şi de aşteptat, şi la descalificarea teologiei eliberării. Vezi biografia catolicilor Fidel Castro şi Hugo Chavez. Dacă ortodocşii şi mai ales moldo-valahii în general şi cei socialişti în special par a avea o înclinaţie firească spre teologia eliberării şi revoluţie (vezi câte Asociaţii, Federaţii de Revoluţionari plătite de la buget există), trebuie să pomenim că Preafericitul Lucian cardinal Mureşan, chiar dacă nu a făcut parte, din cauza vârstei, din cei 115 cardinali ai conclavei, este în continuare o garanţie sigură şi o speranţă a întregii naţiuni de a nu marge pe aceste căi greşite.
Să ne reamintim că vizita Fericitului Ioan Paul II la Bucureşti a deschis calea depăşirii izolării milenare şi intrării în Europa occidentală. Dialogul atât de promiţător în anul 1999, chemarea, mâna întinsă a Romei a rămas, ca de atâtea ori în trecut, încă fără un ecou convingător. Va avea papa Francisc energia de a lupta pe două fronturi, vest şi est? Totul depinde de moldo-valahi. Preşedinţii lor Ceauşescu, Iliescu, Băsescu, Antonescu şi partidul lor ortodox PMR, PCR, FSN, PDSR, PSD, USL au avut şi vor avea tot timpul posibilitatea de a continua dialogul în vederea unirii, conditio sine qua non a aderării de facto, nu numai de jure, la valorile Europei occidentale. Pentru că acquisul comunitar este dreptul roman, codul canonic romano-catolic modernizat, actualizat şi astăzi, tot aşa cum au modernizat Biserică şi Europa Francisc în sec. XIII, Ignatius în sec. XVI, Ioan Paul II în sec. XX. Pe urmele acestuia calcă noul papă Francisc.
Lasă un răspuns