Întotdeauna spiritele discrete şi-au trădat în opera lor, fără voie, frumuseţea naturii proprii. Se poate afirma acelaşi lucru despre pictoriţa de origine venezuelană, Yasmina Moscovici, un artist plastic apreciat, care trăieşte nobil şi tăcut, parcă pe un preludiu de Bach, la marginea Cetăţii Domneşti. La fel de spectaculoasă şi dinamică se întoarce pe simezele Muzeului Municipal Curtea de Argeş, de această dată, într-o formă aproape academică, surprinzînd cu atît de frumos „cioplite” nuduri, într-un limbaj pictural desăvîrşit, care 
atrage spre arta sa ca o magie. Parcă dăruind pînzelor picătura frunţii sale şi frumuseţea energiei descătuşată de tot ceea ce ar fi întîmplător, Yasmina Moscovici nu caută într-o lume de abstracţiuni, ci demonstrează de ce este unică şi irepetabilă pentru noi. Născute dintr-o ştiinţă a sevelor, nudurile vin să se justifice pe ele însele, pictoriţa le smulge din întuneric parcă, le aduce la lumină, ca să ceară ochiului să le presimtă, nu să le măsoare. Astfel ele se înfăţişează ca o poemă coloristică viguroasă pe o traiectorie de zbucium şi reflecţie în oglindă. Structură, metaforă, creştere, tensiune interioară sau gesturi simple plasate ca centru de greutate şi accent pe reprezentare şi spectaculos, nudurile Yasminei Moscovici vor supravieţui timpului, precum „Venus dintre stînci” al lui Velazquez.
După vernisajul de anul trecut, „Cîte visuri, cîte primăveri”, impresionant prin paleta florală de mari dimensiuni şi prin explozia armonioasă a tonurilor, noile lucrări ale Yasminei Moscovici surprind de această dată cu elogiul adus frumuseţii trupului feminin. Nicolae Tonitza spunea că „un nud strînge în centru lumina, ca un mic soare”. Aşadar, nudul, nu ca seducţie şi ispită, ci ca frumuseţe şi graţie în dialogul pictoriţei cu propria interioritate, semnalează constanta intuită de Huxley: forţa irezistibilă a plăcerii pentru artă. Fiind 
proiecţia personantă a unui artist împătimit de armonie, nudurile Yasminei Moscovici nu şochează, nu perturbă cîtuşi de puţin percepţia şi habitudinile ochiului contemporan, pentru că în magma lor stăruie, ca trăsătură fundamentală, o evidentă poetizare a trupului feminin, cu încîntătoarele pendulări de mătase între static şi mişcare, între constructivism anatomic si voluptate.
Nudul ca proiecţie a unei sensibilităţi artistice rostite în sens valoric şi confesional, sens ce aspiră spre emoţie şi contemplare, nudul ca modalitate de expresie în arta contemporană, nudul ca mijloc de comunicare artistică, nudul ca sediu al frumuseţii şi armoniei, nudul ca simbol al vieţii, iată axele care străbat simezele şi care au ceva din nuditatea misterioasă a Universului, din zbuciumul universal al devenirii fiinţei umane. Opera Yasminei Moscovici are un centru de gîndire care filozofează şi poate fi o revelaţie pentru ochi, un centru spre care pictoriţa încercă să atragă atenţia.
Prin pictură Yasmina Moscovici zideşte şi se zideşte, aprofundează şi evidenţiază codurile sublimului pe care luptă să-l crească, să-l ridice şi să se ridice prin substanţa sa luminată şi 
luminoasă. Amintim, pe scurt, Yasmina Moscovici s-a născut în Barquisimeto, Venezuela. A absolvit Facultatea de Filologie în cadrul Universităţii Centrale din Caracas. A studiat Istoria Artelor la Londra (1979) şi Paris (1980). Întoarsă la Caracas pictează sub bagheta a doi prestigioşi maeştri ai artei sud-americane – profesoarele Patrizia Rizzo (Muzeul Tessari-Rizzo) şi Siomara Ochoa. Expune prima oară în capitala Venezuelei, participă la diverse ateliere de pictură, expoziţii colective si individuale. Foarte apreciate, picturile sale sînt parte a unor colecţii de stat şi private din Statele Unite ale Americii, Israel, Elveţia, Franţa, Germania, România etc. Alte lucruri cu teme religioase au fost expuse la „Salonul de Artă Sacră” din Caracas, alături de nume prestigioase ale picturii internaţionale. De cînd s-a stabilit la Curtea de Argeş, palmaresul pictoriţei Yasmina Moscovici s-a îmbogăţit considerabil, reuşind sa organizeze cinci expoziţii – trei personale şi două colective. În înţelegerea literară a picturii, Yasmina Moscovici lucrează în credinţa că lasă ceva în urmă, că inteligenţa şi sensibilitatea sînt una şi aceeaşi forţă a descinderii în frumos, de fapt un mod de a se rosti prin ea de sine însăşi, dăruind artei ultima picătură de sînge pentru a-i smulge făgăduinţa că o va povesti ca pictor lumii, peste veacuri.
Lasă un răspuns