Şarpele și calendarul sacru

După potop oamenii au început să socotească pământul mântuitor (mânt = ţărm?) la fel de sfânt cum era cerul pe care străluceşte soarele care cu puterea razelor sale face să se ridice din adâncuri sevele care hrănesc roadele ca laptele din sânul unei mame. Mai întâi de sub ape s-au ivit înălţimile care au devenit altare de slăvire ale Celui ce îşi arătase lumina şi i-a miluit când i-a scos din mâlul înşelător ca păcatele. (miluire = scoatere din mâl?). Se poate că ZAMOLXIS nu a fost numele unui om ci al Sfintei Doimi de mai înaintea venirii în lume a lui Hristos deoarece Tatăl Ceresc era asemuit luminii căreia i se spunea ZA, iar în nă-MOL creştea grâul din care, cu ajutorul Sfântului Duh de viaţă dătător, se făcea pâinea cea de toate zilele.

La schela Cladovei Acad. Prof. Univ. Dr. Vasile Boroneanţ a descoperit cel mai vechi plug din lume o unealtă care lăsa în urma ei brazde lungi ca nişte plete sau ca şirurile stropilor de ploaie (pl = dâră ?) în care primul popor de ţărani punea sămânţa la mijlocul lunii martie când din pământ ieşeau şerpii care se îngropau din nou ca într-un mormânt în ziua de 14 septembtie după ce se strângea recolta.

De când au început să lucreze pământul oamenii au observat că între drumul soarelui pe bolta cerească şi viaţa şarpelui este o strânsă legătură, iar atunci l-au folosit ca pe un instrument viu de măsurare a temperaturii solului în care încolţeau seminţele şi pentru întocmirea unui calendar sacru al sărbătorilor sau al zilelor de post în perioadele în care rezervele de hrană trebuiau să fie bine chibzuite. Primăvara era sărbătorită reînvierea lumii când presupunem că pe o cruce se legau faţă în faţă doi şerpi vii, cel din dreapta neveninos (NEHU:TEAN?), iar cel din stânga veninos care simbolizau trecerea prin moarte către o nouă viaţă.

O dovadă a posibilei existenţe a unui astfel de ritual care prefigurează răstignirea lui Iisus între tâlhari se află în incinta sacră de la Căscioarele unde pe o coloană sunt figuraţi cei doi şerpi cu mii de ani mai înainte ca Moise să-l fi înălţat în pustiu pe cel de aramă pe care EZECHIA împăratul Iudei la sfărâmat mai tarziu când o dată cu simbolul a îndepărtat de poporul său şi calea mântuirii pe care o prorocea.

Spirala semnul vieţii de după moarte inspirat de comportamentul ca de verigă între cer şi pământ al şarpelui apare figurat de mii de ani neîntrerupt până astăzi pe vasele de lut sau stâlpii caselor ţăranilor români urmaşi ai geţilor.

Pe catapeteazma bisericii Albe din Bucureşti se află cei doi şerpi afrontaţi unul sugerează răsăritul sau viaţa, iar celălalt apusul sau moartea când soarele se întoarce în pântecele maicii Geea ca să poată să se nască din nou în lumea fără început şi sfârşit despre care i-a vorbit Iisus lui Nicodim în evanghelia lui Ioan cap. 3,3. Biserica creştin ortodoxă a păstrat dar le-a dat o nouă semnificaţie sărbătorilor sau perioadelor de post din calendarul sacru al preoţilor geţi stabilit cu ajutorul şarpelui astfel pe 24 iunie când soarele ajunge la apogeul strălucirii sale iar şarpele la al vitalităţii se sărbătoreşte naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, iar pe 25 decembrie venirea pe lume a pruncului Iisus odată cu Crăciunul de altădată când lumina  începe din nou să crească după ce a zăcut trei zile într-un mormânt de întuneric.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*