De ziua Femeii, un partid nițel liberal și extrem de democrat a hotărît să ofere niște cadouri, adică să-și facă un PR ordinar.
Pentru aceasta, o madamă vice-președinte de parlament, lepădată de sutien, în bikini minusculi, verzi și cu diamante Swarowski, a invitat pe divanul ei un deputat chel și, sexos țuguindu-și buzele, i-a glăsuit la ureche: “În sediul unei tipografii de stat, subordonate Cancelariei de stat, al cărei președinte de Consiliu de administrație este profesorul de educație fizică, tot el arhicunoscutul deja de toată republica, Banaruc, la parter activează cu chirie un magazin. Te duci la “Terra” din strada Vlaicu și-i spui șefuțului că am nevoie urgent de patru (!) computere să le ofer donație de ziua Femeii unor copii nevoiași. Dacă nu acceptă îl telefonezi imediat la acest număr pe Banaruc. Îi spui că e ordin de la Primul. Că nu e frumos să refuze o doamnă! Care mai e vice-președinte de partid aflat la guvernare și vice-președinte de parlament, să-i mai spui…”
– Dar o scrisoare oficială îmi dați?- naiv, a întrebat deputatul de pe divan.
– Taci!-l-a apostrofat bikineasa, că noi nu suntem comuniști, să lăsăm urme… Și s-a fost dus deputatul fluierînd și cu mîinile în buzunare la firma ochită de Putere.
Și firma a fost nevoită să ofere cu titlu de donație doar… patru (!) computere unui partid nițel liberal și extrem de democrat, pe care cu mare tam-tam reprezentanta acestuia, lepădată de sutien, în bikini minusculi, verzi și cu diamante Swarowski, le-a înmînat la 8 martie din partea partidului, evident, celor năpăstuiți!
Sincere felicitări, voluptoasă vice-președinte! Uite un așa prim-ministru nouă ne lipsește de mult!
Oare în așa conducător de guvern, ca-ntr-o Europă, cine nu s-ar… integra?
Lasă un răspuns