Nici măcar când francezii ne-au ironizat cu glume de televiziune la limita șovinismului, nu ne-am isterizat atât de rău… Nici în clipa în care am fost etichetaţi cu toţii drept ţigani nu ne-am aprins atât de rău încât să decidem să le boicotăm produsele. Nici lor, nici italienilor, nici englezilor… Pentru că „entuziasmul” boicotului ne cuprinde doar când ne este insuflat, prin manipulări şi tertipuri de presă, dinspre liderii politici.
Şi atunci, de ce am crede că astăzi ar fi altfel? De ce am pica în plasa iniţiativelor „civice” de a boicota produsele germane doar pentru că mahalaua noastră politică a picat examenul Schengen? Aidoma şcolii bulversate de măsurile aceloraşi politicieni, guvernanţii noştri se răzbună pe „profesori” pentru eşecul propriei lor imposturi.
Nu am auzit, aşadar, când Franţa ori Italia se întreceau cu glume şi afronturi fără perdea la adresa românilor, de iniţiative care să cheme, nu neapărat la măsuri radicale precum boicotul produselor străine, ci măcar la luări de poziţie coordonate de un USL care, aflat la acea vreme în opoziţie, era mult mai îndreptăţit să facă acest lucru. Şi nu mizerabila manipulare de azi în care, pentru a-şi ascunde imcompetenţa diplomatică, puterea se foloseşte de morsele de presă, dar şi de vocile politice de serviciu…
Nu am auzit vociferări când într-o bilbliotecă din Italia fondul de carte românească a fost „greşit” etichetat cu doi de „r”… Nu am protestat când „afară” erau organizate manifestări „culturale” menite a deforma pînă la mutilare istoria noastră naţională. Nu am auzit o chemare la boicotarea mărfurile din Ungaria, care intră masiv în ţară mai ales ca materii prime, ca urmare a mojiciilor venite dinspre Budapesta.
Astăzi, însă, suntem uşor-uşor îndreptaţi spre o asemenea atitudine. O chemare spre boicotarea produselor nemţeşti pentru îndrăzneala oficialilor germani de a fi spus lucrurilor pe nume.
Guvernanţii se folosesc de manipulatorii media apropiaţi puterii, dar şi de feluriţi pioni politici, pentru a nu fi asociaţi în mod direct cu această instigare, pentru a impune o atitudine anti-europeană. Iar dacă în cazul jurnaliştilor asistăm la o manipulare „fină”, în cazul influenţei politice directe, lucrurile transpiră în mizeria lor. Pentru că, în clipa în care Mircea Diaconu, vicepreşedinte PNL, a început să vorbească (şi nu ca actor!) despre boicotarea produselor germane, lucrurile erau deja suspecte. Dar în clipa în care acesta a început să tune într-o ofensivă făţiş anti-europeană, după ce preşedintele de formaţiune, dar şi un ministru liberal, tocmai se „produseseră” într-o asemenea ipostază, faptele devin îngrijorătoare.
Într-adevăr, într-o altă conjunctură economică, boicotarea anumitor produse străine s-ar putea dovedi un fel de măsură protecţonistă faţă de produsele autohtone. Mai ales când guvernanţii nu fac nimic pentru a proteja şi stimula producţia internă. Dar, avem oare astăzi posibilitatea reală de-a face acest lucru? Mai avem produse româneşti pentru a suplini mărfurile boicotate? În mod evident, nu! Şi atunci, dacă boicotăm produsele unei ţări, nu facem oare jocurile altor grupuri de interese pentru a stimula vânzările asociate altor sfere de interese? Asta pentru a nu vorbi de adevăratul tăiş al unui eventual boicot îndreptat împotriva produselor importate din Germania? Dacă şi nemţii ne boicotează exportul de maşini? Şi dacă se aliază întreaga Europă la votul de blam al lor? Ce facem atunci?
În realitate, dacă nu am fi ipocriţi, ar trebui să recunoaştem că Germania chiar ne-a făcut un serviciu. Şi nu vorbim doar de şansa de a fi amânat izbitura economică pe care o vom suferi când, într-un parcurs firesc al fericirii de a fi intrat în Schengen, va trebui să continuăm „parcursul” şi să ne asumăm şi intrarea în zona euro. Poate ar trebui să ne gândim la realitatea faptului că dacă astăzi nu suntem în situaţia Greciei este şi datorită faptului că marea criza nu ne-a găsit în zona euro. Dar avem curajul să recunoaştem acest lucru înainte de a da cu noroi?
Apoi, „tehnic”, chiar trebuie să mulţumim Germaniei, căci, dacă nu am fi avut mesajul de boicot al acesteia, şi am fi cerut votul de intrare în Schengen, respingerea, pentru că se prefigura un vot multiplu de blam, ar fi însemnat acum, reluarea negocierile aproape de la zero. Sau poate că tocmai acest lucru a deranjat puterea?! Faptul că nu a avut pretextul respingerii României pentru a avea posibilitatea să-şi oficializeze atitudinea vădit tot mai anti-europeană şi mai suspect de apropiată vechilor blocuri economice (şi, mai grav, „ideologice”).
De aceea, este ridicol ca tot noi să facem pe supăraţii. Ne plângem că am cheltuit enorm pentru securizarea graniţelor, dar nu ne uităm „înăuntru”! Nu ne întrebăm: cum arătăm noi oare ca pretedendenţi la spaţiul european când până și gardurile pușcăriilor sunt încălecate de hoţi pentru a fura chistoacele de la magazinul penitenciarului?
Noi suntem însă pregătiţi… Să ne răţoim, să ne zburlim să aruncăm vorbe tâmpe din vârful protezei de miliţian a ministrului de interne…
Lasă un răspuns