De primăvară
Să-ți crească aripi noi de primăvară,
Să vii precum un fluture în zbor,
Să mi-te-așezi pe gene, să mă doară
Sărutul tău de purpură și dor…!
Să-ți crească muguri noi de primăvară,
Să mă cuprinzi cu creanga ta vis,
Să mă atingi cu frunza ta ușoară,
Lăstar să-mi fii și floare de cais…!
Să-ți crească seve noi de primăvară
Să mă topești în tine, să mă strângi,
Să mă cufunzi în lacrima de seară
Și-n roua dimineții să mă plângi…!
Decalog pentru iubita mea
Prima poruncă, rugă sau blestem
Din decalog – osândă și povață
La dragoste sau moarte, cum mă tem:
Să nu ai alți iubiți în nici o viață…!
A doua: să nu semeni nimănui,
Să nu imiți, să nu te schimbi la chip,
Să fii tu însăți prin ce faci și spui,
Să nu te-nchini la idoli de nisip…!
A treia: numele dumnezeiesc
Al dragostei care ne leagă-n veci
Să nu-l iei în deșert și-n râs lumesc
Când în plăceri exuberezi, petreci…!
A patra: să nu uiți și să cinstești
Oriunde-ai fi, aievea sau în vis,
Ziua dintâi din care mă iubești
Și-n legământ pe veci mi te-ai promis…!
A cincea: tatălui ceresc să-i ceri
Pe tatăl tău și mama ta mereu
Să îi iubești, să nu le ceri averi,
Și cât sunt vii să îi ajuți la greu!
A șasea: să nu ucizi nimic ce-i viu
Sau viață poate hărăzi și rost,
Nici amintirile de mai târziu,
Nici suferințele ce vor fi fost…
A șaptea: fiind a mea de-a pururi,
Neprihănită cum te știu rămâi,
Nu-ți vinde trupul pentru bunuri,
Și nici cu piatra nu da cea dintâi!
A opta: nu râvni la ce nu ai
Și nu fura să ai, prin viclenii
Nu dobândi vreun fruct oprit din rai,
Te va ucide, te vei otrăvi…!
A noua: să înfierezi minciuna,
Să nu spui vorbe goale în răspăr,
Să nu pârăști și-ntotdeauna
Mărturisește purul adevăr!
A zecea, cea din urmă-n decalog,
E cea dintâi osândă și povață:
Să mă iubești cât poți de mult, te rog,
Pe mine doar, în fiecare viață…!
E primăvară iar
E primăvară iar și mor
De flori, de muguri și lăstari
Când tandre și în legea lor
Fac nuntă păsările iar;
Când tandri și isterici pești
Se-mperechează în străfund
De ascunzișuri pitorești
Din nupțialul tainic prund;
Când tandre și cu frică vin
Timide ciute la sărut
De dragoste sau moarte-n chin
Lângă izvorul nebăut;
Când tandri și temuți mistreți
Noi teritorii verzi deschid
În asfințit și dimineți
Și-n colți rivalii și-i ucid;
Când tandri fluturi efemeri
Într-un delir suav, vernal,
O clipă se iubesc și pier
După fatalul ritual;
Când tandre limbi de reci dragoni
Și șerpi cu moarte-n vârf de colți
Își dau sfârșitu-n feromoni
Ai dulcei disperate morți,
E primăvară și-n delir
De clorofilă-nnebunesc,
De verde crud și nu mă mir
Că uit din nou să-mbătrânesc…
Mai bătrân ca tine, mamă
Mai bătrân ca amintirea
Și-ajungând să-ți fiu de-o seamă,
Ție, tânără cu firea,
Îți sunt, parcă, tată, mamă!
Ești mai tânără ca mine,
Pe perete ești mireasă,
Trece vremea care vine
Și ca plumbul mă apasă.
În a pozelor icoană
Cum erai odinioară
Mamă cu copii, vădană,
Aveai chipul de fecioară.
Din a morții veșnicie
Vremea vine, se destramă,
Sunt bătrân – o umbră vie,
Mai bătrân ca tine, mamă.
Mai sărman decât sărmanii
De când te-am știut și știu
Cât de grei ne-au fost toți anii,
Îți sunt, sigur, mamă, fiu…
Cel ce-a dus spre groapa-ți crucea
Și în lume crucea-și poartă:
Umbra mamei ce își duce-a
Umbrei plumb pe trista soartă…
Teamă n-ai a te mai teme
Tu, pe veci cea adormită
Și mai tânără de-o vreme,
Încă ești neliniștită
De-a mea grijă măcinată
Și de-a morții mele teamă,
Mai înfrânt ca niciodată,
Mai bătrân ca tine, mamă.!
Primăvara care vine
Primăvara care vine,
Vine tristă ca un zvon
De eșecuri și suspine
Peste inimi de beton…
Ca o peșteră de smoală
Sub al ploilor acid
Lumea curge-n goluri goală,
Spartă-n cioburi de lichid.
Ca o umbră peste voalul
Umbrelor de cositor,
Cerul negru sparge malul
Doliului potopitor…
Ca o negură vâscoasă
Supurează-n răni de lut
A pământului carcasă
Sub al morții ud sărut…
Ca-ntr-o nesfârșită groapă
Fără margini și tavan
Lumea bântuie sub pleoapă
De ochi mort, bacovian.
Primăvara care vine,
Vine tristă ca un zvon
De eșecuri și suspine
Peste inimi de beton…
Tu ești minunea mea
Ești o minune ce durează vreme de-o minune
Precum un zbor de aripi spre scurta veșnicie,
Precum un înger de lumină ce în beznă-și spune
Eternul crez de-o clipă oprită-n locu-i pe vecie…
Ești o minune ce durează vreme de-o minune
Precum un rai în flăcări de iad, mistuitoare,
Precum o șoaptă ce-și ucide-n rugăciune
Eterna-i tânguire de o clipă trecătoare…
Ești o minune ce durează vreme de-o minune
Precum un val de spumă în a mării spumă,
Precum un anotimp ce-n veșnica genune
Eterna-i clipă de o clipă și-o consumă…
Ești o minune ce durează vreme de-o minune
Precum un vis albastru în zbucium de coșmar,
Precum un cristalin fior pe-ale iubirii strune
Eternu-i dor de veșnicie durând o clipă doar…
Ești o minune ce durează vreme de-o minune
Precum o oază vie într-un deșert de moarte,
Precum o stea ce-abia se naște și apune…
Tu ești minunea mea! O clipă ne desparte…
Lasă un răspuns