Tu ești minunea mea – grupaj liric dedicat Zilei Femeii

De primăvară

 Să-ți crească aripi noi de primăvară,
Să vii  precum un fluture în zbor,
Să mi-te-așezi pe gene, să mă doară
Sărutul tău de purpură și dor…!

 

Să-ți crească muguri noi de primăvară,

Să mă cuprinzi cu creanga ta vis,

Să mă atingi cu frunza ta ușoară,

Lăstar să-mi fii și floare de cais…!

 

Să-ți crească seve noi de primăvară                      

Să mă topești în tine, să mă strângi,

Să mă cufunzi în lacrima de seară
Și-n roua dimineții să mă plângi…!

 

 

Decalog pentru iubita mea

 

Prima poruncă, rugă sau blestem

Din decalog – osândă și povață

La dragoste sau moarte, cum mă tem:

Să nu ai alți iubiți în nici o viață…!

 

A doua: să nu semeni nimănui,

Să nu imiți, să nu te schimbi la chip,

Să fii tu însăți prin ce faci și spui,

Să nu te-nchini la idoli de nisip…!

 

A treia: numele dumnezeiesc

Al dragostei care ne leagă-n veci

Să nu-l iei în deșert și-n râs lumesc

Când în plăceri exuberezi, petreci…!

 

A patra: să nu uiți și să cinstești

Oriunde-ai fi, aievea sau în vis, 

Ziua dintâi din care mă iubești

Și-n legământ pe veci mi te-ai promis…!

 

A cincea: tatălui ceresc să-i ceri

Pe tatăl tău și  mama ta mereu

Să îi iubești, să nu le ceri averi,

Și cât sunt vii să îi ajuți la greu!

 

A șasea: să nu ucizi nimic ce-i viu

Sau viață poate hărăzi și rost,

Nici amintirile de mai târziu,

Nici suferințele ce vor fi fost… 

 

A șaptea: fiind a mea de-a pururi,

Neprihănită cum te știu rămâi,

Nu-ți vinde trupul pentru bunuri,

Și nici cu piatra nu da cea dintâi!

 

A opta: nu râvni la ce nu ai

Și nu fura să ai, prin viclenii

Nu dobândi vreun fruct oprit din rai,

Te va ucide, te vei otrăvi…!

 

A noua: să înfierezi minciuna,

Să nu spui vorbe goale în răspăr,

Să nu pârăști și-ntotdeauna

Mărturisește purul adevăr!

 

A zecea, cea din urmă-n decalog,

E cea dintâi osândă și povață:

Să mă iubești cât poți de mult, te rog,

Pe mine doar, în fiecare viață…!

 

 

E primăvară iar

 

E primăvară iar și mor

De flori, de muguri și lăstari

Când tandre și în legea lor

Fac nuntă păsările iar;    

 

Când tandri și isterici pești

Se-mperechează în străfund

De ascunzișuri pitorești

Din nupțialul tainic prund;

 

Când tandre și cu frică vin

Timide ciute la sărut

De dragoste sau moarte-n chin

Lângă izvorul nebăut;

 

Când tandri și temuți mistreți

Noi teritorii verzi deschid 

În asfințit și dimineți

Și-n colți rivalii și-i ucid;

 

Când tandri fluturi efemeri 

Într-un delir suav, vernal,

O clipă se iubesc și pier  

După fatalul ritual;

 

Când tandre limbi de reci dragoni

Și șerpi cu moarte-n vârf de colți

Își dau sfârșitu-n feromoni

Ai dulcei disperate morți,

 

E primăvară și-n delir

De clorofilă-nnebunesc,

De verde crud și nu mă mir

Că uit din nou să-mbătrânesc…

 

Mai bătrân ca tine, mamă

Mai bătrân ca amintirea
Și-ajungând să-ți fiu de-o seamă,
Ție, tânără cu firea,
Îți sunt, parcă, tată, mamă!

Ești mai tânără ca mine,
Pe perete ești mireasă,
Trece vremea care vine
Și ca plumbul mă apasă.

În a pozelor icoană
Cum erai odinioară
Mamă cu copii, vădană,
Aveai chipul de fecioară.

Din a morții veșnicie
Vremea vine, se destramă,
Sunt bătrân – o umbră vie,
Mai bătrân ca tine, mamă.

Mai sărman decât sărmanii
De când te-am știut și știu
Cât de grei ne-au fost toți anii,
Îți sunt, sigur, mamă, fiu…

Cel ce-a dus spre groapa-ți crucea
Și în lume crucea-și poartă:
Umbra mamei ce își duce-a
Umbrei plumb pe trista soartă…

Teamă n-ai a te mai teme
Tu, pe veci cea adormită
Și mai tânără de-o vreme,
Încă ești neliniștită

De-a mea grijă măcinată
Și de-a morții mele teamă,
Mai înfrânt ca niciodată,
Mai bătrân ca tine, mamă.!

Primăvara care vine

 

Primăvara care vine,

Vine tristă ca un zvon

De eșecuri și suspine

Peste inimi de beton…

 

Ca o peșteră de smoală

Sub al ploilor acid

Lumea curge-n goluri goală,

Spartă-n cioburi de lichid.

 

Ca o umbră peste voalul

Umbrelor de cositor,

Cerul negru sparge malul 

Doliului potopitor…

 

Ca o negură vâscoasă

Supurează-n răni de lut  

A pământului carcasă

Sub al morții ud sărut… 

 

Ca-ntr-o nesfârșită groapă

Fără margini și tavan

Lumea bântuie sub pleoapă

De ochi mort, bacovian.

 

Primăvara care vine,

Vine tristă ca un zvon

De eșecuri și suspine

Peste inimi de beton…

 

 Tu ești minunea mea

 

Ești o minune ce durează vreme de-o minune
Precum un zbor de aripi spre scurta veșnicie,
Precum un înger de lumină ce în beznă-și spune
Eternul crez de-o clipă oprită-n locu-i pe vecie…

 

  Ești o minune ce durează vreme de-o minune

  Precum un rai în flăcări de iad, mistuitoare,  

  Precum o șoaptă ce-și ucide-n rugăciune

  Eterna-i tânguire de o clipă trecătoare…

 

  Ești o minune ce durează vreme de-o minune

  Precum un val de spumă în a mării spumă,

  Precum un anotimp ce-n veșnica genune

  Eterna-i clipă de o clipă și-o consumă…

 

  Ești o minune ce durează vreme de-o minune

  Precum un vis albastru în zbucium de coșmar,

  Precum un cristalin fior pe-ale iubirii strune

  Eternu-i dor de veșnicie durând o clipă doar…

 

  Ești o minune ce durează vreme de-o minune

  Precum o oază vie într-un deșert de moarte,

  Precum o stea ce-abia se naște și apune… 

  Tu ești minunea mea! O clipă ne desparte…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*