Chiar dacă a făcut pe „cocoşul” în chestiunea Schengen, răţoindu-se la partenerii europeni, dar mai ales la Germania, principalul contributor (inclusiv la nivelul fondurilor europene pentru a căror absorţie guvernanţii motivează graba regionalizării României), diplomaţia noastră a lăsat creasta într-o parte când la Bucureşti a venit emisarul găinii ungureşti.
Nu s-a suflat nimic despre discuţiile dintre ministrul nostru de externe şi omologul ungar, nu a răsuflat nici o şoaptă din dezbaterile deloc întâmplător programate de Budapesta chiar în care s-au împlinit zece de ani de la semnarea „Declaraţiei privind cooperarea şi parteneriatul strategic româno-ungar”, în fapt, un act de supunere a guvernanţilor de atunci faţă de pretenţiile Budapestei, sluj diplomatic care continuă şi astăzi.
Gura păcătosului de serviciu a slobozit însă, din prostie, exact ceea ce nu s-a spus oficial. Budapesta ne-a mai dat o dată cu capul de pământ! Căci, în momentul în care şeful Camerei Deputaţilor a ieşit la rampă să vorbească despre steagul secuiesc, subliniind că el nu se simte deranjat de arborarea acestuia, a devenit clar că „dezbaterile” se îndreaptă în direcţia dorită de Budapesta.
Şi nu au trecut 24 de ore de la remarca lui Valeriu Ștefan Zgonea că Parlamentul României s-a şi dat în stambă. Iar în vreme ce asociaţiile şi fundaţiile româneşti au nevoie de fel şi fel de avize şi sunt puse să aştepte în cazul în care vor să organizeze în fosta Casă a Poporului, devenită un adevărat Palat al Parlamentarilor, foruri de dezbatere cu teme de interes naţional, inclusiv în ceea ce priveşte revizuirea Constituţiei, forul „aleșilor” din mastodontul parlamentar a îngenuncheat, cât o fi el de mare şi bleg, în faţa Budapesei.
În nici 24 de ore, pe ordinea zi a fost înscrisă o dezbatere privind „Arborarea steagului secuiesc. Drept la identitate sau abuz?”, parlamentul punând pe tavă maghiarimii politice și celei budapestene sămânţa otrăvită a cârpei secuieşti. Astfel, deşi nici măcar nu ar fi trebuit să se ajungă la organizarea unei dezbateri despre acest „simbol” inventat, forul aleșilor a ridicat maghiarimii mingea la fileu, prin inventarea unei dezbateri atât de pompoase chiar sub patronajul Parlamentului României (sub eticheta „Clubului Parlamentarilor”), problema arborării steagului secuiesc devenind practic o temă oficială. Adică, exact ceea ce şi-a dorit „secuimea”.
Iar pasul este cu adevărat uriaş, ieşind din cadenţa „paşilor mărunţi”! Pentru că, dacă până acum se apela la organizaţii „culturale”, (ong-uri pe care oricum le stiam finanţate de Budapesta), pentru a se încălzi treptat subiectul, prin dezbateri din ce în ce mai dese şi din ce în ce mai puţin mascate de perdele de fum, până la obişnuirea societăţii româneşti cu „revendicările, după care urma, în contextul de indiferenţă generală, implementarea provocărilor în acte oficiale, acum lucurile au mers pe o linie mult mai directă.
Asistăm, dară, la o desprinde de strategia paşilor mărunţi de până mai ieri. O ieşire din tactica care a asigurat impunerea plăcuţelor bilingve (iar liderii UDMR ne rând acum în nas: „Aţi spus că nu le vom avea niciodată; acum le avem!”), dar şi a altor zeci de alte obrăznicii, pretenţii, revendicări (strecurate în mentalul colectiv, iar de acolo, sub pretextul acceptării lor de către societatea românească, aduse în spaţiul legislativ). Şi nu trebuie să amintim decât oficializarea sintagmei de „ţinut secuiesc” printr-un act al guvernului avansat de ministrul de atunci al Administraţiei, Vasile Blaga.
Or, astăzi pare că am uitat acele „compromisuri”… Poate de aceea, suntem condamnaţi să asistăm şi la compromisul actualei guvernări, compromis care face parte şi organizarea „dezbaterii” de la Parlamentul României. Acolo unde se vrea înfiinţarea unei camere a regiunilor. Și ce pretext mai bun decât, iată, „dezbaterea” unor chestiuni de interes regional.
Co-organizator al acestei manifestări a fost asociaţia… Facias, aceea care, mai ieri, instiga la cenzurarea şi chiar închiderea unor ziare, platforme şi site-uri mult prea româneşti, patriotice şi naţionaliste, cerând în sevrajul ei de ură anti-românească mai multor instituţii din România (Consiliul Naţional al Audio-Vizualului, Centrului pentru Monitorizarea şi Combaterea Anti-Semitismului, Parlamentului, acolo unde astăzi este găzduită cu elucubrațiile sale!, Procurorului General, dar şi Poliţiei) să pună lacătul pe aceste site-uri. Astăzi, această structură anti-naţională pregăteşte la rându-i terenul care să asigure arborarea cârpi secuieşti, inclusiv în faţa Parlamentului României.
Într-un asemenea context, ministrul nostru de externe, acest rictus carcalăţean, spune tâmp că, în sfârşit, s-a realizat reconclierea româno-ungară. O reconciliere în care, în Ungaria, slujbele din bisericile catolice se încheie cu imnul secuiesc, la intrarea în localităţi numele acestora sunt scrise şi cu semne runice secuieşti, iar în tot mai multe localităti apar monumente cu Ungaria „mare”, punctele turistice abundă în hărţi cu „Ungaria mare”, iar la instalarea guvernanților, inclusiv a actualului preşedinte al Ungariei, se intonează imnul secuiesc.
… O reconciliere în care, în România, după tăbliţe bilingve, monumente închinate criminalilor de război maghiari, schimbarea numelor străzilor, oficializarea pe șest a noţiunii de ţinut secuiesc, asistăm acum şi la atârnarea cârpei secuieşti în tot mai multe localităţi.
Lasă un răspuns