Spre aducere aminte: Preasfinţitul Părinte Episcop Dr. Ioan Mihălţan (1926 – 2008)

Pe 17 martie anul 2013, se împlinesc cinci ani de când ne facem părtaşi la naşterea în viaţa cea veşnică a Împărăţiei Cerurilor a unui mare cunoscător şi mărturisitor al istoriei bimilenare româneşti, totodată şi apologet al dreptei credinţe creştine – Episcopul Ioan Mihălţan al Oradiei, Bihorului şi Sălajului,  după ce şi-a purtat cu toată demnitatea şi încrederea în Dumnezeu crucea vieţii şi a suferinţei, vreme de mai mulţi ani!… De aceea, pentru noi, din acest moment vom comemora totdeauna, acest eveniment închinat blândului logofăt spiritual al Oradiei sfârşitului de secol XX şi început de secol XXI – care a păstorit aceste meleaguri „de la brazda de NV a ţării” între anii 1990 – 1992, ca arhiereu vicar şi între anii 1992 – 2007, ca episcop eparhiot!…

Drept urmare, în iureşul zilei şi în vârtejul timpului mi-am adus aminte, pentru câteva momente, de Preasfinţitul Părintele nostru Episcop Ioan a cărui plecare o regretăm foarte mult şi astăzi!… De ce acest lucru, pentru că îi regretăm calităţile sale, personalitatea sa remarcabilă, abilităţile sale foarte competente în disciplina teologică şi în cea pastoral – misionară, pe care ni le-a cultivat şi nouă în orice prilej cu atâta dăruire şi abnegaţie!… El este şi va rămâne în continuare, în conştiinţa discipolilor, profilul teologului şi a omului de cultură cu deschidere spre universal, spre consistenţă şi acrivie ştiinţifică, transmisă nouă cu foarte multă acuitate şi exactitate!… Cu vaste şi avizate cunoştinţe în cele mai diverse discipline culturale, istorice şi teologice, Părintele Episcop Ioan inspira tuturor foarte multă seriozitate, sinceritate, mult discernământ şi foarte multă blândeţe, nobleţe şi cuminţenie sufletească!… Tocmai din această cauză era foarte apreciat, foarte admirat şi probabil, şi invidiat!… El, Arhipăstorul, a fost întotdeauna, consecvent probităţii sale intelectuale, morale şi sufleteşti!… De aceea, a fost mult iubit de tinerii elevi-seminarişti, studenţi-teologi, preoţi şi călugări, ajutându-i pe foarte mulţi dintre ei prin recomandările şi sfaturile pe care le-a dat fiecăruia în parte, ori de câte ori a fost solicitat!…

Colaborator apropiat şi sfetnic luminat al multor personalităţi culturale, profesori şi ierarhi, îndrumător a multor studenţi şi doctoranzi, păstor duhovnicesc a atâtor generaţii de preoţi şi călugări, membru a foarte multe organisme academice de specialitate din ţară, am observat cum, la înmormântarea sa l-au plâns şi regretat cu toţii, fiind conştienţi de marea pierdere ce li s-a pricinuit!… A fost o prohodire a unui distins ierarh şi slujitor al Bisericii la care am participat, şi care m-a impresionat profund datorită atmosferei de reculegere, decenţei şi sobrietăţii în care s-a desfăşurat, şi la care au participat mulţi ierarhi ai bisericii noastre, foşti studenţi ai prea sfinţiei sale, precum şi foarte mulţi preoţi şi călugări!…

Personalitatea prea sfinţiei sale s-a conturat şi s-a identificat prin câteva trăsături şi calităţi distincte: – şi anume, în primul rând prin maturitatea şi bogata experienţă sau înţelepciune pastorală şi duhovnicească, prin ataşamentul faţă de valorile spirituale, perene ale poporului nostru, prin felul său de a fi foarte firesc şi mai puţin sofisticat sau complicat; după aceea prin tenacitatea şi perseverenţa, prin dispoziţia pe care o avea spre intensificarea eforturilor în vederea rezolvării unei probleme, atunci când situaţia o cere;  prin cultura teologică şi nu numai cu care sunteţi înzestraţi datorită muncii şi tenacităţii Preasfinţiei sale – deoarece a fost un autodidact înnăscut şi foarte consecvent cu el însuşi de-a lungul întregii sale vieţi; prin luciditatea şi spiritul critic însoţit de foarte multă înţelegere şi condescendenţă; pe urmă prin  spiritul de disciplină, în primul rând cu propria lui persoană, revelat cu fiecare slujire ori cu fiecare predică sau cuvântare, susţinute într-un mod foarte concis, coerent dar şi consistent în diferite împrejurări sau cu diferite ocazii!… De asemenea, mai avea şi calitatea de a fi un om de o sinceritate, discreţie şi modestie ieşite din comun care îţi inspiră foarte multă încredere, confort sufletesc şi dragoste faţă de valorile eterne ale spiritualităţii noastre romăneşti şi ortodoxe!…

 Cugetând la activitatea Preasfinţiei sale, care este foarte bine conturată şi cât se poate de autentică şi de firească, mă gândesc la darul omului providenţial cu care l-a înzestrat Creatorul şi Stăpânul nostru al tuturor – Domnul Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos – pe care prea sfinţia sa l-a cinstit şi l-a slujit cu toată sinceritatea, dragostea şi abnegaţia!…

M-aş bucura să ştiu, că atât contemporanii cât şi posteritatea îi vor acorda, totdeauna, cinstea, recunoştinţa şi preţuirea cuvenită pentru tot ce a făcut, pentru ceea ce a fost şi însemnat (sau ar trebui să însemne) în conştiinţa şi în memoria noastră colectivă, care, mă rog lui Dumnezeu să nu fie alterată şi o spun aceasta cu mare înfrigurare fiindcă, din păcate, noi cam avem „darul” acesta de a ne uita foarte repede binefăcătorii şi înaintaşii noştri, dar încerc totuşi, să–mi fac un act de încurajare şi de optimism şi să cred că ori de câte ori va fi pomenit numele său va fi pronunţat cu veneraţie şi respect pentru tot binele pe care l-a făcut atâtor oameni şi care fapte sunt consemnate de către Mântuitorul nostru Iisus Hristos – Arhiereul Cel Veşnic în Împărăţia Sa cea cerească şi veşnică de care, ne rugăm Lui, să aibă parte!…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*