Obligaţia şi promisiunea

Promisiunea, ca act în cuvânt al fiecărei persoane, apare, a priori, înaintea experienţei, înaintea obligaţiei. Promisiunea: este… Obligaţia: trebuie… Obligaţia reprezintă:

1. Îndemnul  persoanei tale de a face un lucru şi de a avea în minte şi voinţă înfăptuirea  necontenită a unui anumit fapt, din respect, din datorie ori din simpatie;
2. În contextul relaţie fără obligaţii – nu i se poate alătura în cea mai mare măsură promiscuităţii, datorită consensului ambelor părţi din pricina unor circumstanţe. Reacţia pozitivă a acestui tip de relaţie este aceea că fiecare parte este liberă, în cazul în care sunt excluse căsnicia şi familia.
3. Referire la  fapt social – astfel îmi este dat şi trebuie să fac, pentru că este înaintea naturii mele şi aşa fac şi ceilalţi: ca pieton am obligaţia de a trece numai pe culoarea verde; am datoria de a-mi îndeplini calitatea de student sau de lucrător al unei companii sau firme respectand programul şi cerințele în conformitate cu legea, în urma încheierii unui contract, asumându-mi riscul atunci când apar deficite cauzate de mine  sau atunci când, pertru buna organizare, promisiunea este complemantară obligaţiei. Metodologic vorbind promisiunea garanteaza obligaţia.

Atunci când promiţi cuiva un anumit dar, respectiv un ajutor, o întâlnire, obligaţia ta va fi aceea de a te ţine de promisiune, mai ales în cazul în care doreşti să dobândeşti şi să-ţi păstrezi încrederea si simpatia din partea acelui cineva.

Fiecare individ e perceput ca un proscris atunci când a ştirbit bunul simţ sau a greşit, prins cu ocaua mică. Pentru a se arăta mai bun decât reputaţia sa, în cazul unei faime proaste, nenorocitul îşi corectează insuccesul luând o promisiune la considerentul de obligaţie primă faţa de el insuşi. Când promiţi, eşti obligat ca și obligat, pentru că apare regula moralităţii. Eşti obligat cu tine însuți, însă neobligat de persoana in cauză, căci obligaţia ţine de tine, fiindcă este promisiunea ta.

Orânduiala de zi cu zi îşi are o explicaţie teleologică (un tellos)  –  un scop. Îţi doreşti să îţi vizitezi prietenii din teama singuratăţii, din dorinţa socializării, din dorinţa menţinerii legăturii cu ei, de dragul de a avea prieteni şi de a fi plăcut. Din dorinţa de a te scuti de dureri de cap, din dorinţa de a primi atenţie, de a primi căldură și îţi iei gândul de la monotonie, portofelul, ceasul, cheile şi te îndrepţi spre ei… Te întreb: eşti convins că vei avea parte de lucrurile la care aspiri? De cele pe care crezi că le vei găsi în compania prietenilor tăi?…Vei răspund ”Da, pentru că sunt un mijloc eficient de a obţine liniştea şi deconectarea de griji sau plictis”!

Chiar şi în cazul în care nu îi vei găsi acasă, explicaţia va fi aceeaşi. Vei spune: vom vorbi prin telefon. Ne vom vedea în alte circumstanţe, acolo unde au ajuns, într-un pub, pe o terasă, într-un parc…

Dar, oare, eşti convins că faci parte din priorităţile lor, fie cunoştinţe, fie prieteni? Chiar şi atunci când ai nevoie de aceste lucruri? Eşti convins că vor răspunde ”haide”, chemării tale, dat fiind că data trecută, când prietenii te- au chemat la meci sau fil film nu ai mai ajuns răspunzând provocării unei nopţi amoroase cu cineva?
Vei spera: ”vor uita, îmi sunt prieteni!… Şi ei cunosc…

Cu siguranţă cunosc şi ei, doar că intrevenţia dezamăgirii este inevitabilă în acest caz. Pentru că nu ai fost obligat, dar a fost promisiunea şi obligaţia ta de a fi cu ei în seara meciului sau filmului.

Aceste promisiuni ţin de metoda şi regula atât a  prieteniilor cât şi a cunoştintelor (în cazul în care te simţi cu musca pe căciulă cu ceva, sau atunci când nu-ţi doreşti ca aceea cunoştinţă să te treacă în lista neagră, pentru a te simţi mai degrabă ”Cordon bleu – Persona grata” decât ”Persona non grata”..)!  Deşi cunoştinţele nu pot fi cântărite la aceeaşi nivel cu prietenii, cuvântul şi respectul trebuie să fie acelaşi, aşa cum nu trebuie să ne punem întrebarea:  ”De ce femeile primesc acelaşi salariu cu cel al bărbaţilor?” (în cazul prestării aceleiaşi activităţi şi in aceeaşi masură). Şi totuşi, în fiecare punct există legea avantajului în cazul fair-play-ului, în funcţie de natura firii, de natura responsabilităţii, întrucât gravitatea unei greşelii va fi ameliorată prin prevenire, prin absorbţie, într-un cuvânt prin comunicare, atunci când eşti moderat, corect şi rezonabil.

Vorbind de fair-play, fotbalul creează noi forme de comportament care nu există în afara regulilor jocului: a da gol, sau a fi în offside, nu există în afara jocului de fotbal. Categoric, unui fapt ca cel de a fi în offside îi corespunde un alt fapt brut: acela că te afli între jucătorii celeilalte echipe şi poarta echipei lor în momentul în care ţi se transmite mingea. Faptul brut este “materialul” din care se constituie scopul convingerii şi dorinţei de a fi marcator. Materialul şi incapacitatea de a mai continua este oprită de regula meciului, căci e offside! Nu mai poţi face nimic fiindcă… ăsta- i jocul! Atunci când promisiunea şi obligaţia nu mai pot fi îndeplinite, culpa nu îți mai aparține. Culpa devine întâmplarea şi eşecul, care, deşi nu convin, sunt elocvente disparităţii şi, în aceeaşi  măsură, implicării şi încercării.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*