Capețelul este străjuit de doi colaci mari, formați din câte două fâșii de pâine împletite, sub formă de cerc. Pe colacul din dreapta sunt trei cruciulițe mici, iar pe cel din stânga sunt patru cruciulițe. Cel din dreapta este numit ,,colacul de Dumnezeu” sau, simplu, ,,Dumnezeu”. Cel din stânga este numit ,,Arhanghelul”. De obicei, în tradiția românească, colacul rotund, sub formă de cerc, simboliza soarele. În cazul de față, cel cu trei cruciulițe simbolizează pe Dumnezeu. Dar, conform cântărilor bisericești, Hristos este ,,Soarele Dreptății”. Faptul că pe colacul ce-L simbolizează pe Dumnezeu sunt trei cruciulițe, ne duce cu gândul la Sfânta Treime. Dumnezeu, ,,Soarele Dreptății”, este Dumnezeu adevărat, întreit în Persoane: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Mântuitorul S-a jertfit pe cruce, a doua persoană a Sfintei Treimi, dar suferința Crucii au îndurat-o toate trei persoanele Sfintei Treimi. Colacul din stânga, cel cu patru cruciulițe, denumit ,,Arhanghelul” închipuiește cetele de îngeri, lumea nevăzută a duhurilor, care se află pretutindeni, în cele patru puncte cardinale. Căpetenia acestor îngeri străjuiește la căpătâiul celui decedat! Este impresionantă viziunea omului din popor: cel decedat nu este uitat undeva într-un mormânt, ci el șade în lumea de dincolo alături de Dumnezeu și căpeteniile oștirilor cerești!
În parastas se pun 40 de colăcei mai mici, care au forma unor șerpișori încolăciți. Pe fiecare colăcel se pune câte o lumânare. Numărul de 40 ne amintește de cei 40 de ani, cât a rătăcit poporul evreu prin pustie, în marea lui trecere de la țara robiei la pământul făgăduinței, al libertății, al stăpânirii, pământul ,,laptelui și mierii”, cum este numit în Vechiul Testament. Nu cumva, românul a socotit că și viața aceasta este un adevărat Egipt al robiei, nedreptății, nelegiurii, a suferinței. Moartea însăși este pustiul, prin care omul trece în altă lume. Lumea de dincolo este lumea libertății, a fericirii, a promisiunilor dumnezeiești, lumea raiului pierdut cândva. Tot cifra 40 ne amintește și de postul pe care Mântuitorul l-a ținut în pustia Carantaniei înainte de a-Și începe activitatea misionară în lume. Acolo s-a rugat, acolo a învins pe diavol, prin post, rugăciune, smerenie. Dar toate acestea și multe altele câte au urmat le-a făcut doar pentru mântuirea neamului omenesc, a Omului din robia păcatului. Le-a făcut chiar și pentru cel decedat, pentru care se face parastasul și slujba cuvenită. Șarpele când e lovit se încolăcește, așa cum sunt și colăceii cu chip de șerpișori din parastas. În Sfânta Scriptură întâlnim foarte des pe diavol întruchipat în șarpe, începând cu cel care i-a amăgit pe primii oameni. Fiecare diavol este îndemnător spre câte un păcat: unul spre mândrie, altul spre desfrâu, altul spre hoție etc. Omul, în viața pământească, a săvârșit, fără îndoială, numeroase păcate. Iată, în parastas sunt 40! Dar fiecare colăcel are înfiptă în el o lumânare aprinsă. Lumânarea aprinsă este simbolul Învierii Domnului, al biruinței Lui asupra Păcatului și asupra Morții. Victoria lui Hristos a fost și victoria noastră, a oamenilor din toate timpurile și din toate locurile. Prin jertfa Lui și păcatele noastre sunt șterse. Hristos S-a jertfit și a înviat pentru noi toți.
La ,,picioarele” parastasului, avem un colac deosebit. El este format dintr-o fâșie mare de pâine, care formează o buclă. Capetele acestei bucle se suprapun și sunt despicate, fiecare, în cinci, amintind de două mâini așezate pe piept. Acest colac se numește ,,arangelul” sau ,,îngerul”. Mi se pare extraordinară această alăturare. Fiecare primește la venirea pe lume câte un înger, care să-l însoțească toată viața, să-l îndrumeze și să-l ocrotească. Acest înger la judecata de apoi este ca un avocat al apărării, care încearcă să nimicească acuzațiile aduse de diavol, avocatul acuzării, celui judecat. Iată că acest înger nu-l părăsește pe om nici dincolo de mormânt, ci el veghează, ca un prieten nedespărțit, ca un oștean credincios, pe cel ,,adormit”, așteptând împreună ziua Învierii
Lasă un răspuns