Nefericitul care vă scrie, atât cât m-au ținut puterile, dintotdeauna am vorbit și am scris întru lauda Domnului și a celor care Îl slujesc! A Bisericii! A Bisericii Ortodoxe Române! Am adus această cinstire publică chiar și în anii ateismului de stat, reușind să mă strecor printre capcanele cenzurii și să public mai multe texte, printre care și piesa de teatru Credința, avântat creștină, pentru care am găsit o aleasă complicitate la academicienii care mi-au onorat strădania acordându-mi Premiul Academiei! Premiul Academiei Republicii Socialiste România pentru o piesă în care, pe scenă, se rosteau cuvintele „Ne e Țara ca o Biserică!”, iar lumea în sală asculta înfiorată, uimită și fericită de îndrăzneala actorilor de pe scenă. Eu am avut curajul să scriu piesa, dar a mai fost nevoie și de curajul celor care au montat piesa, actorii de la Constanța! Precum și de curajul autorităților locale, tot din Constanța! Iar până la urmă totul a fost o demonstrație a publicului constănțean de trăire neclintită în credința srămoșească! A fost pentru mine ocazia să constat că la Constanța, în urbea mea natală, ortodoxia era deosebit de profundă și autentică, neînfricată! Neafectată de ateismul adus de venetici!
Tot înainte de 1990 am protestat în adunarea generală PCR pentru demolarea bisericilor și a satelor! Iar după 1990 nu știu alt publicist care să fi scris mai mult și mai convingător împotriva detractorilor Bisericii. N-am pregetat să-mi asum chiar și anumite riscuri, știind bine câți sunt de mulți și de puternici și de rău intenționați dușmanii ortodoxiei românești, ai creștinătății! Ai Românilor!
Nu mi-a fost greu să-mi dau seama că se lucrează însă împotriva Bisericii și dinlăuntrul ei! Se lucrează mai ales prin cei care necinstesc și iau în deșert jurămîntul făcut în fața Domnului! Am considerat că nu e de „nasul meu” să iau apărarea Bisericii și față de slujitorii falși și nevrednici ai Bisericii, știind că asta este treaba altora, din structurile ad hoc concepute ale Bisericii! Acum îmi pare rău!…
Îmi pare rău, căci am cunoscut bine situația de la Mânăstirea Tanacu și m-am întristat de tot ce s-a întâmplat acolo cu nevinovatul părinte Daniel Corogean și bietele măicuțe, la fel de nevinovate! Unde este acum episcopul care le-a purtat sâmbetele și nu s-o potolit până nu i-a văzut înfundând pușcăriile?!… În ce bolgie a Iadului varsă acum lacrimi de sânge pentru răutățile sale?!
Mi-am făcut un greu păcat atunci că nu am făcut ce mă îndemna inima să fac, să sar adică în apărarea unor oameni nevinovați, să nu-i las să ajungă victime ale unor falși slujitori ai Domnului!… M-am temut ca prestigiul Bisericii să nu fie atins prin imixtiunea mea publică în tragedia de la Tanacu! Sunt acum convins că prestigiul Bisericii Noastre va fi grav atins dacă nici de data asta nu intervin, spre a împiedica producerea la Sfînta Episcopie Tomitană a unui abuz murdar!
Vă scriu, Prea Fericite Părinte, ca să apăr instituția Sfîntă a Bisericii de manevra nevrednică a Episcopiei de Tomis împotriva părintelui NICOLAE PICU. Îl cunosc de zeci de ani pe inimosul, pe teribilul preot care este NICOLAE PICU! Un preot ca NICOLAE PICU merită să fie prezentat ca model pentru tinerii teologi și preoți, pentru toți românii, iar nu hulit și calomniat la ordinele episcopiei de Tomis, deja celebră ca un cal breaz, ca să nu spun oaia cea neagră a Bisericii Noastre.
Nu vorbesc fără să fiu în cunoștință de cauză! Cunosc din sursă directă și sigură ce se întâmplă la Constanța. Familia mea din Constanța este atașată de Biserica Sfîntul Mina, a contribuit cu tot ce a putut la ridicarea Bisericii și a Așezămintelor sociale aferente, la bunul mers al parohiei părintelui PICU. Toată Constanța îl cunoaște și îl prețuiește pe părintele PICU. Succesul slujirii sale în altarul Bisericii Sfîntul Mina pentru mine este încă o dovadă a atașamentului profund al constănțenilor la valorile ortodoxiei! Îmi place să cred, pe urmele lui Horia Vintilă, că la Tomis au apărut primii creștini, că apostolica noastră creștinare, a românilor, din Dobrogea s-a pornit, din anticul Tomis! Ar merita Constanța o slujire și o păstorire la alt nivel decât cel la care s-a coborît actuala episcopie!…
Cu ce a putut supăra părintele PICU episcopia, de vreme ce toți credincioșii care au avut de-a face cu Sfinția Sa îl prețuiesc și îl iubesc?! Căci, mai înainte de orice, tot ce i se face acum părintelui PICU este, din partea prigonitorilor săi, un semn de dispreț și desconsiderare a drept credincioșilor din Constanța care l-au urmat până acum pe părintele PICU cu tot dragul și nu au nimic a-i reproșa! Prea sunt multe neregulile și abuzurile și farădelegile care s-au petrecut până acum în episcopia care ne este, totuși, atât de dragă! Ierarhii noștri cei mai înalți s-au arătat prea îngăduitori cu repetatele greșeli și păcate ale celor ce administrează episcopia Tomisului. Paharul iertării și al îngăduinței enoriașilor din Constanța este plin, gata să se reverse! S-a mers prea departe! Iar unde am ajuns este o margine de hău, de prăpastie!
Sunt convins că Patriarhia Română cercetează deja cele semnalate cu grabă iresponsabilă de mass media năimită de Episcopie ca să-l calomnieze pe părintele PICU….
Prea Fericite Părinte Patriarh, îmi îngădui să vă sugerez ca această anchetă să nu se rezume la părintele NICOLAE PICU, dacă este sau nu vinovat cu ceva! E timpul ca „auditul” Bisericii Ortodoxe Române să ia în obiectiv toate cele ce nu trebuiau să se petreacă până acum la Constanța, în ultimii zece-douăzeci de ani.
…Întâmplarea face să vă pot transmite și sugestia unui înalt ofițer de poliție: să fie anchetat și felul cum a ajuns preot numitul Marius Ungureanu, originar din Giurgiu, favoritul episcopiei. Sunt copleșit de stupoare la gândul că episcopia din Constanța prigonește un preot ca NICOLAE PICU, iar pe un infractor îl face peste noapte preot, păstor netrebnic de suflete curate!…
Mă doare sufletul, de creștin și român, că se petrec asemenea uriciuni, că nu am încotro și trebuie să vă trimit aceste rânduri prin care știu că greșesc, dar greșeala mea ar fi înzecit mai mare dacă aș tăcea ca până acum! Iertare pentru tăcerea de până azi, iertare pentru cuvintele de acum!
Cu plecăciune și urări de bine creștinești,
Robul Domnului Nostru Iisus Hristos
