– fragment –
– I-auzi, fă, Stanco, iar cântă bufniţa în ulmu’ dân fundu’ grădinii! Şi potaia aia urlă-n lanţ toată noaptea parcă i-a venit dă cap! A dracu’, trage a pagubă! Săptămâna trecută, zâcea a lu’ Safta că trei nopţi la rând a stat bufniţa în dudu’ lu’ Chirtoacă: când s-au sculat dimineaţa, l-a găsât p-ăl bătrân ţapăn. Fă, anu’ asta parcă fu blestemat! S-a mâniat Dumnezeu pă noi, fă, că s-a înrăit lumea! Nu mai ştie dă duminică sau dă sărbătoare. Trage ca animalele, din zori până-n noapte şi tot nu să satură. Ai dracu’, după ce că fu prăpăd după ploile de luna trecută, acu s-apucară să mai şi fure. Lu’ Ion al lu’ Mutu îi tăiară de la un cap la altu două rânduri de coceni cu porumb cu tot, i-a suit în căruţă şi duşi au fost!… Nu i-a văzut nimeni. Mai dăunăzi îi prinsără pă doi dă peste deal cu căruţa dă lucernă şi sub ea, până la loitre, era plină cu prune. Scuturasără prunii lu’ Vasile al lu’ Petrache. Ce prăpăd au făcut!… I-au rupt crecile de o să i să usuce din ei. O să să coacă strugurii şi o să înceapă ăştia să umble noaptea ca moroii pân vii. Acu’ doi ani, nu ştii? ne culeasără toată altoita din capu’ viii. Să vorbesc cu cumnatu’ Grigore, să le păzâm cu rându’ că altminteri ne fură neghiobii şi aracii.
Al dracu’ asta a lu’ Fira, ce mai cai îşi adusă! – auz’, tocmai dă la Făgăraş… Că-l întrebai: cum dracu’ ajunsăşi, mă Mitică, taman la curu’ pământului să cumperi caii, ce, p-aici nu mai era cai?! Zâce că i-a luat de la unul cu care a fost camarad dă cătănie şi ăla i-a spus să să ducă la el, că are un unchi dă-i vinde. Toată lumea să miră când trece pă uliţă. E aşa dă înalţi, că treci în picioare pă sub burţile lor. Joia trecută, la târg, făcu prinsoare cu neşte geambaşi şi pusără caii să tragă căruţele frânate pline cu nisip. Ai ălura nici nu le-a clintit, şi ai lu’ Grigore a plecat cu ea dă parcă era goală! E tănăr şi-i place. Eu am îmbătrânit şi Suru nostru e şi el bătrân, da e blând, ne facem treaba cu el. Ce-mi trebuie mie ditamai namilele! Ăia mănâncă cât un saivan dă vaci. Al nostru, săracu, să satură cu un pumn dă boabe şi un braţ dă fân… Mâine să trec pă la Cocostârcu, să se uite la potcoave, că îl văzui că ameninţa dă picioru’ din spate. I-o fi intrat vreo piatră sau vreun cui în copită.
Auzi, fă, mâine mă duc până-n ţarină să mai dau un ocol, să văd ce mai e. O să iau şi câţiva dă fiert şi să tai o loitră de mohor pentru animale. Poimâine să mă duc să mai macin nişte porumb şi să mai fac doi-trei saci de uruială, pentru porci. O să dau şi pă la frati-mio să vie când o putea, săptămân-asta, să dau afară butoaiele din beci. Să caţi gripca să le curăţ şi să le împănez, să le bag apă să se umfle. E multe de făcut şi timpu’ trece iute. Mâine-poimâine să apropie culesul şi măcar să fie gata. Mi-a trimes vorbă Sică ciobanul să ne ducem sâmbătă la târlă, că ne-a venit rându’ la brânză.
– Fă, tu adormişi? şi o împunse cu cotul pe Stanca.
– N-adormii, mă omule! Mă gândeam şi eu la ce zâceai mai adineauri că s-a stricat lumea asta. Uite, la Frusâna lu’ Gheorghe, n-auzişi şi tu ce să întâmplă la ţarină?
– Nu, fă, ce eu stau ca tine pă şanţ să plăvrăgesc verzi şi uscate?!
– Mă, vorbea lumea-n sat, da’ până nu-i prinzi în fapt nu poţi şti…
– Ce dracu’ nu vorbeşte, fă, gura lumii? Ăla a făcut, ailaltă a dres… Ăştia ar fi în stare şi pă-l cu coarne să-l facă înger! răspunse morocănos.
– Să zvonea că Frusâna să ţânea cu Anton al lu’ Bubosu. Bărbatu-su auzise ceva da’ nu-i prinsăse niciodată-n fapt. Ieri dimineaţă îi spuse că pleacă până la frati-său peste deal să-l ajute să facă un grajd pentru vite. Plecă cu noaptea-n cap peste câmp. Afurisita luă secera pă umăr şi-i spuse soacră-sii că să duce la porumbi în ţarină, să vadă ce mai e p-acolo şi să ia un snop de iarbă. Da ea să ducea că avea întâlnire cu ibovnicu’. Gheorghe să făcu că pleacă şi să băgă în marginea pădurii şi când trecu spre ţarină să luă după ea. Nu trecu mult şi apăru şi Anton. Ăla veni pă furiş şi dete peste ei acolo jos, în porumbi. Luă un par din pădure şi-i croi una lu’ Anton peste şale. Păsemne că nu-l pălise bine, devreme ce ăsta a sărit ca ars şi a tulit-o cu izmenele-n vine pân tarla. Frusâna a înlemnit şi a intrat pă mâna lu’ Gheorghe. A bătut-o ăsta cu parul de a înnegrit-o peste tot! A dracu’, acu’ e fugită la mă-sa! Nu mai îndrăzneşte să să ducă acasă. A zis bărbatu-so c-o omoară dac-o mai prinde pă bătătură.
– Samănă cu mă-sa, că şi aia a fost rea dă muscă în tinereţe! Nu ştii că umblau bărbaţii la ea noaptea ca la mat? Şi Frusâna asta să vedea pă ea că nu e în toate doagele; femeie în toată firea!… Lumea nu mai putea dă zor şi ea nu pleca nicăieri fără să să boiască. Deunăzi, eram în faţă la prăvălie cu Pavel al lui Cojan, cu Mitică şi cu Petrică pădurarul şi trece asta boită ca o sorcovă: buzele-i erau roşii ca la scroafă când îi vine de vier… Şi a dracu’, îşi tot fâţâia târtiţa, când la deal când la vale, că şi zâse Petrică: Mă, al dracu’ să fiu dacă asta nu cată ceva dă să tot fârţâie pă uliţă! Păcat dă Gheorghe, că e om la locul lui… Da’ cu una ca asta la uşa casei, dă care vuieşte tot satul, te ajunge dracu’ în stare să-i iei beregata şi să faci la un fel!
– Credeam că să potoleşte şi ea odată ce să mărită şi-i dete Dumnezeu şi copii. Da’ dacă sunt aşa dă neam, ăştea n-au leac! Nu ţii minte că pe bietul Fănel îl alungară ai lui dân casă, dă îşi luă lumea-n cap şi nu mai ştie nimeni de el? Cât umblă biata mă-sa, Vasâlca!… Fu pe la biserici, la vrăjitori şi tot nu putură să-l rupă de ea, până nu-l alungară. Ea, a dracu’, nici nu să sinchisi şi se luă la câteva zile cu ucenicul ăla de la moară. Ce scandal mai fu şi atunci când îl prinse Aristică morarul, că-i căra ăştia acasă noaptea sacii cu făină şi mălai!…
– Doamne fereşte! Asta e piază rea! spuse Stanca făcându-şi semnul crucii.
– Da, fă, mă mir cum de ne mai rabdă Dumnezeu pă pământ. D-aia să abat peste noi şi ploi cu vijelii, şi toate nenorocirile! Apoi, pune şi te culcă că o fi aproape de miezul nopţii şi mâine avem de muncă. Mai lasă-i dracu’ că n-o să-i vindecăm noi. Se întoarse cu spatele la Stanca şi adormiră.
Lasă un răspuns