Sergiu Nicolaescu: „Ceaușescu trebuia linșat!”

Cu morții trebuie să te porți după un anumit „cod al manierelor”, vechi, la fel de vechi ca însăși istoria lumii, istorie care debutează exact prin semnele unui cult al morții. Omul este singura ființă care știe că va muri! Tocmai această conștiință a morții îl face pe om să dea valoare vieții și să înceapă a făptui, adică începe să dea un sens vieții, făptuirii!… Începe să facă istorie! Nu întâmplător cele mai vechi monumente, deci primele, sunt închinate morții, morților!…

Respectul de sine, ca om, include cu necesitate respectul față de morți! Cu un mic amendament: nu în orice condiții! Nu nediferențiat și față de oricine! Unii morți, ca și în viață, merită mai mult respect, alții mai puțin!… Cât a trăit, lui Sergiu Nicolaescu nu i-am arătat nici urmă de respect atunci când l-am cunoscut, după 1990, în Senat, în legislatura 1992-96. Dacă l-aș fi întâlnit înainte de 1990, probabil că m-aș fi simțit onorat să-i strâng mâna… Cu toate acestea am zis să urmez sfatul amical trimis cu bună credință creștinească în valorile bunei cuviințe. Mă strădui să nu le încalc de când mă știu!

Iată însă că la OTV, înainte de închiderea postului, câteva seri la rând, au fost difuzate câteva din interviurile date de Sergiu Nicolaescu de-a lungul anilor la cunoscutul post de televiziune. Ar merita să le vizionez din nou, în întregime, cu maximă atenție, căci chiar și din puținul pe care l-am prins am reținut o secvență pentru mine extrem de importantă, copleșitoare: în dialog cu Dan Diaconescu, întrebat de acesta cum apreciază procesul de care au avut parte soții Ceaușescu, Sergiu Nicolaescu spune că procesul a fost – citez din memorie, o prostie, o greșeală, o aiureală, ăla n-a fost proces, a refuzat să participe la proces, să nu se murdărească cu sângele lui Ceaușescu etc. Până aici, nesperat de bine, de corect! Apoi trântește bomba: „eu am propus să fie linșat Ceaușescu. Să-i punem pe amândoi într-o mașină și să-i dăm pe mâna oamenilor din stradă! Sigur i-ar fi linșat.”

După știința mea, este prima oară când se face publică această mărturisire: care a fost „poziția”, propunerea lui Sergiu Nicolaescu către Ion Iliescu & comp., privind soarta celor doi? Cumplită …poziție. Pe cât de ticăloasă, pe atât de lașă, de nedemnă!… Mă explic mai târziu. Deocamdată relatez cum am primit această mărturisire a lui Nicolaescu: cam jumătate din ce a spus în secvențele difuzate de OTV se poate ușor demonstra că sunt minciuni și fabulații, ale unui om cu o minte imatură. Un bolnav, aș zice, dacă boală este să rămâi cu mintea de la 11-12 ani. Dar declarația privind linșajul o iau în serios, de data această îl cred pe individ! Îl cred și fără voia mea îmi aduc aminte de două alte declarații, mai vechi, ale unor persoane mult mai serioase.

Mai întâi un fost coleg de armată, care a lucrat „în servicii”, sunt convins că a făcut-o cu onestitate și devotament. N-am discutat niciodată despre slujba sa. Nici nu ne-am văzut prea des. Când ne-am văzut prima oară după 1990, desigur că am discutat și despre evenimente, nu numai despre copii și neveste! La un moment dat mi-a spus că, după informațiile sale, varianta pe care o pregătiseră organizatorii loviturii a fost linșajul! Să intre lumea în clădirea Comitetului Central și să-i linșeze pe amândoi!…

Am fost atât de șocat, că n-am putut cere niciun detaliu. Atât mi-a explicat, motivația organizatorilor: pentru un linșaj făcut în acele condiții nu mai putea fi identificat niciun faptuitor al omorului. Pe cine să arestezi, pe cine să acuzi? Zeci de oameni care au dat fiecare un pumn, un picior, un călcâi, nu se poate spune că o anumită lovitură, a cetățeanului Popescu, a cauzat moartea!… Ca unul care am fost pe 22 decembrie la fața locului, adică în Piața Palatului, la câțiva metri de  vestitul balcon, i-am replicat: starea de spirit a mulțimii nu părea că poate dezlănțui un linșaj! Lumea se adunase și aștepta să vadă ce se înâmplă. Când Ceaușescu a ieșit în balcon și a încercat să vorbească, eu și cei mai mulți din piață am fost nemulțumiți că s-au apucat unii, nu mulți, să fluiere și să huiduie, împiedicându-l să vorbească.

Mulțimea din Piață nu exercita niciun fel de presiune aupra clădirii! Nu zgâlțâia nimeni ușile Comitetului Central, ci lumea păstra o oarece distanță. De unde eram, bănuiam că ușile sunt închise, ferecate, să nu intre …contra-revoluționarii!… Iar la un moment dat, probabil văzând cei dinlăuntru că nimeni din afară nu încearcă ușa să vadă dacă-i deschis sau nu, ușa din stânga, dinspre strada Onești s-a deschis singură și au trecut câteva secunde bune până când lumea a prins curaj și a început să intre în misterioasa clădire… Cam tot atunci elicopterul a început să se rotească deasupra clădirii, pregătindu-se să aterizeze, a aterizat, nu s-a mai văzut de jos nimic, apoi elicopterul s-a ridicat deasupra cădirii, noi am început să aplaudăm, să huidium poate, nu mai țin minte exact, iar după câteva momente au ajuns oameni pe terasă, s-au aplecat spre noi și ne-au făcut semne, am înțeles că erau dintre cei care intraseră în clădire cu câteva minute mai înainte… Vag mi-aduc aminte că la un moment dat prin mulțime și-a făcut loc un camion deschis, care a oprit în apropierea porții amintite, iar din camion au coborît cei care se aflau pe platforma camionului. Mai mult n-am mai zăbovit, am plecat acasă, să duc medicamentele pentru ăla micul, de două zile avea febră și era „roșu în gât”! Deci i-am spus fostului camarad de arme că nu prea văd cum ar fi făcut lumea un gest atât de exagerat, de radical… Mi-a dat de înțeles că așa ceva nu era lăsat la voia întămplării și că anumite persoane fuseseră pregătite, infiltrate în mulțime, ca să acționeze în acel fel oribil ca reacție „populară”, ca verdict al poporului…

În sinea mea mi-am zis că iată, putea să iasă și mai rău decât a ieșit la Târgoviște!… Dar cu soții Ceaușescu linșați de popor în ziua de 22 decembrie, cred că rușinea și oroarea ar fi fost chiar fără margini! Ne făceam de ocara lumii și a tuturor pentru vecii vecilor!… După ani de zile, despre acel camion am auzit-o vorbind pe Ana Blandiana. O voi căuta pe dînsa sau pe domnul Romulus Rusan ca să aflu detalii, exact ce au spus. Anume, cât am reținut eu, în acel camion (sau două?) se aflau tineri de la orfelinate, „ceaușei”, adică, „decreței”, mulți dintre ei oligofreni, cu tare de comportamnet etc. Ce căutau acolo? De ce i-a adus Sergiu Nicolaescu sau Gelu Voican acolo? Cine era șoferul? Al cui camionul?… Mă întreb de ani de zile dacă nu cumva prin acești copii nevinovați, nedoriți de părinții lor, nedoriți decât de …Ceaușescu, urma să se producă linșajul, iar la o anchetă ulterioară, făcută tot de Sergiu Nicolaescu, să fie audiați niște handicapați! Niște iresponsabili! De la care să nu poți scoate nici măcar o semnătură! Cum să-i condamni, nefericiții de ei?!…

Are Dan Diaconescu un talent aparte de a-i face pe cei intervievați să spună mai mult decât ar vrea, să-i ia gura pe dinainte!… Așa a vorbit și Sergiu Nicolaescu cu năduf, că nu s-a putut realiza scena pe care o imaginase el: linșajul a doi bătrâni despre care el avea de unde să aibă informații complete: nu furaseră, nu omorîseră pe nimeni! Iar ție, Nicolaescule, îți dăduseră tot ce ai cerut ca să te filmezi în costum de Mircea Voievod sau de Traian și Decebal! De ce să-i linșați, mă, Sergiule? Numai pentru că întinaseră idealurile comuniste?!

Se lăuda în același interviu marele regizor că n-a făcut niciun film cu Ceaușescu! Dar câte filme s-au făcut „cu” Ceaușescu? Știu bine că a făcut filme cu eroi ilegaliști, care se luptă cu criminalii de legionari!… Adică minciunile cominterniste le-a pus pe ecran! Și nu se rușina de ele!… Exact ca-n raportul lui Tismăneanu: până la venirea lui Ceaușescu, era bine în România! Cu Ceaușescu încep suferințele noastre!… Drept care acest model de spirit civic și curaj care se numește Sergiu Nicolaescu găsește de cuviință să se laude că n-a făcut filme „cu” Ceaușescu…

Iubite coleg I.M., ce să menajezi la unul ca Nicolaescu, care a pus la cale un linșaj, o crimă atât de oribilă și perfect nejustificată, nebunească de-a dreptul, și nici după zeci de ani nu regretă ce a încercat să facă! Regretă că nu i-a ieșit linșajul!… Nu i-a ieșit acest „procedeu” de a lua viața cuiva fără nici cea mai mică urmă de respect pentru ființa umană! Deh, dacă a lăsat pe mâna altora să tragă această secvență de film horror, evident că nu a ieșit ca lumea! Așa cum i-a ieșit lui Sergiu să se omoare românii între ei vreo o mie și ceva de morți morți!… Nu trucați! Cu gloanțe adevărate!… Cu sânge adevărat pe caldarîm, nu cu vopsea adusă de la Buftea!…

E de cercetat care este adevărul cu acest linșaj la care visase Sergiu Nicolaescu. O fi fost ideea lui, una din ideile cu care a participat la scrierea scenariului Marii Revoluții Cominterniste de la București?!… Mă cutremur la gândul că s-ar fi putut petrece și acest episod, care depășește mintea și închipuirea oricărui om normal cât de cât! De creștin, nu mai vorbesc!

Am mai înțeles ceva din declarația lui Sergiu Nicolaescu: nici după 20 de ani nu regreta moartea tinerilor căzuți în decmbrie 1989, victime ale nebuniei „revoluționare”. Nu regreta căci nu avea cu ce. Dincolo de privirea sa nu se afla nicio instanță morală. Un gol adânc, din care nu venea niciun zvon, niciun semn de umanitate.

P.S.:

Mărturia colonelului Ion Nicolescu – publicată pe www.ioncoja.ro, deși nu a avut până acum nicio consecință de plan juridic, trebuie luată foarte în serios de cei preocupați să afle adevărul despre Decembrie 1989. În lipsa mincinosului și paranoicului care s-a aflat la pupitrul regizoral, ne poate fi de folos locotenentul său, actorul Vladimir Gaitan. Mai am și alte semne/dovezi că Vladimir Găitan a fost implicat în aventura decembristă, ca om de încredere al lui Sergiu Nicolaescu. A fost vreodată audiat, anchetat? Mărturia col.Nicolescu impune o reacție, fie a autorităților, fie a lui Vladimir Găitan. Onoarea l-ar obliga pe Vladimir Găitan ca din proprie inițiativă să dea deslușiri, măcar să aflăm ce a făcut Nicolaescu cu grenadele! Dar și altele! Am citit pe Internet un interviu dat de cunoscutul actor… Pare cu moralul la pământ! N-ar mai vrea să se nască încă o dată în România… Dar până atunci cred că are oarecari obligații neachitate. Nu la fisc, ci la nevoia noastră, a tuturor, de adevăr.

A avut ocazia, în interviul amintit, să spună ce a făcut în decembrie 1989. Dar Vladimir Gaitan nu a zis nimic despre drumul său la Ploiești, împreună cu regizorul criminal al mascaradei sângeroase din decembrie 1989…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*