Poate doar în vremea premierului Adrian Năstase să mai fost puşi în faţa unei asemenea situaţii: transformarea ţării într-un ţarc. Ridicarea unor ziduri de neîncredere şi suspiciune, clădite de statul român împotriva propriilor cetăţeni. În acele vremuri eram trataţi, desconsideraţi şi clasaţi, de parcă am fi fost cu toţii, a priori, infractori. Era ocârmuirea care avea să pună dintâi căluş presei în acei zori întârziaţi ai democraţiei noastre, prin închiderea unei televiziuni, destructurarea presei scrise prin „privatizarea” difuzorului naţional de presă Rodipet şi falimentarea fabricilor de hârtie. Era dinastia cu blazon fesenist care avea să sugrume dreptul românilor de a-şi onora Eroii Naţionali printr-o ordonanţă de urgenţă valabilă şi astăzi. Era puterea care avea să refuze cetăţenilor dreptul de a-şi mai denumi firmele cu identităţi naţionale ori care avea să creze confuzia voită între român şi rrom prin înlocuirea persuasivă a denumirii de ţigani. Era guvernarea care ridica ziduri punitive de care să ne izbim la orice acţiune şi gest ieşit din canoanele acceptate, pentru a asigura puterea absolută unui cârmuitor care îşi trata ţara ca pe o feudă cu 23 de milioane de supuşi.
Vremurile acelea au trecut. Ocârmuirea de atunci a fost rostogolită de votul nostru şi părea că accidentul repetării istorei fusese evitat. Aşa am crezut. Sau, poate aşa am sperat: că ne vom fi lepădat de modelul acela de conducător care ridica ziduri împotriva propriilor cetăţeni pentru a-şi asigura propria-i poftă de putere. Dar nu ne-am lepădat şi de păienjenisul social-politic şi economic creat de acesta…
De la săvârşirea guvernării acelui ocârmuitor s-au mai petrecut peste destinele noastre şi alte personaje nefaste. Nici unul nu i-a atins însă cotele de aroganţă şi impunere. Poate doar în mandatele premierului Emil Boc să se mai fi manifestat o tentaţie spre strivirea financiar-fiscală a cetăţeanului, mascată abil de „măsurile” anti-criză, ca un prim pas spre impunerea deciziilor unilaterale şi tot mai despotice ale locatarului de la Cotroceni.
După primăvara revoltelor „asistate”, am căpătat însă o altă guvernare. Nu ne-a păsat că mustea de neghina postfesenistă, eram fericiţi pentru schimbarea care anunţa un adevărat exerciţiu de redare a demnităţii şi încrederii naţionale. Dar care a rămas doar un exerciţiu al mimilor! Iar noul premier (prea tânăr pentru a-l bănui ca fiind atins de molima sistemică a feseneului; dar ce dejamăgire!), în loc să elimine toate moştenirile punitive lăsate de precedenţii săi, de la conducătorul său de doctorat, Adrian Năstase, la profesorul sfertoconstituţional Emil Boc, a început la rându-i să producă astfel de manifestări menite timorării cetăţeanului obişnuit, la început prin pârghia financiar-fiscală, şi, apoi, supunerii.
Şi el a început tot cu presa (boală grea!)… Dar nu i-am dat atenţie! Deşi adoptarea chiar de la primii paşi de guvernare a unei ordonanţe de „corectare” a audio-vizualului, care permite închiderea unei televiziuni ca urmare a neachitării amenzilor (iar închiderea OTV a fost doar primul cartonaş galben arătat mai multor televiziuni, remodelate astăzi, cum altfel?, decât proguvernamental), ar fi trebuit să ne revolte. Nu am protestat (iar astăzi avem un tablou audio-vizual pe măsură; aproape cvasi-intabulat proguvernamental), deşi, întotdeauna, pumnii pe care îi primeşte presa sunt formele iniţiale prin care se configurează eficienţa căluşului de sufocare a democraţiei la scara maselor. Au urmat măsuri tot mai încrâncenate în zona fiscal-financiară, mascate după felurite motivaţii, în fapt mijloace de timorare progresivă a cetăţenilor. Iar dacă privim lunile de guvernare, avem tabloul unei puteri care, nu numai că nu-i apără pe români când sunt loviţi din toate părţile, ci se străduieşte să-i împingă într-un ţarc al controlului absolut.
Suntem trataţi aidoma unei turme care a rătăcit mult prea mult. Şi care trebuie mânată, cu sacrificii şi victime colaterale, înapoi în ţarc. Ziariştii sunt puşi între linii tot mai strâmte „de demarcare”. Cetăţenii sunt trataţi ca posibili infractorii care nu vor să-şi plătească taxele şi impozitele şi trebuie bine supravegheaţi, încorsetaţi, forţaţi şi ameninţaţi de organele fiscale (pentru moment, doar cele fiscale!) să-şi achite dările.
Or, ce ţară europeană îşi mai tratează astfel propriul popor? Guvernarea a permis crearea unui păinjenis legislativ menit să nu lase să scape nici un leu. Bătrânilor li se pun propriri pe pensii. Fără ca statul să se întrebe dacă oameni din ale căror trupuri strivite de anii bătrâneţii şi ai bolilor le mai rămâne măcar de o fărâmă de pâine.
Într-adevăr, şurubul coercitiv fiscal-financiar este necesar într-un sistem. Dar nu trebuie aplicat dintâi tocmai celor mai sărace şi vulnerabile categorii. Da, este uşor să te lupţi cu cei ce nu se pot oricum apăra! Dar, măcar dintr-o perspectivă morală, înainte de a se răfui cu talpa ţării, clasa de mijloc fiind deja destructurată, înainte de a-i împinge în camerele de jupuire fiscală pe bătrânii ţării, statul ar trebui să-şi asmută „recuperatorii” asupra marilor datornici. Patronii Insulei Mari a Brăilei, cei ai combinatelor de îngrăşăminte, ai companiilor unde se regăsesc redevenţele şi impozitele neplătite de aproape două deceni!
Alminteri, este evident că statul are altă „cătare”. Iar croirea unui impozit pentru pământurile nelucrate, de exemplu, urmăreşte de fapt o expropiere (prin forțarea ţăranilor de a-și da pământurile în arendă, după acumularea de datorii către fisc, ori chiar vânzarea prin executarea silită). Guvernanţii ştiu bine că sunt mii de ţărani care nu-şi mai pot lucra pământurile. De aceea, nu poţi crede gogoriţa că această impozitare ar fi menită să-i determine pe ţărani să-şi lucreze pământurile. Dimpotrivă, suntem în fața construirii unui cadru ce va facilita expropierea după ce vor fi strans datorii la fisc. Pentru că noii achizitori fiscali nu o să-i mai ia ţăranului slana din pod şi cerealele ascunse în beciuri, nu o să-l mai caute între nojici pentru-l taxa, ci vor merge direct „la sursă”. Pământul, „executat” fiscal pentru a-l scoate din proprietatea ţăranilor, adică a ţării, şi a-l vinde străinilor.
Şi nu trebuie să ne mire că fermierilor li s-au mărit subvenţile, cu un praf de secetă, scopul fiind acela de a introduce impozitarea la hectar (ba, poate, şi la metru pătrat!) ori pe cap de animal. Iar cand vor cumula destule datorii, şi aceştia vor fi la rândul lor executaţi silit. Căci Fiscul pândeşte! Şi nu doar că şterge cu mâna-i cea hrăpăreaţă coperţile vechiului statut al cooperatorului (plagiind de acolo „cotele” de impozitare pentru găini ori animale), dar pregăteşte şi un control „încrucişat”, prin procurarea datelor de la primării și agenţiile de plăţi agricole.
Nu vor scăpa nici întreprinzătorii. Pe lângă impozitul pe venit, de trei la sută, care va scoate din peisaj firmele rămase după impozitul minim al lui Emil Boc, pe lângă cel „forfetar”, care va dezagrega firmele din turism şi multe alte domenii unde este prevăzut a se aplica, zilnic apar noi reglementări! Astfel, companiile, firmele, buticurile nu vor mai putea să ridice de la bancă nici măcar banii pentru salarii dacă nu vor face dovada plăţilor la zi la utilităţi!.
Şi nu doar că ne putem trezi şi noi, oamenii obişnuiţi, că nu mai putem încasa salariile cuvenite decât dacă facem dovada plăţii utilităţilor, dar, dacă nu ne vom protesta împotriva acestor abuzuri, vom ajunge să nu mai putem intra într-un magazin fără a ne teme că sistemele de alarmă îi vor avertiza vânzătorii că avem „datorii” la stat. Şi vom da pâinea înapoi pentru ca banii să fie vărsaţi mai întâi în contul datoriilor fiscale…
Se conturează dară unul dintre cele mai eficiente mecanisme de colaborare între organele fiscale şi autorităţile locale, dar nu pentru a ne rezolva problemele, ci pentru a ști exact ce avem fiecare în casă. Deja există primării care trimit „recuperatorii” prin blocuri ori „inspectorii” să se uite peste gard în curţile oamenilor, deja fiscul a început să trimită somaţii chiar şi elevilor pentru a le impozita premiile! Cât cinism…
De fapt, statul vrea să taie chiar şi dreptul cetăţeanului de a mai contesta. După modelul CNA… Se va începe cu amenzile rutiere pe care guvernanţii vor să le forţeze spre o achitare rapidă prin fluturarea ameninţării cu suspendarea permisului auto. Apoi, din afera amenzilor rutiere, molima restricţionării drepturilor se va exinde uşor în toate sectoarele economiei.
Şi cum să nu asistăm la asemenea aberaţii când când (re)reglementarea normelor specifice cadrului fiscal au fost făcute pe seama unui proiect de lege avansat de un ex-senator care are mari probleme cu legea şi fiscul. Şi a cărui ranchiună se citeşte în fiecare rând a unei legi pe care Camera Deputaţilor a adoptat-o fără să crâcnească, fiind aduse modificări care generalizează pedeapsa cu… închisoarea. Închisoare pentru refuzul de a prezenta Fiscului documentele legale şi bunurile din patrimoniu, închisoare pentru împiedicarea accesului organelor de control în sediile firmelor, închisoare pentru neplata în termen de 30 de zile a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă! Or, ce va urma? Închisoare pentru nesăbuinţa de a fi înfiinţat şi administrat o firmă? Nimic nu este imposibil! Mai ales într-o ţară în care şoferii sunt opriţi în trafic ca suspecţi de serviciu doar pentru că au maşini cu numere de Bulgaria sau volan „pe dreapta” (sub explicaţia aberantă că aceste tipuri de automobile sunt folosite preponderent în săvârşirea de infracţiuni!).
Este adevărat: fără excepţie, toţi guvernanţii s-au purtat cu noi de parcă noi am fi fost duşmanii statului. De fapt, duşmanii bunăstării lor, a poftei de putere, a dreptului de a se înfrupta fără să dea sococteală. Dar, parcă nicicând lucrurile nu s-au petrecut atât de repede! Desigur, poate fi vorba de încercarea puterii de a ne „civiliza” pe repede înainte, pentru a ajunge şi noi în rând cu Europa. Numai că, o asemenea presiune, înainte de a-i da poporului şi beneficii, ar putea duce într-o cu totul altă direcţie!
Lasă un răspuns