Dreapta ca sens unic sau: stupide soutenu par stupidité

De la exprimarea  eufemistică şi lipsită de vlagă a ideilor de dreapta la conturarea estompată a unei drepte româneşti, lucrurile trec printr-un pasaj ilogic al sensului unic; mesajul politic ricoşează din opacitatea destinatarului împotriva expeditorului. Regulile simetriei trimit în aparenţă la un principiu homeopatic: similia similibus curant. Pe de altă parte, realitatea politică românească este însă una atipică, simplă, dar care nicicum nu poate fi simplist tratată. In ce mă priveşte, nu mă aştept să o reconstruiască un formator de opinie care se declară şi în glumă criptocomunist, el însuşi în dificultatea de a-şi schimba radical convingerile cât timp, dincolo de abilităţile profesiei, simpatiile lui politice sunt evidente chiar şi pentru cei cu o minimă cultură psihologică.

Atâta vreme însă cât în chip copleşitor mediocritatea naşte mediocritate nu mă miră nici triumful USL în alegeri, nici destructurarea fragilului edificiu de dreapta din România, concomitent cu mesajul mediatic cantonat între exaltări binevoitoare şi tatonări ipocrite anulându-se discret fie pe acelaşi post de televiziune, fie în paginile aceluiaşi ziar, dar dimpreună barând orice drum la dreapta. Aduc în discuţie acest aspect fiindcă tocmai de aici pleacă discursul cu sens unic către un destinatar inconsistent, aproape ipotetic. În aceste condiţii, până şi cel mai bine intenţionat comentariu politic intră pe acelaşi drum cu sens unic pe care îl presimt şi sociologii, dar evită şi ei punctele nevralgice ale situaţiei, mai ales că unii împărtăşesc opinii de stânga, dacă nu sunt chiar angajaţi politic în acest palier. Urmăresc cu atenţie, pe cât posibil pe aceeaşi temă, comentariile şi de la Antena 3, dar şi de la B1 fără să mă surprindă nici diferenţa de abordare (selecţia argumentelor se face strict în susţinerea opţiunilor, nu a adevărului), dar nici compromisul cu raţiunea. Peste aşteptările mele, am văzut şi confruntări tête à tête între protagonişti ai ideologiei de la Antena 3 cu comentatori de la B1 şi, o spun şi aici, mi-ar fi fost jenă de mine şi de prietenii mei, indiferent cu ce sumă aş fi fost plătit, să susţin împotriva unei apodictici evidente egosintonii detaşate de esenţa şi sensul lucrurilor.

Operaţii logice banale, de genul inferenţelor ori al inducţiilor conduceau după o intuiţie susceptibilă de patologii mimate spre intuiţii deviante, parcă reproduse după tehnica patternurilor Speed Seducţion a lui Ross Joffries,  încât un telespectator lucid se poate îndoi în cele din rmă până şi de percepţia naturală a Binelui şi a Răului. Postulările  peripatetice susţinteau, evident, un discurs cu o sintaxă preconcepută a ideilor care încântă formal mediocritatea prin izomorfism şi ocoleşte, în schimb, alomorfismul căruia luciditatea îi pretinde argumente covârşitoare. Ceea ce ştiu foarte bine propagandiştii stângii româneşti, nu numai cu complicitatea sociologilor, ci pe seama opţiunilor electorale de după 1990, e că avem un electorat de stânga omogen, consecvent şi concentrat pe regiuni, despre care aceiaşi sociologi preferă să tacă; diversificarea ideilor face emulaţie, spre deosebire de omogenizarea argumentelor cu trebuinţele simple. Mediocrity born mediocrity, sau mai în spiritul nostru latin,stupide soutenu par stupidité.

Un realizator de emisiuni de la B1, nu cu mult timp în urmă, şi-a ieşit din fire şi a replicat: Doar proştii vă ascultă, domnilor! Nu are importanţă dacă subscriu opiniei lui, dar categoric nu înţeleg de ce suntem aşa de concesivi cu ignoranţa. Ca pretutindeni, şi la noi, mediocritatea e solidară şi atunci mesajul mediatic care are nevoie de ea are în chip facil consumatorul asigurat, uşor de sensibilizat în legătură cu salariile şi nu cu locurile de muncă, cu garanţiile de stabilitate nu cu schimbările progresiste, cu invocarea principiului de drept şi nu cu legea însăşi.

Raţionalitatea însă e mereu în căutare de sine, mereu în căutare de progres şi tocmai de aceea dreapta răspunde unui alt gen de discurs şi unei alte oferte politice decât cea a stângii. Iată de ce nu mă îndoiesc că noua Constituţie nu va da nicio şansă ideii monarhiste, în schimb va răspunde unor frustrări vanitoase ale premierului care îşi doreşte un preşedinte inofensiv şi uşor vulnerabil; o Constituţie circumstanţială, nu una de perspectivă, una în conformitate cu trebuinţele alomorfe ale românilor şi nu cu nevoile obiective ale României. Iată de ce, conflictual, persuasiunea unui tip de mesaj politic are altfel de filosofie decât celălalt, iar media românească, angajată politic sau nu, o confirmă de fiecare dată cu un profesionism tot mai îndoielnic, el însuşi susceptibil să genereze mediocritate.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*