Sus opinca!

Pesemne şi azi mai suferă cu gândul la opinca pe care le-am trântit-o, în 1919, în vârful Parlamentului! Iar imaginea celor doi căprari legând nojiţele opincii de steagul unguresc, „în norii Budapestei, ca să rămână de pomină”, trebuie că le mai tulbură încă minţile de vreme ce au fost în stare să atârne acolo, în încercarea de a ne înjosi, cârpa secuiască. Numai că, în momentul în care şi-au dat jos propriul steag pentru a-l înlocui cu o cârpă de şters, ca mesaj al solidarităţii lor „naţionale” cu secuii, şi-au umilit practic propriul popor. Şi poate că nici nu ar trebui să ne pese, treaba fiind făcută la ei acasă! Asta dacă nu am cunoaşte felul în care, nesancţionată corespunzător, vor extinde mojicia la „porţi” şi mai înalte. Căci, pentru ei, răzbunarea post-Trianon nu va fi deplină decât în clipa în care cârpa autonomistă va fi fluturând şi la porţile forurilor europene.

De aceea, nu putem fi de acord cu preşedintele care ridică (nu neputincios, ci laş) din umeri… Nu putem accepta nici starea de slugărnicie a ministrului de Externe care, printre rândurile unui comunicat, afișează, la rându-i, imaginea neputinței. Nu putem fi de acord cu această atitudine „chibzuită”, în fapt slugarnică… Căci, în vreme ce noi suntem chemați „să chibzuim”, iredentismul ne împresoară.

Autorităţile noastre nu s-au pronunțat ferm nici măcar în clipa în care „cârpa” a fost pusă la uscat, ca semn de susţinere naţională, pe o primărie din Budapesta. Nu s-au inflamat nici în momentul în care, în „războiul steagurilor” s-au implicat, făţiş, oficialităţile budapestene, ba, nu s-au arătat deranjate nici de declaraţiile secretarului de stat în Ministerul de Externe al Ungariei, Nemeth Zsolt, nici de vorbele pline de venin ale ambasadorului Ungariei la Bucureşti. Nimic din toate acestea nu le-a stârnit guvernanților de la Bucureșteni vreo pornire fermă. Iar în clipa în care chiar vicepreşedintele Parlamentului de la Budapesta a început să dea cu tifla, chiar că nu au mai găsit de cuviință să se agite. Pentru că trebuia să dăm dovadă de chibzuință!

„Să fim chibzuiţi”, dară! Acesta este mesajul guvernanților. Iredentiștii unguri și maghiari ne împroaşcă din toate părţile, dar noi nu avem voie să protestăm! Și pe când oare şi o ordonanţă de urgenţă?! Ba, poate, se așteaptă chiar să le mulţumim că ne bagă în seamă, la nivel european, nu?!

Prin urmare, deși țara lui era umilită, Traian Băsescu a considerat că nu este nevoie să răspundă provocărilor ungureşti. Că doar nu o să se coboare el, „Traian cel Mare”, la nivelul unui secretar de stat de la Budapesta ori a ambasadorului de la Bucureşti! Şi cum nu se cădea să-şi piardă vremea cu aceştia, ne-a liniştit că va discuta, de la egal la egal, la Consiliul European de la Bruxelles, cu Viktor Orban. Şi aşa a şi făcut! Dar numai a râs, „de la egal la egal” cu acesta, și, se pare, deloc amical, căci, a doua zi ne-am trezit cu ștergarul secuiesc săltat pe Parlamentul ungar. Că dacă tot ne-a liniştit Traian-husarul, „râdeam eu, dar îi spuneam lui Orban: uşor, uşor, uşor cu pianul pe scări!”, Orban chiar a lăsat pianul jos, dar numai pentru a sălta steagul… Și atunci, cine oare a fost luat de prost?

Or, dacă plecăm urechea la vorba preşedintelui, şi nu vom protesta, cum să nu se simtă ungurii îndreptăţiţi să atârne cârpa secuiască și în faţa Parlamentului European? Mai ales că pe „dinăuntru”, ei au rezolvat de mult problema, înfiinţând şi un birou de reprezentare „secuiască”… Să nu mire dară că maghiarimea revizionistă și-a extins acţiunile, în primul rând spre ţările în care sunt colectivităţi mari de români, pentru a ajunge, în cele din urmă, chiar la poarta PE. Iar intinerariul de denigrare a început, deloc întâmplător, în Italia, la Bologna, prin organizarea unei expoziţii care încearcă să demonstreze că etnia ceangăilor, botezată pe ungureşte „Csàngò”, nu ar fi altceva decât „o parte a minorităţii maghiare din România supusă asimilării forţate”.

Pentru italienii, apoi şi pentru alte naţii occidentale, cărora li se vor livra istorii contrafăcute, explicaţiile sunt dincolo de orice închipuire. Ceangăi ar fi, chipurile, „o minoritate antică maghiară de origine catolică” (!), pe care ungurii ar fi găsit-o în Moldova pe care au cotropit-o în Evul Mediu! Iar elucubraţile pe care MAE nu a considerat că ar fi nevoie să le sancţoneze, merg mai departe, Moldova fiind descrisă ca parte a stepei euroasiatice care leagă China de… câmpiile Ungariei. Câmpii care, întinzându-se până la hotarele Moldovei, constituie irefutabila dovadă a faptului că Transilvania este teritoriu ungar!

Aşa se „prelucrează” imaginea noastră afară… Asta în vreme ce Traian Băsescu ne spune să ne vedem de treburi. Că tot ceea ce întreprind revizioniştii dincolo de graniţele noastre, nu ne afectează! Dar când vezi că tot ungurii sunt cei ce plusează (mai nou, deranjat de restricţionarea de către România a arborării cârpei secuieşti, ministrul de externe ungar având tupeul să-l cheme la ordine pe ministrul nostru de Externe, Titus Corlăţeanu), nu poţi să nu te întrebi: dacă a recunoscut steagul unui „tinut”, Budapesta nu o sa recunoască şi „statul” secuiesc?

Și cum să nu ne pese?! Indiferent de răspunsurile pe care le va croi Traian Băsescu între două hăhăieli şi trei aforisme expirate. Căci, în vreme ce el livrează maxime demne de un gâgă naţional, ungurii joacă ceardaşul pe gâtlejul ființei noastre!

P.S.:

Spre ştiinţa lui Traian Băsescu, deşi el ştie mai bine ca noi cum stau lucrurile, îi reamintim totuși că Guvernul Ungar face mai nou o propagandă iredentistă desânţată și în şcolile din Maramureş. Acolo unde se primesc plicuri cu antetul guvernului și care cuprind broşura „Politica naţională”. O lectură „suplimentară” semnată chiar de vicepremierul Ungariei şi în care se face elogiul reunificării „naţiunii” ungare, dar şi a autonomiei teritoriale, singura garanţie „a supravieţuirii maghiarilor din Bazinul Carpatic”. Pesemne, însă, MAE român este prea ocupat să spele vesela după caviarul MRU-ului pentru a avea vreme să se pronunţe asupra acestor realități…