Problema secuiască, altceva decât cea belgiană ori rusească!

Nu mă îndoiesc că ungurilor din secuime, la Moscova, li s-ar spune tranşant: Poporul rus nu admite niciun favor minorităţilor. Acestea trebuie să respecte Rusia, pe ruşi şi legile. Cine reclamă discriminări este invitat să părăsească imediat Rusia. Nu Rusia are nevoie de minorităţi, ci ele au nevoie de Rusia. Or, condiţia secuilor din România nu este totuna cu cea a minorităţilor din Rusia. Dar nu este identică nici cu aceea a flamanzilor sau a valonilor din Belgia. În cele din urmă, după cum însuşi belgienii au spus-o, nu există un popor belgian, ci numai o creaţie statală a secolului al XIX-lea. După cum se ştie, aici regalitatea a condus la ideea de stat unitar din nevoia unei conduceri unice care şi aşa a avut nevoie să respecte structurile administrative, situaţie care a durat până în timpul ocupaţiei franceze.

Tradiția autonomiei de tip comunitar nu a dus la stagnarea istorică a statului, ci a asigurat o evoluție federal contextualizată, puterea locală constituindu-se, alături de puterea legislativă, de cea judecătorească și de cea executivă, într-o a patra putere, deloc de neglijat. Federalismul etnocultural belgian nu este unul de tip conflictual, ci  mai degrabă unul de competiție. În fiecare an, la 11 iunie, în Flandra, se arborează fără ostentație steagul cu leul flamand până și la ferestrele blocurilor; nu însă și pe clădirile publice, lucru pe care, la rândul lor, îl fac și valonii. Nonconflictual, lipsit de vanități naționaliste, modelul federal din Țările de Jos a continuat netulburat și în acord cu realitatea istorică a genezei statelor respective. Distribuția demografică a etniilor a susținut și ea statul federal, etnicul olandez ca și cel francez evoluând nestânjenite prin politici federale armonioase. Chiar și statul unitar german, centralizat prin Constituția din 1871, a reconsiderat landurile tradiționale, însă a instituit dreptul federal care primează asupra drepturilor landurilor,  iar exemplele europene și de pe alte continente pot continua, ele conducând prin diversitatea lor spre soluții diferite ale cauzelor minorităților.

În Europa de Est, după căderea Cortinei de Fier, după prăbușirea comunismului, efectele Tratatului Ribbentrop-Molotov au defulat în nostalgii depășite cu înțelepciune prin perspectivele unei Europe unite.Cum însă acolo unde rănile Războiului al Doilea mai dureau încă, statele proaspăt democratizate aveau să găsească unor situații diferite soluții diferite; idea statului-națiune părea a nu fi în consens cu eterogenitatea etnoculturală a statelor din Est și din Europa Centrală fiindcă ridica suspiciuni privind omogenizarea sau asimilarea.Cu toate acestea, el este dominant în țările occidentale pentru că prin neutralitatea lui față de diferitele grupuri entice pune în centrul obiectivelor lui cetățeanul, nu grupul sau etnia, el fiind totodată și garantul egalității în drepturi și al politicilor de dezvoltare armonioasă.

O serie de teoreticieni occidental ca Smooha Sammy (The model of ethnic democracy…; Types of democracy and models of conflictmanagement in ethnically divides societies),ori Tully James (Multinational Democracies) au demonstrat că această formă de democrație este în măsură să asigure recunoașterea diferențelor entice, identitățile naționale, specificul cultural pe care să le promoveze prin instituțiile statului de drept, să asigure reprezentativitatea în actul deciziei la toate nivelurile. Ceea ce vor însă ungurii din secuime seamănă a reflexe iredentiste care pot duce la pusee naționaliste, mai ales că din ținutul secuiesc românii au fost determinați sub diferite forme să plece, iar ceea ce se vrea a fi nevinovată autonomie aduce prin excese intolerabile atingere statului național român de care trebuie să aibă știință inclusiv mecanismele comunitare europene de la Bruxelles.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*