Premierul Ungariei, Viktor Orban, implicat direct în acordarea dublei cetățenii

În paralel cu scandalul steagurilor aşa-zise secuieşti, provocat de către Ungaria şi susţinut de U.D.M.R., de la începutul lunii februarie a.c., primul-ministru Viktor Orbán adresează zilnic, prin Poşta Română, zeci de mii de scrisori către cetăţenii români, mai ales pentru cei care locuiesc în judeţele din Ardeal. Pe plic, la expeditor apar stema Ungariei Mari, numele premierului Ungariei, Orbán Viktor, şi următoarea adresă: Budapest, Kossuth tér 1-3, 1055 UNGARY.

Scrisorile au textul numai în limba ungară, cu scopul de a-i batjocori pe românii get-beget care au dobîndit cetăţenia şi paşaportul din partea Ungariei, fără să cunoască limba acestei ţări. Scrisorile din partea premierului Ungariei, Viktor Orbán, sînt adresate şi distribuite atît etnicilor unguri din România, cît mai ales românilor din Ardeal. Premierul Orbán îi salută, în scrisoarea sa, pe noii cetăţeni ai Ungariei şi se plînge că pe unguri i-a împrăştiat în lume istoria Secolului XX, după Tratatul de la Trianon. Primul-ministru Orbán îi asigură pe destinatari că se vor organiza mai bine pentru a realiza Ungaria Mare şi că vor contribui împreună la viitorul naţiunii ungare. Primul-ministru al Ungariei îi înştiinţează pe destinatari că factorii de conducere ai statului ungar au hotărît ca, în viitor, în mod organizat, să trimită scrisori de informare care să ajute la integrarea lor în acţiunile care vizează „alcătuirea destinului Ungariei”.

În scrisoarea sa, primul-ministru al Ungariei îi felicită pe cetăţenii români, adică pe cei peste 2,5 milioane, care au primit gratuit şi cetăţenia ungară, inclusiv paşaportul. A uitat, în mod deliberat, să le scrie că acordarea cetăţeniei statului ungar urmăreşte modificarea artificială a componenţei etnice în Ardeal, astfel încît în anul 2014, prin Diktatul de la Bruxelles, să se treacă la aplicarea principiului autodeterminării popoarelor, după ce încă peste 2.000.000 de români vor dobîndi cetăţenia ungară, fără a fi obligaţi să cunoască limba ungară. Premierul Orban precizează că va fi folosită această posibilitate de către Ungaria. Precizez că, în scrisoarea sa, premierul Orbán şi preşedintele FIDES nu pomeneşte nimic despre alegerile din Ungaria din 2014. Numai la Bucureşti, unii care se cred lideri politici şi formatori de opinie au căzut în capcana întinsă de consilierul ungur al primului-ministru al României. În timp ce premierul Ungariei, Viktor Orbán, trimite milioane de scrisori cetăţenilor români, premierul României, Victor Ponta, nici nu scrie, nici nu vorbeşte şi nici nu acţionează pe tema acţiunilor diabolice ale ungurilor de pretutindeni, în frunte cu guvernul de la Budapesta, avînd ca obiectiv anexarea Ardealului.

*   *   *

Iată textul infamei scrisori:

Stimate compatriot!

Cu bucurie vă urez bun venit, în calitate de nou cetăţean al Ungariei. Pe noi, ungurii, istoria Secolului XX ne-a împrăştiat în lume. Mulţi s-au găsit în afara graniţelor ţării, au fost unii pe care evenimentele i-au risipit, pe unii chiar pe alte continente, au ajuns departe de familie şi ţara natală. Este un mare avantaj al maghiarimii, cu extinderea cetăţeniei, că acum putem fi cetăţeni ai ţării-mamă, oriunde am trăi în lume. Acesta nu este doar un avantaj, ci de asemenea şi o oportunitate. Ne putem organiza, împreună, din nou, putem conduce Ungaria, şi putem să contribuim la viitorul naţiunii. Pentru a fi aşa, trebuie să ştim unii de alţii şi trebuie să ne organizăm, să avem toate informaţiile actuale necesare despre Ungaria, totul e important. De aceea conducerea statului  a hotărît ca în viitor, în mod organizat, va trimite către dvs. o scrisoare de informare, care vă poate ajuta să vă integraţi la alcătuirea  destinului Ungariei.

Cu stimă,

ORBÁN VIKTOR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*