Încă la 1848, Gheorghe Bariţiu declara cât se poate de limpede, în discursul său din 17 mai, că ,,soarta naţiunii române se va hotrî la Bucureşti şi la Iaşi, şi nu la Cluj sau la Buda”. Declaraţia lui se baza pe cunoaşterea adâncă a unităţii geografice a pământului românesc, a originii comune şi a unităţii de limbă şi de cultură a poporului român, a strânselor şi permanentelor relaţii economice şi spirituale a românilor de pe ambele versante ale Carpaţilor. Cuvintele rostite de Bariţiu aveau să fie pe deplin confirmate în acelaşi an, pe Câmpia Libertăţii din Blaj.
În preajma Conferinţei de Pace de la Paris, ,,Gazeta Transilvaniei”, ,,Foaia pentru minte, inimă şi literatură”, ,,Telegraful român” şi alte publicaţii româneşti din Transilvania au publicat numeroase articole în care ideea de bază era aceea că ,,dorinţa cea mai de pe urmă a tuturor valahilor şi moldovenilor ca într-o unire să formeze un stat neatârnat”.
Interesul manifestat de românii transilvăneni faţă de Unirea Principatelor era atât de puternic încât unul dintre reprezentanţii administraţiei austriece raporta la Viena, prin 1857, că unirea Principatelor Dunărene va avea, fără îndoială, adânci consecinţe asupra românilor din Transilvania. Într-un raport trimis de şeful serviciului administrativ local din Orăştie, Thiemann, la 31 martie 1859, se anticipa clar însăşi problema unirii Transilvaniei cu Principatele Române de peste munţi, pentru a forma astfel o Dacoromânie: ,,Principatele Moldova şi Ţara Românească – scria el – nu pot exista fără Transilvania. Cine vrea stăpânirea Principatelor trebuie înainte de toate să cucerească Transilvania”. Evenimentele ce au urmat aveau să confirme această previziune.
Tendinţa de unire a românilor transilvăneni avea să se confirme cu şi mai multă tărie după dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Principatelor: ,,Dumnezeule, ce popor este poporul român! Când se inspiră de vreo idee, când are vreo bănuială, uită toate interesele private şi se consacră numai pentru triumful cauzei comune”!(Foaie pentru minte, inimă şi literatură nr.4/ 28 ian. 1859) Chiar şi o publicaţie maghiară ce apărea la Cluj, ,,Magyar Futar”(Curierul maghiar) era nevoită să recunoască importanţa actului dublei alegeri a lui Alex. I. Cuza: ,,Exemplul atât de minunat al poporului român care a obţinut prin aceasta garanţia temeinică a unui viitor fericit”.
Alexandru Papiu-Ilarian, unul dintre exponenţii Revoluţiei de la 1848, fost profesor la Iaşi, cel ce scria atunci că: ,,Românii din Transilvania, în împrejurările de faţă, numai şi numai la Principate privesc, numai de aici îşi văd scăparea”; după Unirea din 1859, afirma: ,,Numai unirea Transilvaniei va pune fundamentul vieţii perpetue a României, fiindcă aceasta este partea cea mai frumoasă şi cea mai vitală din trupul sfâşiat al naţiunii române”! De altfel, Alex. Papiu- Ilarian avea să fie unul dintre sfetnicii apropiaţi ai domnitorului, care i-a încredinţat, la 23 octombrie 1863, conducerea Ministerului de Justiţie, în Guvernul condus de Mihail Kogălniceanu. Au mai fost şi alţi transilvăneni care şi-au oferit serviciile domnitorului Unirii, precum: Ion Maiorescu, care nici nu avea voie să se întoarcă în Transilvania, datorită participării sale la revoluţie; August Treboniu-Laurean, devenit redactor la revista ,,Instrucţiunea publică”, apoi director al Bibliotecii Naţionale, profesor la noua universitate, fiind cel dintâi decan al Facultăţii de litere; Dionisie Pop-Marţian, economist şi statistician renumit al epocii, a fost numit director al Oficiului central statistic din Bucureşti(în 1860 a organizat recensământul populaţiei). Mulţi alţi transilvăneni de seamă au ocupat posturi importante, atât la Iaşi, cât şi la Bucureşti, în timpul domniei lui Alex. I. Cuza: prof. Petre Suciu, Ştefan Emilian, Ioan Pop, Ştefan Micle, Aaron Florean ş.a.
Se poate deci afirma că, odată cu domnia lui Alex.I.Cuza, a început un nou capitol, atât în istoria românilor din noul stat, cât şi în cea a românilor transilvăneni, care le va permite să iniţieze şi să organizeze făţiş o mişcare politică cu un obiectiv şi cu un scop final categoric: unirea cu România.
Lasă un răspuns